Spațiul și timpul sunt percepute de copil în funcție de corpul său, de cum se raportează la mediul din jur.
După ce își cunoaște corpul, copilul pornește în explorarea mediului. Întâi prin simțurile care îi sunt accesibile, apoi își folosește corpul pentru a apuca, atinge, manevra, deplasa. Înțelege că se poate plasa pe sine unde vrea, că poate schimba locul obiectelor și că poate să își aranjeze spațiul după dorințe.
Până în jurul vârstei de 4 ani un copil ar trebui sa cunoască noțiuni spatiale care să îi permită să se orienteze în spațiu și mai apoi să îl organizeze. Aceste noțiuni apar prin explorarea mediului și manevrarea obiectelor. Noțiuni de mărime( mai întâi mare-mic, apoi gros- subțire,îngust-larg) de formă(rotundă, pătrată, dreptunghiulară), de mișcare, de cantitate(mult-puțin), de contrast și de număr.
După această vârstă, cunoscând aceste noțiuni, copilul este capabil să se orienteze în spațiu, în mediul familiar, în spațiile cu care este acomodat.
De la 5 ani, spațiul nu mai este perceput ca fiind o constantă, copilul înțelege că îl poate manipula. Poate să mute jucăriile, poate să mute obiectele în casă și capătă autonomie. Înțelege relația între obiecte, relația între el și obiecte.
Mai târziu, spre 8 ani, cunoaște și înțelege noțiuni de simetrie necesare pentru scris-citit.
Orientarea spațială este extrem de importantă în învățarea școlară. Copilul trebuie să poată organiza spațiul pentru realizarea unui obiectiv, fie că e el o foaie de hârtie sau o tablă. Tot această orientare spațială, mână în mână cu lateralitatea, duc la perceperea corectă a sensului în care scriem.