Alături de schema corporală, lateralitatea este o preachiziție importantă în procesul de dezvoltare a limbajului.Lateralitatea este traducerea la nivel motric a emisferei dominante, însă nu se reduce doar la a fi dreptaci sau stângaci.
Lateralitatea este importanta pentru modul în care copilul se percepe în spațiu. O dezvoltare normală începe cu poziționarea corpului în funcție de spațiu, pentru ca mai apoi spațiul sa fie organizat în funcție de corp.
În literatura de specialitate, tulburările de lateralitate, alături de tulburările schemei corporale, ale orientării spatiale și temporale, poartă numele de tulburări de psihomotricitate.
Tulburările de lateralitate, fie că vorbim despre o lateralitate indecisă între dreapta/stânga sau o lateralitate întârziată, au consecințe pe toate planurile dezvoltării: fiziologic (enurezis, roaderea unghiilor sau strabism), motric(instabilitate, ticuri, neîndemânare, hiperexcitabilitate manuală), cognitiv(lentoare generală, dislexie, disortografie, bâlbâială, scris în oglindă) și emoțional(emotivitate, timiditate sau agresivitate).
Intervențiile în cazul acestor tulburări presupun activități menite să recupereze, dezvolte și să antreneze. Dacă lateralitatea este întârziată, nu este definitivată, este indecisă, terapia merge pe accelerare.
Terapia lateralității nu trebuie să caute să dezvolte dreptăcia(dextralitatea), atunci când stângăcia este clară. Deși din punct de vedere funcțional, un stângaci genetic va putea învăța să scrie cu dreapta, dacă acest lucru se întâmplă în copilărie, cele doua emisfere se for afla mereu în competiție. Una este dominantă genetic, cealaltă funcțional. O astfel de abordare poate duce la probleme decizionale, bâlbâială, disortografie sau dislexie.