copil

Pregatirea copilului pentru vizita la logoped

Publicat la de florentinaciuperca

Ce ii spunem copilului cand mergem la logoped?

In functie de varsta si gradul de constientizare a deficientei existente, cea mai buna abordare este cea a adevarului. Asa cum ii explici copilului cand pune intrebari dificile, pe intelesul lui, intr-un mod similar recomand sa se faca si pregatirea lui pentru vizita la logoped. Ii poti spune ca merge la cineva care il va ajuta sa vorbeasca si sa pronunte corect, sa comunice mai bine cu prietenii si sa se faca inteles. Daca exista situatii in care deficienta de vorbire, fie ea un sunet inlocuit cu altul, absenta totala a unui sunet sau diverse inversiuni de silabe, a fost la baza unui moment frustrant in experientele cu alti copii, rememoreaza situatia si intareste faptul ca logopedul il ajuta sa depaseasca astfel de momente.

Nu pacali sau speria copilul, nu crea asteptari ce nu se vor indeplini. Nu e ideal sa i se spuna ca merge la medic si asta, in functie de experientele anterioare, sa ii dea o stare de anxietate.

Similar, nu ii spune ca merge sa se joace. Da, joaca are un rol in terapia logopedica, dar exista momente structurate, care necesita implicarea copilului si care se incadreaza cu greu in notiunea tipica de joc pe care o poate avea un copil.

Terapia logopedica necesita de cele mai multe ori vizite repetate in cabinetul logopedului, pana la recuperarea totala. Ai grija sa mentionezi asta copilului.

In concluzie, cel mai bine este ca cel mic sa stie adevarul adaptat varstei sale. 

Publicitate

Adaptarea scolara si particularitatile de varsta ale copiilor

Publicat la de florentinaciuperca

Cadrele didactice sunt familiarizate cu copiii, cunosc particularitatile acestora de varsta si pot organiza procesul invatarii in functie de acestea. Pentru parinti este mai greu sa constientizeze fiecare etapa, iar cea mai mare greseala pe care o pot face este sa considere copilul un adult in miniatura.

Care sunt asadar particularitatile de dezvoltare ale copilului de varsta scolara mica?

Fizic, mintal si emotional, fiecare copil parcurge o serie de stadii, iar etapa scolara mica(6-10 ani) nu face exceptie. In aceasta etapa invatarea devine tipul fundamental de activitate, exista progrese mari in procesele psihice si copilul constientizeaza ca invata.

Dezvoltarea fizica

La 6, 7 ani procesul de crestere se tempereaza, apare dentitia permanenta si concomitent se intensifica osificarea toracelui. Refacerea psiho-fizica este rapida , copilul este mai indemanatic si mai agil.

Dezvoltarea psihica

Transformarile nu se apar atat de pregnante ca in perioada prescolara, dar asta nu le face mai putin importante. Copilul are un simt critic mai ascutit, nu mai este atat de spontan, jocul  se axeaza pe respectarea regulilor in jocul colectiv.

Copilul este mai expansiv, instabil motric, se supara repede si este euforic.  Incadrarea in scoala antreneaza cognitia, memoria si atentia.

Un stadiu la fel de important este achizitia scris-cititului si are loc in 3 etape succesive.

  1. Etapa preabecedara, cand se identifica sunetele ca elemente componente ale cuvintelor.
  2. Etapa abecedara consta in diferentiarea sunetelor de corespondentele lor grafice.
  3. Etapa postabecedara, cand se consolideaza simbolistica implicata in alfabet , scrierea si citirea cifrelor.

In plan psihoafectiv apare nevoia de de spatiu intim, in care se accepta numai persoanele apropiate, spatiu personal , in care intra relatiile cu colegii  si spatiul oficial, al ierarhiilor, al relatiilor dintre invatator si elev.

La nivelul gandirii apare spiritul critic logic si operarea cu reguli, operatii si algoritmi operativi. Se acumuleaza informatii si se stimuleaza gandirea divergenta.

Invatarea evolueaza si ea treptat, folosind initial preponderent memoria, informatiile fiind progresiv clasificate. Se solicita recunoasterea si ulterior reproducerea.

Motivatia catre invatare apare initial ca raspuns la cerintele din exterior, ulterior copilul rezoneaza si cu relatiile cu colegii, aparand cooperarea si competitia. Aceste motive pot intretine o invatare preferentiala, care stimuleaza interesele copilului.

In invatare apar succese si esecuri, care au un rol important. In sens pozitiv, ele il pot ajuta pe copil sa constientizeze startegiile utilizate pentru a ajunge la aceste consecinte, ofera incredere si satisfactie. Esecul pe de alta parte, daca nu este perceput ca o cale de a invata, are un puternic impact demotivant.

Limbajul este dezvoltat si continua sa se imbogateasca la nivel de vocabular, debit si extinderea cunostintelor  despre prefixe, sufixe si chiar reguli gramaticale.

Toate aceste schimbari au in rol important in procesul de adaptare la viata de scolar, la care se adauga capacitatile de care dispune elevul, atitudinea parintilor si relatia cu invatatorul/invatatoarea, ca reprezentatnt al societatii.

Structurile de personalitate evolueaza si ele sub influenta invatarii si a mediului scolar. Copilul dezvolta interese mai conturate si dezvolta aptitudini necesare pentru a obtine rezulltate. Se dezvolta relatiile cu colegii, iar relatia cu familia este raportata la relatiile colegilor cu familile acestora.

Relatia cu familia modeleaza constiinta de sine, tensiunea in familie cauzeaza sentimente de inferioritate si vinovatie, pe cand un climat cald ajuta in dobandirea unui echilibru si realizarea unei adaptari optime, care se remarca prin reducerea dependentei de familie si cresterea interesului pentru activitati care sa vina in sprijinul adultilor.

Adaptarea la scoala presupune acumularea de cunostinte noi, colaborare, competitie si reguli implicate in activitate. In viata copilului intervine un adult, altul decat membrii familiei, iar in clasa climatul afectiv este neutru, copilul isi castiga statutul, este egalul colegilor. Lumea lui capata un alt contur, mai aproape de imaginea reala.

De importanta maxima in adaptare la viata de scolar sunt relatiile cu parintii, atitudine lor fata de procesul educativ, dar si relatia cu invatatorul/invatatoarea. Relatiile calde, de acceptare, au efecte pozitive, pe cand controlul exagerat sau indiferenta au efecte negative.

Parintii trebuie sa exercite un control lejer, echilibrat si constant. Ostilitatea induce teama, timiditate, incredere redusa in fortele proprii.

Imaginea de sine a copilului, asa cum este modelata in familie, capata consistenta in scoala. O parere buna despre sine detrmina cautarea unui statut mai bun, a rezultatelor bune, pe cand o imagine negativa cauzeaza anxietate, lipsa de comunicare si implicare a copilului.

Scoala inseamna multe modificari in viata copilului: o alta rutina, relatii noi, reguli noi. Copilul care pana mai ieri se manifesta spontan, se regaseste acum in situatia de a se manifesta controlat, de a sta in banca. Toate achizitiile varstei ii permit sa se acomodeze, insa are nevoie de ingrijire, orientare si ocrotire, atat din parte parintelui, cat si din partea invatatoarei.

Cum poate ajuta parintele?

Vorbiti despre scoala ca si cum este ceva important, dar pastrati o lejeritate. Copilul trebuie sa se simta mandru ca este un viitor scolar, nu stresat de calificative si teme.

Discutati despre noua rutina, cumparati si organizati rechizitele impreuna, vorbiti despre cat de multe va invata si cum il vor ajuta.

Chiar daca poate nu cunosteti inca prea multe despre invatator/invatatoare, zugraviti mereu o imagine pozitiva a acestei persoane care va ocupa un rol central in viata copilului.

Colaborati cu cadrul didactic si aveti incredere in acesta. Orice neliniste legata de actul didactic nu se discuta in fata copilului.

Iar cand va incepe scoala, aratati-va interesat de cum se simte copilul, mai degraba de ce a facut acolo.

Mai important, nu ignorati rezultatele bune, atunci cand ele devin o obisnuinta. Acest comportament al parintelui este puternic demotivator, copilul neavand maturitatea de a intelege initial de ce si pentru cine invata si va prelua mesajul ca oricat se straduieste nu este suficient.

Nu uita ca este inca un copil, chiar daca a inceput scoala. Jocul este inca o parte importanta in viata copilului si inca un foarte bun instrument de invatare.

Bibligrafie

Schiopu, U., Verza,E.,Psihologia varstelor. Ciclurile vietii (1995).Bucuresti, EDP

Neagoe, M., Iordan, A.D., Psihopedagogia adaptării şi problematica anxietăţii şcolare, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2002

Florentina Ciuperca- Psihopedagog si consilier dezvoltare personala

Articol disponibil si pe www.peopledevelop.ro

Muschiul mintii

Publicat la de florentinaciuperca

Cum ii explici unui copil  necesitatea de a exersa si lucra „muschiul mintii”? Cum ii explici ca o carte iti ofera o alta perspectiva, chiar daca rezultatul nu este tangibil? Cum il determini sa ignore exemplele din mass-media? Cum il incurajezi sa lase jocurile pe computer la o parte si sa citeasca o carte?

Propune-i sa faceti un exercitiu impreuna. Intindeti bratele in fata, intr-un unghi de 90 de grade cu propriul corp. Cu degetele bine intinse, bratele ar trebui sa aiba aceeasi lungime. Cu palmele in sus, indoiti bratul drept de la cot, ridicand palma spre fata. Repetati de 10 ori. Reveniti in pozitia initiala cu bratele intinse. Mai sunt bratele la fel? Cam asta se intampla si cu „muschiul mintii”.

tumblr_megonklax01qdo62to1_500

Fii un exemplu demn de urmat pentru copilul tau!

Sursa foto

Anxietatea la copii

Publicat la de florentinaciuperca

Aflata in fata grijilor si responsabilitatilor cotidiene mi-am spus deseori ca as vrea sa fiu iar copil. Sa am o viata linistita, fara urma de griji si responsabilitati adecvate varstei, din categoria sa-mi strang jucariile dupa ce ma joc cu ele.
Totusi lumea interioara a unui copil nu este mereu asa de linistita si orice iesire din rutina poate cauza anxietate, deoarece copiilor le lipseste capacitatea de a  controla si prezice anumite evenimente (doar pentru simplu fact ca nu s-au mai intalnit cu ele). Rutina zilnica are rolul de a le oferi, pe langa obiceiuri sanatoase de viata, siguranta.
Oricat am incerca nu putem sa oferim copiilor o existenta complet rutinata, si nici nu e de dorit. Situatiile noi sunt menite sa ii ofere copilului unelte pentru a se adapta unei lumi complexe. Aici intervine rolul parintelui, al pedagogului, care trebuie sa ii ofere copilului mijloace adecvate pentru a face fata unui mediu nou, altul decat cel familiar.
Anxietatea este o stare de ingrijorare legata de situatii necunoscute, anxietatea nu este frica de un lucru concret. Si imaginati-va cate sunt necunoscute pentru copii! Sunt foarte multe aspecte ce definesc anxietatea, incepand de la faptul ca intr-o anumita masura este utila si poate induce rezultate mai bune atunci cand este canalizata in pregatirea pentru anumite aspecte ale vietii(examene, teste, interviuri). Pana intr-un punct anxietatea este adaptativa. Dar anxietatea este debilitanta atunci cand atinge cote ridicate, iar mecanismele adultului de a face fata acesteia se formeaza inca din copilarie.

Manifestari ale anxietatii la copii

Inainte de a enumera concret cateva manifestari ale anxietatii la copii, vreau sa va reamintesc ca acestora le lipsesc de cele mai multe ori mijloacele de a comunica parintelui sau ingrijitorului nelinistile interioare. Fie nu pot sa o faca (cazul copiilor de varste mici),nu stiu cum sa o faca sau nu sunt ascultati atunci cand le verbalizeaza.
Exista si un procent de circa 15% din copii care se nasc cu un temperament anxios si infruntarea cu orice noutate e o lupta continua.

Manifestari:

-furie, agresivitate, iritabilitate, neliniste, nervozitate, sfidarea adultului si refuzul de a face orice ii cere acesta

-procastinare

-perfectionism

-atasament excesiv de oameni si obiecte

-nu se pot concentra si au o memorie slaba

-pesimism si gandire negativa

-plans excesiv

-comportament evitant-nu doresc sa faca lucruri noi, sa cunoasca persoane noi. Acest comportament devine usor o obisnuinta pentru viitorul adult.

-probleme in obiceiurile alimentare

-acuza dureri acute de stomac sau de cap

-slabe rezultate academice

-nu pot sa doarma, au cosmaruri

Ce poti face?

Ofera-i structura, confort, liniste si rutina. Orice schimbare in mediul familial, orice tranzitie (gradinita, scoala) pot cauza anxietate. Pregatiti copii pentru aceste situatii. Unde vor merge, cine o sa fie acolo, ce se va intampla.

Oferind copilului ocazia sa vorbeasca despre aceste stari prin care trece. Respectati aceste stari. Aratati ca va pasa, nu ca il desconsiderati sau radeti de el. Nu uitati ca un copil nu stie sa identifice aceste stari. Prin joc il puteti invata sa le descopere-exista numeroase figurine cu fete triste, speriate, surprinse. Nu uitati sa ii vorbiti si despre schimbarile ce apar in corpul sau-ii transpira palmele, gol in stomac, nod in gat. Anxietatea se simte puternic in corp, aparitia acestor senzatii poate speria copilul.

Asigurati-l constant ca este in siguranta. Prin cuvinte, gesturi de tandrete si apropiere. Nu presupuneti ca stie deja

Nu il infruntati direct cu situatia cauzatoare de anxietate. Faceti pasi mici, familiarizati-l cu aceasta. Apreciati, laudati si recompensati fiecare pas.

Repatati ca frica/ingrijorarea(e greu sa ii explicati ce este anxietatea) devine din ce in ce mai mica si aduceti in discutie momentele in care a infruntat cu succes alte situatii.

Nu uitati sa ii oferiti un model demn de urmat. Anxietatea parintilor se tranfera foarte usor copiilor.

Antrenati-i in miscare. Aceasta ii relaxeaza. Tot o tehnica de relaxare este sa faca ceva ce ii face deosebita placere.

Literatura pentru copii abunda in carti ce urmaresc aceasta tema. Povesti cu talc, cu personaje in situatii familiare copilului.

Acolo unde varsta copilului va permite analizati cu el problema. Care este cel mai rau lucru ce se poate intampla daca infrunta situatia, posibile solutii.

Incurajati copilul sa evite negatia, cuvintele negative despre propria persoana si cuvantul „niciodata”. Cititi impreuna „De ce spun copii NU” Catherine Dolto. Promit sa postez de cate ori gasesc o carte pentru copii(nu despre ei) tocmai buna de citit impreuna.

Observati ca multe din aceste sfaturi sunt aplicabile si adultilor.

Cateodata nu-i usor sa fii copil! Dar daca ii intelegem si ii respectam, daca ne dezvoltam constant, daca avem mintea si sufletul deschise, putem si noi, adultii, sa invatam multe e la ei si sa ne amintim cu nostalgie de inocenta varstei. Legat de ce am invatat eu de la copilul meu aici.

Principiul actiune-reactiune in relatia tata-copil

Publicat la de florentinaciuperca

Relatiile  de durata si calitate cu cei din jur provoaca schimbare de ambele parti. Invatam de la altii lucruri despre propria persoana. Acelasi mecanism functioneaza si in relatia dintre tata si copil.

action_reaction_2-300x186

Despre beneficiile implicarii tatalui  in viata copilului am vorbit aici. Acelasi studiu abordeaza aceasta relatie si din perspectiva avantajelor pentru tata.

Barbatii care sunt tati dedicati reusesc sa inteleaga mai bine nevoile copilului deoarece pot observa mai eficient dezvoltarea copilului. Acest lucru ii face sa se simta parinti mai buni si sa fie mai increzatori. Implicarea ii face sa se simta mai importanti pentru copil si sa doreasca si mai multa interactiune cu acesta.

Tatii implicati se maturizeaza din punct de vedere psihosocial si devin mai multumiti de propria viata. Nivelul stresului se reduce considerabil, in mare parte deoarece se pot inteleg mai bine pe sine dar si pe altii. Relatia cu un copil exerseaza activ empatia si rabdarea.

Tatal devine mai implicat in viata comunitatii, mai sociabil si se angajeaza  mai mult in relatii cu familia extinsa.

Din punct de vedere profesional devin mai implicati, dorindu-si sa aduca venituri cat mai mari pentru familie.

Exista cercetari ce evidentiaza chiar o corelatie intre implicarea tatalui si nivelul de satisfactie maritala. Faptul ca se implica activ ii face sa se simta mai conectati la viata de familie, mai apropiati de copil si de sotie.

Aud in jurul meu discutii despre tati care nu participa la viata de familie, care nu se descurca sa stea cu copilul cateva ore, sa ii schimbe un scutec. Am realizat recent ca de cele mai multe ori nu lipsa timpului sau credinta ca femeia are grija de copii este motivul neimplicarii tatalui. De multe ori chiar mama ingradeste accesul tatalui la copil, considerand ca acesta nu se poate descurca la fel de bine ca ea. Dar asta este o alta discutie si imi asum sa o abordez in curand.

Sursa foto

Cand este necesara interventia unui logoped?

Publicat la de florentinaciuperca

Copilul are aproape 2 ani vorbeste foarte putin. Spune doar mama, tata sau doar papa. Este acesta un motiv real de ingrijorare?Daca da, carui specialist trebuie sa se adreseze parintele?

Cei mai multi dintre noi stim ca logopedia se adreseaza dificultatilor din sfera limbajului si ca un logoped este specialistul indicat. Cu toate acestea, orice parinte trebuie sa se adreseze pediatrului care, de la caz la caz, il va indruma catre un alt specialist sau il va sfatui sa mai astepte. Totusi de multe ori parintele continua sa fie ingrijorat, cu atat mai mult cu cat avem tendinta constanta de a ne compara copiii cu altii de varste asemanatoare. In cele mai multe cazuri nu este vorba de superficialitatea pediatrului, ci doar de incapacitatea lui de a explica pe intelesul parintelui motivele pentru care recomanda o revizitare a situatiei peste o anumita perioada de timp.

Explicatia consta in faptul ca la o varsta frageda elementele implicate in aparitia si dezvoltarea vorbirii sunt nematurizate. Aceasta este in fapt si una din legile logopediei. Iata cum este ea formulata:”Tulburarile de vorbire, pana la varsta de 3- 3,5 ani nu au o semnificatie logopedica sau defectologica, ci una fiziologica, atunci cand sunt produse ca urmarea nematurizarii aparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale implicate in vorbire. In aceste conditii, odata cu dezvoltarea elementelor respective, dificultatile verbale dispar de la sine, dar daca persista mai mult timp, sau daca intervin si alte cauze ele se pot transforma in tulburari specifice logopedice.”-Emil Verza Tratat de logopedie-pag 38. Incidenta intarzierilor fiziologice este de aproximativ 15%.

Un alt aspect demn de luat in considerare si care deseori este considerat doar un mit, este diferenta in achizitionarea limbajului pe care o putem observa intre sexul feminin si cel masculin. „Tulburarile de limbaj prezinta o incidenta mai mare si o simptomatologie mai grava la sexul feminin comparativ cu sexul masculin.”-Emil Verza-Tratat de logopedie.

In mord cert nu este indicata negarea acestor intarzieri peste varsta de 3, 5 ani, deoarece interventia timpurie este de maxima importanta, tulburarile de limbaj avand multiple efecte negative asupra personalitatii si comportamentului(E. Verza-Tratat de logopedie). Pediatrul trebuie sa elimine existenta altor cauze(afectarea auzului, cauze neurologice) si daca are cea mai mica indoiala sa directioneze parintii catre specialisti.

O informatie menita sa linisteasca parintele este aceea ca tulburarile de limbaj au un caracter tranzitoriu si sunt corectabile, educabile prin mijloace specifice logopedice si printr-o serie de proceduri generale.-(Verza, Tratat de logopedie, pag 37).

Pentru majoritatea parintilor dedesupturile terapiei logopedice sunt o necunoscuta. In primul rand, in afara exercitilor ajutatoare pentru devoltarea motricitatii aparatului fono-articulator, metodologia corectarii tulburarilor de limbaj presupune colaborarea logopatului, in cazul de fata, a copilului. Cu cat varsta este mai frageda cu atat ii este mai greu, de multe ori aproape imposibil, terapeutului sa lucreze cu acesta. Terapia logopedica implica exercitii de pozitionare corecta a gurii, a limbii si a dintilor, exercitii de coordonarea emisiei de aer, numeroase repetari de cuvinte ce contin sunetul alterat, toate acestea fiind greu de realizat cu un copil mic.

Parintele poate veni in sprijinul copilului incurajand comunicarea, pentru ca, desi nu vorbeste, copilul intelege si retine cuvinte. De multe ori parintii remarca ca desi copilul pare a intelege limbajul, el totusi nu vorbeste. Cu cat copilul este mai mic, cu atat diferenta intre ce intelege si ce pronunta este mai mare.

In continuare va sugerez cateva jocuri ce ajuta la dezvoltarea motricitatii aparatului fonoarticulator si care sunt foarte usor de realizat si indragite de cei mici.

1. Faceti o barcuta de hartie si in timpul baitei antrenati-va sufland barca pe apa;

2. Faceti baloane de sapun;

3. Imitati o pisica cand bea apa;

4. Jucati-va cu limba stanga dreapta, spunandu-i copilului ca imitati un ceas tic-tac;

5. Suflati intr-o oglinda sa o aburiti;

6.Prefaceti-va ca stingeti o lumanare;

7. Umflati un balon;

8.Jucati-va cu paiul intr-un pahar cu apa;

9. Imitati diverse animale-sarpele, albina.

Sa va fie de folos!