Ciclul auto-sabotării

Uneori reacționăm la evenimentele din viața noastră în moduri care nu ne aduc beneficii. Motivele acestor comportamente sunt diverse:

  • nu știm să facem față unor emoții;
  • nu ne valorizăm suficient;
  • avem așteptări prea mari și ne ferim de dezamăgire.

Indiferent de motivele noastre, aceste comportamente ne sabotează viața și ne împiedică să progresăm.

Iată o listă de astfel de comportamente/gânduri de auto-sabotare:

  • Te compari cu alte persoane;
  • Îți este frică să nu greșești, așa că mai bine nu acționezi;
  • Nu îți asumi niciun risc, așa sigur nu o să experimentezi eșecul;
  • Ai așteptări nerealiste de la tine și de la cei din jur;
  • Găsești mereu ceva de criticat la tine și la cei din jur;
  • Ești mereu nemulțumit/ă;
  • Amâni mereu și găsești alte activități;
  • Nu acționezi într-un anumit sens până nu ești sigur/ă că totul este perfect(asta înseamnă uneori niciodată)
  • Te îngrijorezi constant pentru toate nimicurile;
  • Ești incapabil/ă să spui NU
  • Te focusezi mereu pe ce nu merge;
  • Ai început multe proiecte și tot multe au rămas neterminate;
  • Nu ești flexibil/ă în gândire;
  • Faci lucruri care sabotează un eveniment important- de exemplu nu te odihnești înainte de un interviu;
  • Cauți aprobarea altora;
  • Te explici și te scuzi constant.

Pornind de la lista de mai sus, te invit să te gândești ce comportamente/gânduri ți se potrivesc și să identifici când anume apar. Următorul pas este să le înlocuiești cu altele sănătoase. Cum? Prin:

  1. Auto-acceptare
  2. Extinderea zonei de confort
  3. Creșterea autocontrolului

Am conceput pentru tine un modul de 4 seminare care să te ajute sa rupi ciclul auto-sabotării prin exerciții practice care să te ajute să depășești aceste bariere autoimpuse. Detalii aici.

Anunțuri

Seminarele “Stop auto-sabotarea!”

Simțiți că duceți o viață sub potențialul vostru? V-ați întrebat deseori de ce nu ați acționat într-un anumit moment? De ce ați renunțat să faceți un lucru care vă făcea plăcere? De ce vă este mereu frică să vă asumați riscuri?
Răspunsul stă în anumite gânduri, comportamente și obiceiuri care vă limitează și sabotează evoluția. Frica de eșec, frica de a face greșeli, incapacitatea de a spune „nu” altora sunt mecanisme de apărare care ne feresc de dezamăgire, ne țin in zona de confort, dar nu ne aduc împliniri.
Vă invit să învățați cum să eliminați aceste gânduri și comportamente prin
• CONȘTIENTIZARE
• RECUPERAREA ȘI FOCUSAREA ATENȚIEI
• DEZVINOVĂȚIRE.
Vei învăța să ieși din zona de confort și să recapeți controlul vieții tale.
Vei învăța cum să devii CEL MAI BUN TU!
Modulul este format din 4 seminarii, întâlnirile sunt săptămânale. Cost: 60 lei intalnire. Mai multe detalii la lightpsiho@gmail.com

Avantajele consilierii online

Îți spuneam aici cum de cele mai multe ori oamenii se sabotează și nu acționează pentru ca își găsesc mereu scuze. Când vine vorba de consiliere, principalele motive pentru care oamenii evită să apeleze la un consilier sunt:

  • lipsa timpului;
  • aspecte financiare;
  • neîncrederea în ”anonimatul” ședințelor;
  • lipsa accesului la un cabinet de consiliere

Consilierea pentru dezvoltare personală în mediul online elimină rând pe rând aceste bariere.

  1. Dacă alegeți consilierea în varianta telefonică și/sau email, aceste forme asigură anonimatul. Este desigur nevoie de un contract, absolut valabil în mediul online, care să vă asigure atât de confidențialitatea și de profesionalismul consilierului. Ședințele sunt confidențiale și pentru varianta video.
  2. Consilierea online este o variantă comodă, accesibilă la un click distanța, din confortul propriei case.
  3. Distanța nu mai reprezintă o problemă, în mediul online toți suntem vecini.
  4. Nu mai e nevoie de timp de deplasare.
  5. Accesul este facil chiar chiar și din zone rurale sau izolate.
  6. Această formă asigură flexibilitate. O variantă de consiliere prin email presupune comunicare în orice moment al zilei și se poate face prin intermediul unei multitudini de dispozitive.

Cum funcționează?

Putem lua legătura prin email, îmi spui pe scurt ce te neliniștește și dacă pot să te ajut stabilim un plan de consiliere. Putem să avem și ședințe video (Skype).Dacă te decizi, fixăm împreuna detaliile de timp și aspectele financiare, în condiții perfect legale și 100% transparente.

Te aștept la lightpsiho@gmail.com

Motive pentru care să apelezi la consiliere pentru dezvoltare personală

Uneori simți că e nevoie de o schimbare și nu ai idee de unde să începi? 

În primul rând, consilierea pentru dezvoltare personală nu e menită să ”repare” ceva, din simplul motiv că nimic nu e ”stricat”. Rolul dezvoltării personale este să-ți îmbunătățească viața.

Când te poate ajuta consilierul în dezvoltare personală?

  • Când te sabotezi și nu acționezi, fie din frică, fie din neîncredere în propriile capacități și îți găsești mereu scuze;
  • Când ai dificultăți în a te concentra asupra unui scop anume și te distragi sau renunți pe parcurs;
  • Când nu reușești să vezi aspectele bune din viața ta și te concentrezi pe cele pe care le consideri negative;
  • Când îți este greu să găsești un echilibru între viața profesională și cea personală;
  • Când ai vrea să poți comunica mai bine în anumite contexte;
  • Când vrei să înveți să spui NU;
  • Când vrei să îmbunătățești anumite relații din viața ta.

Consilierul poate acționa ca un antrenor care te ajută să urmezi un plan către un scop anume sau te poate ajuta să privești în trecut și să analizezi prezentul în beneficiul viitorului.

Indiferent de abordare, consilierea te va ajuta să:

  • te înțelegi mai bine;
  • să crezi în tine;
  • să îți dezvolți aptitudinile;
  • să îți comunici nevoile;
  • să îți fixezi obiective bine definite;
  • SĂ DEVII CEL MAI BUN TU.

Calitățile consilierului

Reușita consilierii depinde de relația dintre client și consilier. Fiecare dintre cei doi vine cu personalitatea sa, cu atitudini și convingeri personale, toate alcătuind baza relației de consiliere. Succesul actului de consiliere depinde însă în cea mai mare parte de anumite trăsături, calități ale consilierului, care variază de la calități personale, până la calități profesionale (teoretice sau practice).

Concordanța între persoana consilierului în afara ședințelor de consiliere și persoana consilierului în cabinet sau congruența, așa cum numește literatura de specialitate această calitate. Consilierul trebuie fie autentic, fără să poarte masca unei persoane fără slăbiciuni. Chiar dacă în viața de zi cu zi avem diverse roluri (părinte, soț/soție) și ne comportăm diferit în funcție de acestea, experiența acestor roluri aduce un plus consilierii, dacă este integrată eficient. În strânsă legătură cu autenticitatea consilierului, acesta poate alege să dezvăluie clientului anumite aspecte din viața personală care vor ajuta clientul să aibă încredere și chiar să se simtă mai relaxat. Aceste detalii nu trebuie însă să acapareze ședințele.

Consilierul trebuie să fie o persoană empatică, să perceapă lumea clientului prin ochii acestuia pentru a putea să îl ajute să o exploreze și chiar să găsească noi moduri de a o percepe.

Acceptarea necondiționată a clientului presupune valorizarea acestuia indiferent de slăbiciuni, fără prejudecăți din partea consilierului. Acceptarea nu obligă consilierul să fie de acord cu valorile clientului, dar îl obliga să nu le încadreze ca inferioare sau să încerce să își impună valorile personale. Nu e un secret că teama de critică induce cenzură și clientul nu se poate dezvolta.

Acceptarea necondiționată este uneori greu de atins, când valorile unui client sunt opuse celor ale consilierului. Un astfel de impas este evitat prin dezvoltarea personală a consilierului, care trebuie să aibă o imagine clară a propriei persoane, să exploreze și valori contradictorii cu ale sale, astfel încât ele să nu mai fie amenințătoare.

Un consilier vorbește mai puțin și ascultă mai mult. Aici intervine o alta calitate a consilierului, ascultarea activă. Cuvintele reprezintă de multe o descriere codata a modului în care clientul percepe lumea. Pentru a se asigura că înțelege corect, consilierul trebuie să parafrazeze clientul, arătându-i astfel că este atent și implicat. Un consilier ascultă lucruri aparent lipsite de importanță și nu întrerupe clientul, câștigându-i încrederea să treacă la lucruri semnificative.

Consilierea are în centru nevoile clientului și urmărește evoluția acestuia prin dezvoltare personală. Există diferite orientări în consiliere care o privesc ca pe un proces de colaborare, în care clientul și consilierul sunt parteneri egali și caută soluții împreună sau care privesc consilierul ca pe un facilitator, singurul responsabil de găsirea soluțiilor fiind clientul, care se bazează pe resursele sale interioare. O viziune integrativă poate presupune o combinare a celor două orientări, în funcție de situație. Într-o astfel de abordare consilierul poate expune clientului idei noi, iar acestea sunt apoi explorate de client. Această abordare nu elimină respectul pentru posibilitățile clientului și nici credința ca acesta este perfect capabil să găsească soluții singur și să acționeze conform acestora. Consilierul este în acest mod colaborator și facilitator.

Alături de aceste calități un consilier trebuie să fie o persoană caldă, să ofere suport, să fie înțelegător, implicat și sensibil. Un bun profesionist este serios, punctual, abordabil și accesibil.

Consilierul trebuie să vadă imaginea de ansamblu. O astfel de viziune îl poate ajuta să selecteze metodele optime în procesul de consiliere și se poate obține doar cu înglobarea calităților de mai sus.

3076

Care sunt obiectivele consilierii pentru dezvoltare personală?

În primul rând, trebuie să facem o distincție între obiectivele clientului și cele ale consilierului. Deși obiectivul general, acela de a face oamenii să se simtă mai bine, este unul comun, așteptările părților implicate în consiliere sunt de cele mai multe ori diferite și subiective.

Consilierul își propune obiective specifice pentru fiecare client și judecă eficacitatea consilierii în funcție de acestea. Orice consiliere de specialitate are în vedere obiective durabile, pe termen lung, astfel încât clientul să poată face față și unor eventuale probleme ulterioare consilierii. Nu este de dorit ca un client să se întoarcă în cabinetul consilierului la fiecare situație dezechilibrantă  din viața sa. Scopul major este schimbarea, în gândire și/sau în acțiune, astfel încât clientul să evite pe viitor, pe cât posibil, situații, reale sau imaginate, care să cauzeze consecințe negative.

Cum încearcă consilierul să obțină schimbarea? Încurajând clientul să se bazeze pe forțele proprii, să ia decizii singur. Consilierul nu da sfaturi și nu propune soluții.

Clientul are așteptări diferite. Nu numai că are dificultăți în a apela la consiliere, deoarece se teme ca acest lucru să nu fie perceput ca o slăbiciune, dar se așteaptă ca aceasta să fie un panaceu, să primească sfaturi și îndrumări concrete de acțiune, care să rezolve, magic, orice problemă. În fapt, oferirea de sfaturi este un deserviciu. Există sigur și excepții, când e nevoie de directivitate din partea consilierului. E vorba de situații de urgență care amenință poate integritatea fizică. Dincolo de acestea, clientul trebuie să-și analizeze singur trăirile și să găsească, sub îndrumarea consilierului, soluțiile ce i se potrivesc.

De cele mai multe ori clientul caută doar să împărtășească problemele și dorește să fie ascultat. Acesta este ajutorul primar pe care îl oferă un consilier, urmând apoi  să îl îndrume pe client să perceapă diferit problemele sale și astfel să le faca față mai bine.

Cele două perspective, a consilierului și a clientului, se pot echilibra doar printr-o discuție deschisă despre așteptările părților care se materializează sub forma unui contract de consiliere. Acesta nu conține doar detalii ce țin de organizare și logistică(frecvența, durata,numărul ședințelor), ci și detalii legate de confidențialitate, obiective propuse și chiar anumite aspecte pe care clientul nu dorește să le discute.

Articol inspirat din Personal Counseling Skills- An Integrative Approach- Kathryn Geldard, David Geldard

Ce este dezvoltarea personală?

Cum aș putea eu să conving o persoană cât de necesară este dezvoltarea personală fără să caut să îi explic ce presupune aceasta? Definiții găsim multe, doar dacă nu vrei nu ai acces la o astfel de informație.

Ce fac eu acum este doar un exercițiu pentru mine, caut și eu răspunsuri. Și iată unul că se ivește. Este căutarea de răspunsuri la întrebări aparent simple. Ce vreau să schimb? Care este scopul meu? La ce sunt bun/bună?

Pentru mine este dorința de a fi azi mai bună ca ieri și mâine mai bună ca azi. Asta sună a teorie. Fiecare are anumite nemulțumiri legate de viața sa, fie ea personală, profesională sau socială. Dezvoltarea personală te ajuta să le identifici și te îndrumă spre acțiuni prin care să le elimini, folosind resursele de care dispui.

Cum? Lucrând cu tine în fiecare zi. Analizându-ți obiectiv și constant reacțiile sau performanțele în diferite situații. Chiar și acolo unde ești mulțumit, pentru că așa conștientizăm că avem anumite resurse și putem apela la ele în mod intenționat acolo unde este nevoie.

E foarte greu să pui în cuvinte care să acopere general un concept puternic individualizat. Aș putea să folosesc exemple personale, dar nu vreau mă expun în acest mod. Să luam totuși exemplul 1, al unui cercetător foarte bine pregătit, care implicat într-un context profesional, nu dă randament pentru că nu se poate organiza în sarcinile profesionale. E nemulțumit că nu avansează profesional, știe că este pregătit și nu identifică ce este în neregulă. Prin dezvoltare personală și consiliere poate să identifice blocajul și să acționeze la nivel de time management. Sau exemplul 2, al unui profesionist oarecare, nemulțumit de activitatea sa în care nu se regăsește.  Dezvoltarea personală înseamnă pentru el să accepte că nu este pe un drum bun, să considere recalificarea, să analizeze ce resurse îl recomandă spre o altă carieră și să identifice moduri concrete de acțiune.

Iar dacă aceste schimbări sunt greu de realizat pe cont propriu, există profesioniști avizați să ne îndrume. E necesar doar să fim deschiși pentru că, vorba lui Socrate ” O viață necercetată nu merită trăită” .

Cum m-a ales numele blogului

Acum peste doi ani am simțit nevoia să scriu câteva gânduri într-un blog. L-am numit simplu Lightpsiho. La momentul acela nu am avut un motiv solid pentru care am ales așa, fiind vorba de o denumire ce îmbină un cuvânt în engleza ‘light’ cu începutul unui cuvânt din limba română: psihologie.

Însă recent am înțeles că numele m-a ales pe mine. Ca să rezum în câteva cuvinte: îmi doresc să aduc anumite elemente ce țin de psihologia umană mai aproape de cei care nu sunt pregătiți în acest domeniu. Scopul nu este să bagatelizez o știința, ci mai degrabă să o fac accesibilă și să o valorizez ajutându-i pe cei ce doresc să se înțeleagă mai bine și să devină zilnic mai buni. Pentru că LIGHT în engleză înseamnă atât ușor, cât și lumină.

Simt că nu putem să separam total dezvoltarea personală de anumite cunoștințe, în așa fel încât să putem înțelege, aplica, profita la maxim de toate atelierele, cursurile și cărțile de dezvoltare personală. Pentru că fără aceasta bază, elementară, putem să cădem în extremă, să citim o carte de self-help și să credem ca am descoperit Sfântul Graal, să aflăm despre o teorie nouă și să o vedem aplicabilă pentru oricine, să încercam să ne impunem ‘noua’ viziune.

Pareidolia

Se dă următorul set de poze de inspirație www:

Pareidolia_clouds pareidolia-seeing-faces-3-400x300 Owl pareidolia142205103.ooAzGvXo Pareidolia_Jesus

Dacă ați văzut un monstru, o față, o bufniță, un elefant, Fecioara Maria și apariția lui Iisus Hristos acolo unde în realitate nu erau decât niște nori, interiorul unei mașini, copaci și posteriorul unui câine, nu suferiți de o boală, sunteți doar setați să cautați sens, formă și explicații logice în cadrul stimulilor (vizuali și auditivi) ce vă înconjoară. Nu sunteți un caz aparte, dumneavoastră vi se alătura întreaga specie umană.

Vorbim de un fenomen psihologic specific speciei umane, care apare atunci când imaginea (sau sunetul) ce ne stimulează simțurile este neclară, moment în care creierul nostru caută să îi dea sens.

Când Galileo se uita prin telescopul său  la planeta Saturn a spus inițial ca are un corp central și două brațe, deoarece cauta să explice ceea ce vedea prin telescopul rudimentar.

02large_drawing

De cele mai multe ori vedem fețe umane, deoarece suntem programați (evoluționar) să le vedem, acestea fiind importante din punct de vedere social. Plus că imagina fețelor umane ne bombardează zilnic, iar creierul nostru poate percepe un stimul și după ce acesta nu mai este prezent ( ca melodia pe care o fredonezi toată ziua involuntar după ce ai ascultat-o de nenumărate ori la radio). De-a lungul timpului oamenii au văzut fețe acolo unde te aștepți mai puțin și nici Marte sau Luna nu au fost omise.

face-on-mars

Fenomenul pareidoliei este deseori asociat cu aparițiile religioase, deși de multe ori acestea sunt dovedite ca simple iluzii optice. Imaginea de mai jos înfățișează fațada din sticlă a unei clădiri din Clearwater, Florida pe care apare silueta Fecioarei Maria. Scepticii au demonstrat ulterior că ceea ce ochiul uman identifică ca o apariție religioasă, este în realitate  o pată rezultată prin îmbinarea apei dintr-o fântână arteziană cu uleiul frunzelor unui palmier aflat în spatele geamului.

Pareidolia_Mary

Pareidolia este influențată și de așteptările noastre. Dacă vă voi spune după ce să vă uitați, cu siguranță veți vedea mai repede și mai clar.

pareidolia

Aceasta programare a creierului uman a fost folosită și de către psihologi atunci când au creat testul Rorschach pentru a identifica, în funcție de imaginile percepute de fiecare subiect, anumite trăsături ale personalității acestuia.

Rorschach_blot_07

Pareidolia apare și în cazul stimulilor auditivi. Amuzați-vă cu asta:

http://www.youtube.com/watch?v=tjFxMKEkGjE

sau speriați-vă cu asta:

http://www.youtube.com/watch?v=Tu4NC4swYVk

Sursa foto

Adaptarea la grădiniță

Cum vara e pe terminate(calendaristic vorbind), în câteva săptămâni  e timpul pentru cei mici să înceapă grădinița. Fericiți cei care au trecut deja de hopul asta!
Dacă sunteți în acest moment psihologul din mine v-ar sfătui să îi explicați copilului unde va merge,ce se va întâmpla acolo și chiar v-ar îndemna să mergeți de câteva ori să vizitați locația. Nu e nimic greșit în asta, dar să nu uitam că este greu pentru un copil de 3 ani să înțeleagă de ce trebuie să rămână singur cu niște străini, să conștientizeze că cineva se întoarce după el și cu atât mai mult să priceapă că acest lucru este benefic pentru el.
Mama din mine este îngrozită de perspectiva plânsului isteric(al copilului) din primele zile. Eu voi plânge probabil pe la colțurile grădiniței.
În cele din urmă, pedagogul din mine (educatoare câțiva ani) v-ar sfătui să nu prelungiți momentul despărțirii și să nu stați cu copilul la activități deoarece nu numai ca deranjați activitățile, dar nici nu este corect față de restul copiilor. Dacă nu doriți să vă puneți în locul educatoarei și nici în locul copiilor, atunci vă rog să va imaginați următorul scenariu: după doua săptămâni groaznice în care copilul dumneavoastră a plâns și a țipat că nu vrea la grădiniță, în sfârșit se produce minunea și pare ca începe să prindă gustul. În grupă apare un copil nou, al cărui părinte îl însoțește la activități. Copilul dumneavoastră nu mai vrea la grădiniță decât dacă stați și dumneavoastră acolo. Ați revenit în punctul zero.

   Există câteva sfaturi demne de luat în considerare ce vă vor ajuta să depășiți cu bine momentul.
Cărți despre grădiniță-citiți împreună cărți despre copii care merg la grădiniță, despre fricile lor și despre cum au descoperit aceștia grădinița ca fiind un loc plăcut. Noi avem „Bobiță și buburuza la grădiniță”.
Controlați-vă propria anxietate-copiii o percep imediat și o preiau instant. Vedeți imaginea de ansamblu chiar dacă uneori sunteți la capătul puterilor. Copilul se va adapta, unora le ia mai mult decât altora, dar o sa vină și ziua când o să întrebe și sâmbăta dimineața dacă merge la grădiniță deoarece este dornic sa fie acolo.
Nu renunțați-din experiența le ia copiilor intre doua săptămâni și o lună ca să se adapteze. Plânsul la despărțire poate să ia forma refuzului de a părăsi casa dimineața, refuzului de a mânca sau furia se poate întoarce asupra personalului grădiniței. Da, am fost lovită în câteva rânduri de pitici furioși!
Nu prelungiți despărțirea-deznodământul este același, doar ca data viitoare va plânge mai mult pentru ca vede că este un mod eficient să vă rețină. Copilul se calmează relativ repede după ce plecați. Dacă vă este greu să credeți puteți oricând suna să verificați. Este absolut firesc să fiți neliniștit/ă.
Identificați de ce anume îi este frică și discutați pe acesta tema cu cadrele didactice- poate să îi fie frică că nu o să știe ce să facă sau că nu va ajunge la timp la toaletă deoarece nu știe unde este.
Lăsați copilul cu un obiect de acasă(o păturică, o jucărie dragă)-ceasta poate rămâne în bagaj sau poate să stea cu cel mic la somn. Cu timpul renunță singur la acel obiect.
Aveți încredere în cadrele didactice-nu numai că toți copiii trec prin acest proces la început, dar cadrele didactice au experiență și cunosc metode potrivite ca să îi ajute pe cei mici să se adapteze. Intre părinte și educator trebuie să existe încredere și colaborare. Nu îi puteți cere copilului dumneavoastră să aibă încredere într-o persoană în care dumneavoastră nu aveți.
Nu abordați un program lung imediat-e o perioadă dificilă pentru un copil, abordați adaptarea treptat: azi doua ore, mâine trei, poimâine prânzul cu copiii.
Frecventați grădinița cu regularitate- pauzele dese sunt destabilizante. Cu cât copilul este mai mare, vă puteți permite mai multă flexibilitate.
Seara copilul este obosit și nerăbdător să vă vadă-îl puteți găsi plângând, agitat, încăpățânat. Nu este așa toată ziua, este doar un mod de a elibera tensiunea acumulata peste zi. Nu întârziați prea mult, copiii se întristează când vă ca rămân singuri în grădiniță fără parteneri de așteptat.
Copiii dau înapoi-azi pare ca este adaptat la noul mediu, maine plânge ca nu vrea să meargă la grădiniță. E doar o perioadă, nu disperați.
E mai bine să meargă tatăl– tații sunt mai fermi și asta face despărțirea mai ușoară.

Nu am gândit trei categorii de sfaturi, de la psiholog, pedagog sau părinte și nici nu știu cum se vor desfășura ostilitățile cu fiul meu, dar există aspecte la care nu mă gândeam ca părinte dacă nu lucram într-o grădiniță, laturi pe care nu le-am perceput până în momentul în care am devenit părinte și informații teoretice, legate de dezvoltarea emoțională a copilului, care s-au dovedit de mare folos în ambele cazuri(părinte,pedagog).
Adaptarea la grădiniță este un moment important în viața copilului, un prim pas către autonomie. În mod cert este o piatră de hotar dulce-amăruie.

Sursa foto