Prima ședință de terapie: DO’s and DON’Ts

În afara informațiilor pe care terapeutul le cere telefonic, părintele ar trebui să:
– întrebe despre politica de evaluare a cabinetului și terapeutului;
– manifeste cât mai putina anxietate, pentru ca deși normală în anumite contexte, aceasta se transmite copilului;
– să nu trimită copilul la evaluare cu bona sau bunicii, care sunt mai putin echipați să facă fata unei situații de acest fel;
– să nu mituiască sau răsplătească micul client cu dulciuri sau jucării pentru a merge la terapie;
– dacă e timid sau are dificultăți în a se separa de părinte, să nu menționeze asta în fața copilului;
– deși exclud orice forțare a copilului în cabinet, să nu ofere totuși posibilitatea de a alege și transformați ”Vrei să intram în cabinet?” în ”Hai să intram în cabinet!”;
– dacă terapeutul rămâne singur cu copilul, să nu întrerupă ședința
ca să aducă apa sau să îi sufle nasul pentru că îl aude de pe partea cealaltă a ușii. Terapeutul va solicita prezența părintelui dacă e cazul și sigur îl va invita în cabinet pentru a discuta;
– să nu se simtă jenați de comportamentul copilului, chiar dacă e unul incomod. Terapeuții au experimentat o gamă largă de comportamente pe care le pot gestiona și nu vă judecă în niciun fel;
– să manifeste optimism în fața copilului în legătură cu ședința și să investească terapeutul cu încredere.

Reclame

Înainte de limbaj

Să îi ceri unui copil să vorbească pur și simplu e ca și cum îi ceri unui om neantrenat să intre într-o sală de forță și să ridice cea mai mare greutate pe care o găsește cu o singură mână. E nevoie de antrenament. Un copil nu vorbește pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate!
Dacă rolul respirației și a tot ce ține de aparatul fonoarticulator sunt mai ușor de înțeles pentru părinți, anumite exerciții pe care le face logopedul în cabinet nu sunt percepute corect de către aceștia.
Sarcina logopedului este să explice importanța unor achiziții care sunt în strânsă legătura cu limbajul, lăsând la o parte, pe cât posibil, jargonul profesional.
La început copilul cunoaște lumea prin simțuri. Încetul cu încetul copilul își percepe mama, familia, pe sine și propriul corp în relație cu spațiul din jur. Apar noțiuni de culoare, mărime și formă. Copilul se orientează în spațiu și mai apoi în timp, după ritmul de viață.
Ulterior se definitivează lateralitatea, stânga-dreapta, în funcție de emisfera dominantă.
Nu putem să spunem ce nu înțelegem. Nu putem să înțelegem sus-jos, dacă nu înțelegem reperul, care este schema propriului corp. Nu putem mai târziu să scriem de la stânga la dreaptă,apar tulburările de scris-citit și alte dificultăți de învățare.
Insuficienta dezvoltare a acestor achiziții duce la dificultății în dezvoltarea limbajului. Logopedul va lucra în acest sens în cabinet, părintele o va face acasă. Ele sunt greutățile de care vorbeam la început, doar că sunt cele cu care începem antrenamentul, cele mai ușoare.

Cum se formează schema corporală

Mai întâi copilul își conștientizează propriul corp, mai apoi legătura între părțile corpului, pentru ca în final să realizeze relația între corpul său și mediu.
Copilul simte atingeri, se vede în oglindă, simte apa caldă sau aerul. Apoi se joacă cu picioarele, mâinile și își conștientizează părțile.
Prin joc, ajunge să perceapă părțile corpului unei păpuși, să îmbrace sau să întregească un corp.
După 4 ani copilul înțelege cum se poate manifesta corpul său în mediu, se coordonează și reușește să perceapă cum corpul poate manifesta ce simte. Întâi se orientează în spațiu, apoi își organizează mișcările cu un scop precis. Știe care sunt părțile corpului, ce pot face acestea și cum le poate folosi pentru a obține ce vrea.

Lateralitatea și tulburările de lateralitate

Alături de schema corporală, lateralitatea este o preachiziție importantă în procesul de dezvoltare a limbajului.Lateralitatea este traducerea la nivel motric a emisferei dominante, însă nu se reduce doar la a fi dreptaci sau stângaci.
Lateralitatea este importanta pentru modul în care copilul se percepe în spațiu. O dezvoltare normală începe cu poziționarea corpului în funcție de spațiu, pentru ca mai apoi spațiul sa fie organizat în funcție de corp.
În literatura de specialitate, tulburările de lateralitate, alături de tulburările schemei corporale, ale orientării spatiale și temporale, poartă numele de tulburări de psihomotricitate.
Tulburările de lateralitate, fie că vorbim despre o lateralitate indecisă între dreapta/stânga sau o lateralitate întârziată, au consecințe pe toate planurile dezvoltării: fiziologic (enurezis, roaderea unghiilor sau strabism), motric(instabilitate, ticuri, neîndemânare, hiperexcitabilitate manuală), cognitiv(lentoare generală, dislexie, disortografie, bâlbâială, scris în oglindă) și emoțional(emotivitate, timiditate sau agresivitate).
Intervențiile în cazul acestor tulburări presupun activități menite să recupereze, dezvolte și să antreneze. Dacă lateralitatea este întârziată, nu este definitivată, este indecisă, terapia merge pe accelerare.
Terapia lateralității nu trebuie să caute să dezvolte dreptăcia(dextralitatea), atunci când stângăcia este clară. Deși din punct de vedere funcțional, un stângaci genetic va putea învăța să scrie cu dreapta, dacă acest lucru se întâmplă în copilărie, cele doua emisfere se for afla mereu în competiție. Una este dominantă genetic, cealaltă funcțional. O astfel de abordare poate duce la probleme decizionale, bâlbâială, disortografie sau dislexie.

Perceperea spațiului în copilărie

Spațiul și timpul sunt percepute de copil în funcție de corpul său, de cum se raportează la mediul din jur.
După ce își cunoaște corpul, copilul pornește în explorarea mediului. Întâi prin simțurile care îi sunt accesibile, apoi își folosește corpul pentru a apuca, atinge, manevra, deplasa. Înțelege că se poate plasa pe sine unde vrea, că poate schimba locul obiectelor și că poate să își aranjeze spațiul după dorințe.
Până în jurul vârstei de 4 ani un copil ar trebui sa cunoască noțiuni spatiale care să îi permită să se orienteze în spațiu și mai apoi să îl organizeze. Aceste noțiuni apar prin explorarea mediului și manevrarea obiectelor. Noțiuni de mărime( mai întâi mare-mic, apoi gros- subțire,îngust-larg) de formă(rotundă, pătrată, dreptunghiulară), de mișcare, de cantitate(mult-puțin), de contrast și de număr.
După această vârstă, cunoscând aceste noțiuni, copilul este capabil să se orienteze în spațiu, în mediul familiar, în spațiile cu care este acomodat.
De la 5 ani, spațiul nu mai este perceput ca fiind o constantă, copilul înțelege că îl poate manipula. Poate să mute jucăriile, poate să mute obiectele în casă și capătă autonomie. Înțelege relația între obiecte, relația între el și obiecte.
Mai târziu, spre 8 ani, cunoaște și înțelege noțiuni de simetrie necesare pentru scris-citit.
Orientarea spațială este extrem de importantă în învățarea școlară. Copilul trebuie să poată organiza spațiul pentru realizarea unui obiectiv, fie că e el o foaie de hârtie sau o tablă. Tot această orientare spațială, mână în mână cu lateralitatea, duc la perceperea corectă a sensului în care scriem.

Cum percepe un copil timpul

Perceperea scurgerii timpului este o achiziție în strânsă legătura cu schema corporală și cu orientarea spațială.
Timpul este perceput inițial în raport cu sine. Copilul își formează treptat noțiuni de succesiune(băița este urmată de somn, mama vine când ne trezim). Ulterior timpul este perceput în funcție de activitățile plăcute care durează prea puțin.
Până în jurul vârstei de 4-5 ani, copilul povestește fără o logica temporală. Auzim deseori- Am fost mâine- sau- Când am fost acolo- chiar dacă acel când este ieri sau acum o oră.
Tot în jurul vârstei de 4 ani diferențiază cât durează o activitate, chiar dacă nu știe să folosească în unitățile convenționale, poate să spună că a durat mai mult sau mai puțin.
Observând că participă la activități diferite în funcție de ziua săptămânii sau de anotimp și că ele se repetă, înțelege treptat ciclicitatea anumitor activități, ritmul în care acestea se repetă.
Dificultățile de organizare spațio-temporală dau naștere unor tulburări care se manifestă prin perceperea greșită a spațiilor și a duratei, perceperea greșită a succesiunii unor evenimente sau imposibilitatea de a înțelege reversibilitatea unor evenimente. Terapia specifică are ca scop formarea și dezvoltarea acestor structuri perceptiv-motrice.

Ce trebuie să știe terapeutul despre copil?

Încă de la primul contact cu terapeutul, prin telefon sau email, părintele trebuie să ofere informații prețioase despre copil care ar putea face ca prima vizita la cabinet sa fie o experiența plăcuta pentru copil. Nu mă refer la date clinice, ci mai degrabă la informații ce pot sa schițeze un tablou al personalității unice a copilului. Câteva cuvinte despre ce îi place, ce nu îi place, ce frici are, cum, cât și cu ce se joacă, cum face fata separării de părinte, sunt extrem de utile.

Cele mai frecvente probleme care necesita terapie logopedica

Niciun copil nu se dezvolta la fel ca altul. In timp ce unul incepe sa vorbeasca devreme si corect, altul poate incepe devreme, insa sa nu poata articula unele sunete sau poate sa pronunte un sunet in loc de altul. In mod similar, unul vorbeste tarziu si corect, iar altul incepe sa vorbeasca relativ tarziu in comparatie cu media si are dificultati in a articula anumite sunete, dificultati care se prelungesc in timp.

Tulburarile de limbaj au o clasificare complexa, insa reducand la maxim aceasta clasificare, ele pot sa fie dificultati de emitere a unor sunete, inversiunea unui sunet cu altul, omiterea unor sunete in anumite structuri, inversiunea si omisiunea unor silabe, deficiente ale unor structuri gramaticale, deficiente de ritm si fluenta, cea mai intalnita fiind balbaiala. Exista si tulburari ale limbajului scris citit, evidente la copiii de varsta scolara.

Cele mai afectate suntete sunt R, urmat indeaproape de S, Ș, Ț, J, CE, CI, F, V, D,T,C,G,H. Uneori aceste sunete lipsesc, alteori sunt inlocuite cu alte sunete: R-L, Ș-S, Ț-S, J-Ș, CE-ȘE, CI-ȘI, T-D, F-V, G-C, H-C. In practica la cabinet am auzit deseori ”si” in loc de ”și”, ”sap” in loc de ”țap”, ”șac” in loc de sah, ”doamna” in loc de toamna. Uneori apar si sunete omise in anumite structuri, deseori acolo unde exista consoane consecutive st, fl, str, ct. Silabele sunt si ele afectate, putem intalni mai noul topogan ca potogan, copac poate suna ca pacoc, iar unele cuvinte nu au decat silabele de sfarsit sau, mai rar, de inceput. Ca si  structura, apar dezacorduri sau omisiuni ale unor prepozitii.

Tulburarile de scris-citit se manifesta  cel mai frecvent prin inversiuni, omisiuni si chiar adaugiri de sunete. De exemplu, cuvantul pronuntat de cadrul didactic avion, apare scris afion. Alte manifestari sunt scrisul ilizibil, in diagonala, disproportionat sau o incapacitate paradoxala de evolutie in insusirea scris-cititului.

Toate cele enumerate mai sus nu reprezinta nici pe departe totalitatea tulburarilor de limbaj, insa reprezinta cele mai frecvente motive pentru care parintii se prezinta la logoped.

Sfat:

Inainte de a va prezenta in cabinetul logopedului pentru o evaluare, vizitati alti specialisti care pot determina alte eventuale cauze ale tulburarilor de limbaj: ORL, audiolog, neuropsihiatru pediadric. In lipsa acestor consultatii, specialistul logoped va poate indruma chiar el catre acesti alti specialisti, pentru a putea formula un diagnostic corect.

 

Rolul parintelui in terapia logopedica a copilului

Internetul abunda de informatii privind necesitatea lucrului in echipa cu terapeutul copilului tau. Cel mai probabil le-ai accesat inainte de a decide sa mergi in cabinetul logopedului.

La ce trebuie sa te astepti?

Totul incepe cu o evaluare. Se evalueaza mai mult decat dezvoltarea limbajului, toate functiile psihice sunt interconectate.

Un logoped eficient ajuta parintele sa constientizeze modul in care deficienta copilului ii afecteaza vorbirea. Vei constientiza modul in care chiar tu articulezi anumite sunete si astfel iti vei putea ajuta copilul. Logopedul iti va arata diverse exercitii de gimnastica fonoarticulatorie pe care trebuie sa le faceti si acasa, iti va oferi fise de lucru pe care trebuie sa le lucrati si acasa. Te va invata ce trebuie sa faci.

De ce trebuie sa lucram si acasa?

Am intalnit in practica parinti care spun ca ei nu stiu ce sa faca si au venit la un specialist ca sa lucreze acesta cu copilul. Insa, in cel mai direct mod posibil, cele doua sedinte saptamanale de 50 de minute nu sunt suficiente. Pana in momentul automatizarii, copilul are nevoie de exercitii regulate si ai un rol important in recuperare.

Copilul meu nu vrea sa lucreze

Aici intervine tactul parintelui, dar mai presus de asta intervine nevoia ca tu, parintele, sa constientizezi ca este necesar sa lucrati.  Daca era vorba de un tratament medicamentos, renuntai sa il administrezi pentru ca cel mic nu dorea?

Nu avem timp sa lucram

Cat timp petreceti in masina, pe drum catre gradinita si scoala? Fructificati acest timp. Foarte utila este stabilirea unui moment anume al zilei pentru exercitii.

Cat dureaza terapia logopedica?

Toti cei implicati in procesul terapeutic influenteaza durata acestuia. De la deficienta in sine, la metodele logopedului, la ritmul copilului, pana la consecventa si implicarea parintelui. In practica mea, nu ofer astfel de intervale.

Terapia vine ca urmare a unei nevoi,  nu e ceva ce strecori in programul tău. De la inceput e bine sa iei în considerare ca pentru o perioada schimbi ceva în viata ta si trebuie sa prioritizezi terapia.

Ca parinte si ca adult, trebuie sa iti asumi terapia logopedica a copilului tau. Nu vorbesc exclusiv de partea financiara. E nevoie de timp, rabdare si energie. Timp pentru a duce copilul regulat la terapie, timp pentru exercitii, rabdare ca sa vezi rezultate si o energie pozitiva care se va transmite copilului.

Pregatirea copilului pentru vizita la logoped

Ce ii spunem copilului cand mergem la logoped?

In functie de varsta si gradul de constientizare a deficientei existente, cea mai buna abordare este cea a adevarului. Asa cum ii explici copilului cand pune intrebari dificile, pe intelesul lui, intr-un mod similar recomand sa se faca si pregatirea lui pentru vizita la logoped. Ii poti spune ca merge la cineva care il va ajuta sa vorbeasca si sa pronunte corect, sa comunice mai bine cu prietenii si sa se faca inteles. Daca exista situatii in care deficienta de vorbire, fie ea un sunet inlocuit cu altul, absenta totala a unui sunet sau diverse inversiuni de silabe, a fost la baza unui moment frustrant in experientele cu alti copii, rememoreaza situatia si intareste faptul ca logopedul il ajuta sa depaseasca astfel de momente.

Nu pacali sau speria copilul, nu crea asteptari ce nu se vor indeplini. Nu e ideal sa i se spuna ca merge la medic si asta, in functie de experientele anterioare, sa ii dea o stare de anxietate.

Similar, nu ii spune ca merge sa se joace. Da, joaca are un rol in terapia logopedica, dar exista momente structurate, care necesita implicarea copilului si care se incadreaza cu greu in notiunea tipica de joc pe care o poate avea un copil.

Terapia logopedica necesita de cele mai multe ori vizite repetate in cabinetul logopedului, pana la recuperarea totala. Ai grija sa mentionezi asta copilului.

In concluzie, cel mai bine este ca cel mic sa stie adevarul adaptat varstei sale.