Consiliere dezvoltare personală

Sunt perfectionist, dar ma tratez!

Publicat la de florentinaciuperca

Un perfectionist nu doreste sa fie bun in ce face, doreste sa fie cel mai bun in tot ceea ce face.Perfectionism

Si daca in teorie nu e nimic gresit in o astfel de atitudine, in practica acestia isi impun standarde imposibil de realizat si au o existenta plina de nemultumiri.

Sa stabilim un lucru, nu consider perfectionismul ca o trasatura exclusiv negativa, de multe ori o astfel de atitudine duce la realizari importante, academice sau profesionale. O astfel de persoana este meticuloasa, atenta la detalii si foarte organizata.

Atunci care este scopul acestui articol? Cateva sfaturi practice, pe care le-am gasit sau gandit, pentru gasirea mult cautatului echilibru-atat interior, pentru cei perfectionisti, cat si exterior, in relatia perfectionist si non-perfectionist (in lipsa de alta denumire). Sa nu se inteleaga ca cel de-al doilea este opusul primului.

Perfectionistii sunt perfectionisti cu sine pentru sine, perfectionisti cu sine pentru altii, perfectionisti cu altii. Deseori aceste categorii se suprapun.

Este o atitudine sanatoasa sa faci tot ce poti la locul de munca. In multe profesii nu e loc de greseli si atentia la detalii este necesara. Totusi atentia la orice detaliu este deseori contraproductiva.

Un perfectionist pierde foarte mult timp organizand, aranjand, verificand.

Un perfectionist nu cere ajutorul, nu vrea sa recunosca atunci cand se simte depasit, preia foarte multe sarcini, deleaga cu inima indoita si apoi mai verifica si ce fac altii.

Un perfectionist nu accepta nici o greseala, asa cum o defineste el, nici de la sine, deseori nici de la altii. Un perfectionist cauta greselile, le evidentiaza constant, devine uneori absurd, chiar contradictoriu si ai senzatia ca orice ai face el este nemultumit.

Un perfectionist este un partener de viata dificil, un prieten obositor si un sef imposibil.

Un perfectionist e rigid in gandire si asta impiedica deseori creativitatea. Un perfectionist nu accepta critici. Asta il face imperfect.

Daca inca nu esti convins ca iti scriu tie, acceseaza linkul (in engleza)

   Ce poti face sa iti usurezi viata?

– sa iti stabilesti standarde realizabile, specifice

-sa prioritizezi

-sa imparti sarcinile

– sa treci repede peste greseli

-sa te bucuri de proces, de drumul spre rezultat

-sa accepti critici constructive

-sa te intrebi cum ii afecteaza atitidinea ta pe cei din jur

-sa iti imaginezi cate lucruri poti face in timpul in care acorzi atentie  exagerata ordinii de pe birou, fiecare virgula dintr-un mail intern, fiecarei suvite de par ce nu vrea sa stea perfect

-sa apreciezi oamenii pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce fac, iar daca esti parinte ai si mai multa grija cum relationezi cu familia deoarece copiii percep exagerat nevoia ta de perfectiune si inceteaza sa mai depuna efort daca oricum te arati nemultumit

-sa faci complimente

-sa accepti complimente

-sa folosesti tehnologia pentru a iti pune diverse alarme care sa iti aminteasca atunci cand este timpul sa treci la o alta sarcina

-sa iti faci o lista cu toate lucrurile de care nu te-ai apucat pentru ca ai crezut ca nu le poti face perfect (din nefericire perfectionismul actioneaza deseori ca o frana in actiune)

-sa te bucuri de lucruri marunte, fara sa le cauti defecte

-sa nu mai generalizezi, o greseala nu inseamna un esec total

Daca aceste sfaturi te ajuta, dar inca nu esti convins ca este necesar sa te destinzi, atunci afla ca sanatatea, calitatea si durata vietii tale sunt influentate de aceasta atitudine. Citeste aici.

Sursa foto

Procesul este la fel de important ca rezultatul

Publicat la de florentinaciuperca

De ani de zile fac aproape zilnic acelasi drum cu masina. Stiu drumul, stiu semafoarele, stiu gropile. Stiu de unde plec si unde ajung. In vacanta asta am incercat sa merg pe jos. Magazine noi, cladiri de birouri, farmacii, banci, baruri. Toate erau noi pentru mine. Acum stiu de unde sa iau condimente, unde au fructe frumoase, de unde sa scot niste bani daca am nevoie.

Nu doresc sa elogiez mersul pe jos, desi nu imi strica, vreau doar sa va ganditi cat de focusati suntem pe sarcinile zilnice, repetitive sau nu. La locul de munca ducem la capat sarcini mari ce necesita achizitii mici, dar nu le luam in seama, desi ne vor ajuta in viitor. Copiilor le cerem rezultate bune, dar prea putini suntem interesati cum au ajuns la ele.  De fiecare data cand facem un lucru nou invatam ceva. Sa ne oprim doar o clipa asupra acelui ceva!

Va invit sa faceti un exercitiu: sa va ganditi ce faceati acum 1 an, in jurul acestei perioade. Si incepand de acolo sa treceti pe o foaie ce ati invatat/castigat/construit de atunci. Poate ati si pierdut cate ceva, nu neglijati acest aspect. Si intr-un joc al imaginatiei, inchipuiti-va cum ar fi viata voastra in prezent fara aceste lucruri.

Comunicarea eficienta=asertivitate

Publicat la de florentinaciuperca

Am auzit de curand un tanar intr-un restaurant care solicita  calm si politicos sa vorbeasca cu bucatarul pentru ca farfuria lui nu arata ca cea din poza de prezentare. Cati dintre voi ati facut acest lucru?

Asertivitatea (comunicarea eficienta) se refera la un mod de a comunica, verbal si non-verbal, care implica sa iti susti opinia si drepturile fara a leza drepturile celuilalt. Asertivitatea se gaseste intre agresivitate si pasivitate.  Asertivitatea inseamna sa refuzi politicos daca nu doresti ceva, sa te faci auzit, sa ai o opinie, sa soliciti si sa oferi respect, sa iti cunosti atat drepturile cat si responsabilitatile, sa iti alegi corect bataliile. Asertivitatea implica un echilibru-poti returna un produs din diverse motive, dar e inutil sa te apuci sa oferi lectii de educatie elementara celor ce nu raspund la un „multumesc”.1093389_balance_3

   La ce serveste asertivitatea? La eliminarea neintelegerilor si la reducerea stresului. Simplu de zis, mai greu de facut!

Poti incepe prin a observa unde mai ai de lucru. Daca spui da cand vrei sa spui nu, daca nu lupti pentru drepturile tale, daca te scuzi inutil, daca ai dificultati in a face complimente si in a accepta criticile constructive, atunci mai ai de lucru.

Incepe cu pasi mici si cu persoanele apropiate, dar tine minte ca asertivitea nu implica insensibilitate si nici agresivitate.  Asertivitate nu inseamna sa spui tot ce iti trece prin cap sub umbrela sinceritatii, sa contreazici orice idee pentru ca nu iti apartine.

Pe de alta parte asertivitatea implica responsabilitatea opiniilor. Daca esti intr-un grup ai putea sa participi la decizii(cum si unde va veti petrece timpul), sa mentionezi daca nu esti de acord cu altcineva(mai bine decat sa razi superior si cu subinteles). Nu trebuie sa fii de acord cu toti, asta nu le castiga respectul, dar invata sa iti argumentezi si asumi opiniile.

   Identifica cat poti de clar situatiile in care crezi ca ai comunicat defectuos. Si repeta ce ai de spus. Mai ales daca e vorba de situatii delicate, sa zicem la locul de munca. Fii mereu politicos si corect, dar nu atat de politicos sa te scuzi mereu, de parca ai deranja.

   Adreseaza-te cui trebuie! Operatorul call-center nu este responsabil de politicile companiei, nu il agresa verbal. Cere sa vorbesti cu o persoana ce te poate ajuta in problema ta si adauga si o cerere scrisa. Scrisul te poate ajuta sa transmiti mesajul concis si fara furie.

Atentie cum transmiti mesajul! Mai intai capteaza atentia, apoi vorbeste rar, clar, suficient de tare sa te faci auzit. Treci repede la subiect si nu fa un discurs lung din orice subiect, lumea isi pierde interesul.

Comunicarea este  verbala  si non-verbala. Ai grija la cateva aspecte. Priveste persoana in ochi cand ii vorbesti.  Limbajul corpului sa fie in echilibru cu ce spui, nici prea incordat, nici foarte relaxat(fara maini in buzunar).

Mai trebuie mentionat stilul vestimentar. Acesta trebuie sa fie adecvat situatiei. Te vei remarca si lumea te va asculta daca esti in ton cu momentul.

Comunicarea eficienta inseamna respectarea granitelor si echilibru.

Sursa foto

Fenomenul gatekeeping in relatiile parentale

Publicat la de florentinaciuperca

Dragi mamici, ati auzit de termenul „gatekeeping„? Se refera la acele mamici care, indirect si neintentionat, limiteaza accesul tatalui la copil, considerand ca ele se pricep mai bine si ca este responsabilitatea lor sa se ingrijeasca de copii. Va suna cunoscut?IMAG0344-1

Aceasta mentalitate isi are radacinile adanc infipte in societatea noastra, dar e timpul sa acceptam ca realitatile sociale s-au schimbat. In trecut mama era casnica, iar tatal muncea si asigura veniturilei casei. In trecut traiam in familii extinse, in gospodarii cu matusi si bunici gata oricand sa ofere o mana de ajutor. In prezent cele mai multe familii sunt compuse din mama, tata si copil. In prezent mama munceste la fel ca si tatal. Iar matusile si bunici locuiesc in alte apartamente, alte cartiere si chiar alte orase.

Fenomenul gatekeeping descrie o mama teritoriala, ce ridica un zid in jurul ei si al copilului. De multe ori ea considera ca poate face unele lucruri mai bine decat tatal. Unele mamici o sa ridice aici problema instinctului matern. Cum ramane cu practica, cu obisnuinta si chiar cu instinctul patern? Daca ai petrecut mai mult timp cu copilul nu e normal sa il cunosti mai bine?Daca ai facut un lucru de 10 de ori nu e normal sa te pricepi? Modul in care ai tu grija de copil este oare unicul eficient? Tatal nu este si el parintele acelui copil, nu il simte si el?

Pentru un tata, desi nu o spune(dar sa fim sincere, barbatii nu sunt cele mai verbale fiinte), feedbackul primit de la mama in ceea ce priveste calitatiile lui de parinte este foarte important. Si nu ma refer la feedback de tipul „bravo!”, in care mama este profesorul si tatal elevul, ma refer la acela prin care ii acordati mai multa incredere.

Am spus la inceput ca fenomenul de gatekeeping apare de cele mai multe ori indirect si neintentionat. Iata cateva forme de manifestare ale acestui fenomen: mama isi sacrifica posibila cariera, mama isi sacrifica somnul ca tatal sa se poata odihni, mama considera ca tatal se poate juca impreuna cu cel mic in timp ce ea se ocupa de alte aspecte ale ingrijirii copilului, mama sugereaza diverse activitatii pentru tata si copil. Primele doua nu necesita prea multa aprofundare. In schimb a treia refuza implicarea tatalui in tot ceea ce tine de lumea unui copil-masa, somn, baie. Iar in cea de-a patra mama este arbitrul, tatal si copilul sunt niste jucatori. Tatal trebuie sa faca tot ceea ce face mama si este liber sa aleaga in ce fel petrece timpul cu acesta.

Ca  mama este  foarte greu sa stai deoparte, sa ii oferi tatalui spatiu si timp pentru a construi o relatie sanatoasa cu copilul sau, dar beneficiile sunt multiple. Sunt beneficii pentru copil, despre care am vorbit aici, pentru tati, pe acelea le gasiti aici, sunt benefici chiar si pentru mame. Va puteti odihni, puteti sa aveti un hobby, puteti sa va ocupati de cariera, sa va vopsiti parul, sa cititi o carte, sa beti o cafea cu o prietena, sa urmariti un film, sa faceti o baie lunga, sa iesiti la cumparaturi. Sau sa va faceti un blog 🙂

O definitie personala a curajului

Publicat la de florentinaciuperca

Am asistat de curand la un discurs motivational ce dorea  sa indemne la perseverenta in urmarirea visurilor. Am perceput ca se punea mare valoare pe ideea de a merge inainte indiferent ce se intampla.  Si atunci mi-am pus intrebarea: e oare un act de curaj sa mergi pana in panzele albe? Chiar daca aspiratiile tale sunt nerealiste, chiar daca pe parcurs se schimba prioritatile? Ce este in fapt un act de curaj, sau mai bine zis curajul.

711356_firefighter

Sa iti risti propria viata pare la prima strigare un act de curaj. Dar exista o mare diferenta intre a intra intr-un incendiu cu scopul de a salva viata altcuiva, stiind ca iti pui in pericol propria viata, si a sparge o banca pentru a fura bani, stiind ca poti sa sfarsesti impuscat de oamenii legii. Cu alte cuvinte nu este suficient sa intelegi consecintele si sa iti depasesti frica, este important si scopul.

Mutand discutia intr-o sfera abstracta, in care lasam deoparte componenta integritatii fizice, care este scopul unui act de curaj moral? Pentru mine acesta este reprezentat de valorile fiecaruia. Este un act de curaj sa renunti atunci cand realizezi ca nu mai vrei sau ca nu iti mai este necesara o aspiratie a trecutului. Asta ca sa revin la discursul motivational de mai sus, dar sunt convinsa ca in functie de valorile fiecaruia privim lucrurile diferit.

Care sunt acele actiuni ce denota curaj moral? In ochii mei un act de curaj sa sesizezi o nedreptate atunci cand altii s-au facut ca nu o vad, e un act de curaj sa iti asumi responsabilitatea actiunilor tale cand acestea nu au cele mai bune consecinte, e un act de curaj sa refuzi o persoana draga atunci cand iti cere ceva imposibil, sa iesi dintr-o relatie care te face nefericit, sa iti dai demisia cand nu ai alt job in asteptare, sa iti aperi integritatea si demnitatea in fata unui superior abuziv, sa incerci lucruri noi fara sa astepti beneficii imediate. Lista e lunga si va invit sa o faceti pe a voastra.

Nu-i asa ca unele elemente din lista mea nu vi se par acte de curaj? Dar astea sunt standardele mele. Si judecand dupa ele am fost de multe ori o lasa…

Sursa foto

Principiul actiune-reactiune in relatia tata-copil

Publicat la de florentinaciuperca

Relatiile  de durata si calitate cu cei din jur provoaca schimbare de ambele parti. Invatam de la altii lucruri despre propria persoana. Acelasi mecanism functioneaza si in relatia dintre tata si copil.

action_reaction_2-300x186

Despre beneficiile implicarii tatalui  in viata copilului am vorbit aici. Acelasi studiu abordeaza aceasta relatie si din perspectiva avantajelor pentru tata.

Barbatii care sunt tati dedicati reusesc sa inteleaga mai bine nevoile copilului deoarece pot observa mai eficient dezvoltarea copilului. Acest lucru ii face sa se simta parinti mai buni si sa fie mai increzatori. Implicarea ii face sa se simta mai importanti pentru copil si sa doreasca si mai multa interactiune cu acesta.

Tatii implicati se maturizeaza din punct de vedere psihosocial si devin mai multumiti de propria viata. Nivelul stresului se reduce considerabil, in mare parte deoarece se pot inteleg mai bine pe sine dar si pe altii. Relatia cu un copil exerseaza activ empatia si rabdarea.

Tatal devine mai implicat in viata comunitatii, mai sociabil si se angajeaza  mai mult in relatii cu familia extinsa.

Din punct de vedere profesional devin mai implicati, dorindu-si sa aduca venituri cat mai mari pentru familie.

Exista cercetari ce evidentiaza chiar o corelatie intre implicarea tatalui si nivelul de satisfactie maritala. Faptul ca se implica activ ii face sa se simta mai conectati la viata de familie, mai apropiati de copil si de sotie.

Aud in jurul meu discutii despre tati care nu participa la viata de familie, care nu se descurca sa stea cu copilul cateva ore, sa ii schimbe un scutec. Am realizat recent ca de cele mai multe ori nu lipsa timpului sau credinta ca femeia are grija de copii este motivul neimplicarii tatalui. De multe ori chiar mama ingradeste accesul tatalui la copil, considerand ca acesta nu se poate descurca la fel de bine ca ea. Dar asta este o alta discutie si imi asum sa o abordez in curand.

Sursa foto

Manifestarea empatiei fata de o persoana bolnava

Publicat la de florentinaciuperca

1092504_thin_ice

Vestea ca o persoana draga este bolnava ne intristeaza. Ce ar trebui sa spunem si cum ar trebui sa ne comportam in preajma acesteia? Cautarea acestui raspuns a dat startul acestei postari.

In primul rand nu trebuie sa eviti acea persoana. Indiferent ce mod iti alegi sa iti manifesti sprijinul, fa-o! Da un telefon, rezolva o treaba pentru persoana in cauza, un SMS sau chiar o vizita scurta. Nu astepta sa ti se ceara.  Daca te intrebi ce sa spui, nu exista o formula universala. Ai sa vezi atunci, e indicat sa fii sincer, dar sensibil.

Poti chiar sa incepi prin a spune ca nu iti dai seama care este cel mai potrivit lucru pe care il poti spune si ca iti ceri scuze daca gresesti cu ceva.

Important este sa observi cu atentie ce doreste persoana in cauza. Unora le place sa vorbeasca despre boala lor, altora le place sa fie tratati ca in orice alta situatie.

Orice ai face nu da sfaturi nesolicitate si nu iti pierde controlul! Nu este vorba despre tine aici! Nu incepe sa plangi si fii puternic si optimist, fara a parea ca esti in negatie si minimalizezi momentul.

Din postura de bolnav poti face mai bine fata situatiei daca o intelegi. Asa ca daca mai cunosti pe cineva care sufera de aceiasi boala, poti sa il ajuti sa intre in legatura cu aceasta persoana.

Nu te apuca sa vorbesti despre boala si sa oferi remedii doar daca esti intrebat. Mai bine discutati despre orice altceva, lucruri marunte dar care au menirea sa distraga de la gandurile negative.

Uneori tot ce trebuie sa faci este sa asculti!

Nothing in life is to be feared. It is only to be understood.
Marie Curie

Sursa foto

Rolul tatalui in viata copilului

Publicat la de florentinaciuperca

Stiam ca implicarea tatalui in viata copilului este foarte importanta, dar am citit recent un studiu, mai degraba o centralizare a cercetarilor intreprinse pe aceasta tema, care ma determina sa va impartasec si voua cateva dintre informatiile pretioase pe care le-am aflat. Studiul intreg, in engleza, il veti regasi aici.

In planul dezvoltarii emotionale, copiii ai caror tati sunt direct implicati in ingrijirea acestora sunt mai capabili sa faca fata situatiilor noi si stresante, sunt mai curiosi si mai dornici sa exploreze mediul inconjurator. Existenta unui tata implicat a fost corelata la tinerii adulti cu mutumirea de sine, cu mai putine probleme emotionale, cu sentimente reduse de vina si manifestari ale anxietatii limitate.

Copiii reusesc sa se adapteze cu usurinta, stiu sa isi foloseasca resursele mai bine, sunt mai atenti in fata unei problema, fac fata mai bine emotiilor negative si isi controleaza superior impulsurile.

In plan social, relatiile cu cei de varsta lor sunt mai armonioase , ei manifesta mai putina agresiune si sunt mai populari. Toate aceste schimbari incep chiar de la varsta de 3 ani. Implicarea tatalui duce la relatii mai bune cu fratii si la capacitati de a rezolva conflictele pe cont propriu, fara a necesita interventia adultului. Acesti copii devin adulti sociabili si au vieti implinite. Au perceptii corecte asupra relatiilor interumane, inclusiv asupra relatiilor romantice.

Tatal poate influenta indirect starea generala de sanatate a copilului, incepand cu perioada de sarcina, asigurand pentru mama un suport emotional important. Chiar si in perioada post partum sprijunul tatalui o poate ajuta pe mama sa ii ofere copilului cea mai buna ingrijire.

Comportamente deviante si chiar delincvente, incepand de la consumul de droguri si alcool, pana la furt si alte activitati ilegale, apar mai rar la adolescentii ai caror tati sunt implicati direct si pozitiv in educatia lor.

In planul dezvoltarii cognitive, studiile au relevat ca durata interactiunii tatalui(activitatii de joaca si ingrijire) cu sugarul influenteaza dezvoltarea functiilor cognitive. Acesti copii rezolva problemele cu mai multa usurinta si la varsta de 3 ani au un CI(coeficient de inteligenta) mai ridicat. Scolarii obtin rezultate mai bune, au abilitati verbale superioare, sunt mai motivati si apreciaza mai mult rolul educatiei.

Toate aceste informatii sunt sustinute de cercetari intreprinse de specialisti.

V-am dat de gandit?

Sa ne armonizam asteptarile personale cu posibilitatile reale ale unui copil

Publicat la de florentinaciuperca

Ca  educator in gradinita si ca pedagog in general, am simtit nevoia deseori sa mediez intalnirea intre posibilitatile copilului si  asteptarile parintelui. Iar acum ca parinte ma intreb daca nu cer prea multe de la copilul meu? Asa ca mi-am pus pe hartie cateva din lucrurile ce pot reprezenta baza asteptarilor mele.

  • ca suntem oameni, suntem umani, ca toti gresim, ca suntem diferiti si, mai presus de toate, nu suntem perfecti
  • ca ce este important pentru noi nu este si pentru copiii nostri
  • ca nu trebuie sa ne proiectam nemultumirile legate de copilaria noastra in educatia copiilor, doar in masura in care acestea sunt constructive
  • ca un copil se iubeste neconditionat
  • ca daca nu iti cunosti copilul, nu vei sti ce sa ii ceri
  • ca poti aprecia comportamentul, nu individul – in loc sa ii spui „Esti rau!” ii poti spune ”Comportamentul tau l-a facut pe prietenul tau sa sufere.”
  • ca un copil nu incape intr-un tipar

Mi-am facut apoi o lista cu schimbarile necesare ca sa ma asigur ca asteptarile mele sunt realiste

  1. Sa cer fara sa folosesc negatia- in loc de „Nu mai alerga!” sa folosesc ”Mergi”
  2. Sa apreciez reusitele, sa sarbatoresc victoriile
  3. Sa gasesc intrebarile potrivite ce ma vor ajuta sa inteleg frustrarile copilului meu
  4. Sa stiu cand sa renunt si sa realizez ca e prea mult
  5. Sa imi descriu clar asteptarile
  6. Sa ma focusez pe achizitii mici
  7. Sa imi implic copilul in luarea unor decizii, in masura in care o poate face

Si cand o sa mai crestem…

  1. Sa participe la construirea propriului program
  2. Sa il pregatesc si pentru esec
  3. Sa ii explic de de doresc sa il implic intr-o activitate si care sunt avantajele acesteia
  4. Sa nu evidentiez fiecare greseala
  5. Sa nu transmit tensiune si anxietate in preajma evenimentelor importante
  6. Sa imi rezerv timp sa imi cunosc copilul, sa il intreb ce ii place si ce a facut in ziua respectiva
  7. Sa invatam impreuna din esecuri
  8. Sa ne modelam asteptarile in functie de situatie, evitand astfel dezamagirile
  9. Sa il las sa isi gaseasca singur solutii la problemele sale

Un parinte trebuie sa se asigure ca un copil isi atinge potentialul, ca face maximul de care este capabil. Nu e nimic rau sa impunem standarde inalte, trebuie doar sa ne asiguram ca sunt realiste.

Scopul final este sa formam un adult increzator, care se adapteaza cu usurinta situatiilor noi, care isi cunoaste calitatile si defectele.

Sa va fie de folos!

Sursa foto

De ce este nociv sa ne speriem copiii cu scopul de a face ce vrem noi?

Publicat la de florentinaciuperca

Reiese din titlu ca un astfel de comportament este nociv pentru copil. Iar daca tot am inceput cu analiza titlului, atunci trebuie mentionat ca nu era mai corect sa spun:”De ce e nociv sa ne speriem copii sa faca ce trebuie?” Ce trebuie pentru cine? Pentru noi parintii. Daca copilul protesteaza atunci in mod cert el dorea sa faca altceva.

Inca sunteti nelamuriti? Vorbesc despre deja celebrul Bau-Bau, despre omul cu sacul, despre tiganii ce vin sa il fure, despre masina de politie care vine sa te ia, despre toti monstrii inventati de parinti, despre fiecare temere normala a unui copil(de durere-de injectie-de doctor) pe care parintele o foloseste „la nevoie”, reusind astfel sa o accentueze. Refuz insa sa vorbesc despre ingrozitorul „nu te mai iubesc”.

Face parte din natura umana sa aleaga calea cea mai usoara. E mult mai facil sa il invocam pe Bau-Bau (am sa il folosesc ca pe un exemplu general), in loc sa ne responsabilizam si sa ne argumentam cerinta sau regula pe care dorim sa o instituim.

  •    Ce e nociv in acest comportament? Se pleaca din start de la premise gresite. Prima este ca un copil are nevoie sa sufere ca sa inteleaga, iar a doua ca un copil mic inseamna drepturi mici.

Un astfel de comportament este un abuz de putere din partea parintelui. El abuzeaza de increderea si inocenta copilului, de imaginatia lui bogata ce nu distinge realul de imaginar. Se pun bazele unor fobii asupra carora se intervine cu dificultate ulterior. Copilul crede ca tu il protejezi, ii oferi siguranta si ai controlul asupra tuturor lucrurilor, iar tu te transformi in calaul ce il tortureaza asa cum doreste. Si ce intelege copilul? Ca in jurul lui, fie acasa, fie in parc sau intr-un magazin, un monstru sta la panda gata sa apara la simpla invocare a parintelui. Ca o anumita etnie il poate fura oricand si nimeni nu il apara. Ca autoritatea nu il protejeaza, ba din contra.  Ca doctorul nu ajuta si vindeca, ci doar pedepseste.

  •  Ce alternative avem? In primul rand sa intelegem ca schimbarea vine de la noi. Sa  nu ne asteptam sa ne iasa din prima. Sa nu renuntam daca pare ca nu reusim. Sa intelegem ca un copil doreste sa se comporte bine, dar are nevoie de ajutor sa o faca. Sa ne asiguram ca suntem cel mai bun model pentru copilul nostru. Sa il privim ca pe egalul nostru.

  • Cum putem sa ii ajutam?  Indiferent ca e vorba de un copil mai mic sau chiar de un scolar, incepeti prin a va intreba de ce se comporta asa. Un copil mic nu stie cum sa faca fata emotiilor, iar parintele trebuie sa il ajute sa le exteriorizeze prin intrebari simple si punctuale. Intrebati-l daca este furios, asigurati-l ca ati inteles asta si gasiti impreuna o solutie. Daca este vorba despre un comportament agresiv fata de un alt copil, ajutati-l sa inteleaga ce efecte produce comportamentul lui dar fara sa il certati. Daca sunteti in criza de timp, promiteti ca veti reveni si faceti asta cu responsabilitate. Daca e vorba de conflicte pe jucarii mediati sa se joace cu randul. Daca vrea sa faca altceva incearca sa afli ce anume si daca aveti timp permite-i sa faca ce doreste. Daca nu exista timp, negociati impreuna momentul ulterior cand poate face acel lucru. Nu insista daca e vorba de masa sau somn. Stiu, pare greu. Dar este un drept al fiecaruia sa decida cand ii e foame si cand ii e somn.

   Sa va fie de folos! 

Florentina Ciuperca

 Sursa foto