Cand este necesara interventia unui logoped?


Copilul are aproape 2 ani vorbeste foarte putin. Spune doar mama, tata sau doar papa. Este acesta un motiv real de ingrijorare?Daca da, carui specialist trebuie sa se adreseze parintele?

Cei mai multi dintre noi stim ca logopedia se adreseaza dificultatilor din sfera limbajului si ca un logoped este specialistul indicat. Cu toate acestea, orice parinte trebuie sa se adreseze pediatrului care, de la caz la caz, il va indruma catre un alt specialist sau il va sfatui sa mai astepte. Totusi de multe ori parintele continua sa fie ingrijorat, cu atat mai mult cu cat avem tendinta constanta de a ne compara copiii cu altii de varste asemanatoare. In cele mai multe cazuri nu este vorba de superficialitatea pediatrului, ci doar de incapacitatea lui de a explica pe intelesul parintelui motivele pentru care recomanda o revizitare a situatiei peste o anumita perioada de timp.

Explicatia consta in faptul ca la o varsta frageda elementele implicate in aparitia si dezvoltarea vorbirii sunt nematurizate. Aceasta este in fapt si una din legile logopediei. Iata cum este ea formulata:”Tulburarile de vorbire, pana la varsta de 3- 3,5 ani nu au o semnificatie logopedica sau defectologica, ci una fiziologica, atunci cand sunt produse ca urmarea nematurizarii aparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale implicate in vorbire. In aceste conditii, odata cu dezvoltarea elementelor respective, dificultatile verbale dispar de la sine, dar daca persista mai mult timp, sau daca intervin si alte cauze ele se pot transforma in tulburari specifice logopedice.”-Emil Verza Tratat de logopedie-pag 38. Incidenta intarzierilor fiziologice este de aproximativ 15%.

Un alt aspect demn de luat in considerare si care deseori este considerat doar un mit, este diferenta in achizitionarea limbajului pe care o putem observa intre sexul feminin si cel masculin. „Tulburarile de limbaj prezinta o incidenta mai mare si o simptomatologie mai grava la sexul feminin comparativ cu sexul masculin.”-Emil Verza-Tratat de logopedie.

In mord cert nu este indicata negarea acestor intarzieri peste varsta de 3, 5 ani, deoarece interventia timpurie este de maxima importanta, tulburarile de limbaj avand multiple efecte negative asupra personalitatii si comportamentului(E. Verza-Tratat de logopedie). Pediatrul trebuie sa elimine existenta altor cauze(afectarea auzului, cauze neurologice) si daca are cea mai mica indoiala sa directioneze parintii catre specialisti.

O informatie menita sa linisteasca parintele este aceea ca tulburarile de limbaj au un caracter tranzitoriu si sunt corectabile, educabile prin mijloace specifice logopedice si printr-o serie de proceduri generale.-(Verza, Tratat de logopedie, pag 37).

Pentru majoritatea parintilor dedesupturile terapiei logopedice sunt o necunoscuta. In primul rand, in afara exercitilor ajutatoare pentru devoltarea motricitatii aparatului fono-articulator, metodologia corectarii tulburarilor de limbaj presupune colaborarea logopatului, in cazul de fata, a copilului. Cu cat varsta este mai frageda cu atat ii este mai greu, de multe ori aproape imposibil, terapeutului sa lucreze cu acesta. Terapia logopedica implica exercitii de pozitionare corecta a gurii, a limbii si a dintilor, exercitii de coordonarea emisiei de aer, numeroase repetari de cuvinte ce contin sunetul alterat, toate acestea fiind greu de realizat cu un copil mic.

Parintele poate veni in sprijinul copilului incurajand comunicarea, pentru ca, desi nu vorbeste, copilul intelege si retine cuvinte. De multe ori parintii remarca ca desi copilul pare a intelege limbajul, el totusi nu vorbeste. Cu cat copilul este mai mic, cu atat diferenta intre ce intelege si ce pronunta este mai mare.

In continuare va sugerez cateva jocuri ce ajuta la dezvoltarea motricitatii aparatului fonoarticulator si care sunt foarte usor de realizat si indragite de cei mici.

1. Faceti o barcuta de hartie si in timpul baitei antrenati-va sufland barca pe apa;

2. Faceti baloane de sapun;

3. Imitati o pisica cand bea apa;

4. Jucati-va cu limba stanga dreapta, spunandu-i copilului ca imitati un ceas tic-tac;

5. Suflati intr-o oglinda sa o aburiti;

6.Prefaceti-va ca stingeti o lumanare;

7. Umflati un balon;

8.Jucati-va cu paiul intr-un pahar cu apa;

9. Imitati diverse animale-sarpele, albina.

Sa va fie de folos!

Un gând despre “Cand este necesara interventia unui logoped?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s