Perceperea scurgerii timpului este o achiziție în strânsă legătura cu schema corporală și cu orientarea spațială.
Timpul este perceput inițial în raport cu sine. Copilul își formează treptat noțiuni de succesiune(băița este urmată de somn, mama vine când ne trezim). Ulterior timpul este perceput în funcție de activitățile plăcute care durează prea puțin.
Până în jurul vârstei de 4-5 ani, copilul povestește fără o logica temporală. Auzim deseori- Am fost mâine- sau- Când am fost acolo- chiar dacă acel când este ieri sau acum o oră.
Tot în jurul vârstei de 4 ani diferențiază cât durează o activitate, chiar dacă nu știe să folosească în unitățile convenționale, poate să spună că a durat mai mult sau mai puțin.
Observând că participă la activități diferite în funcție de ziua săptămânii sau de anotimp și că ele se repetă, înțelege treptat ciclicitatea anumitor activități, ritmul în care acestea se repetă.
Dificultățile de organizare spațio-temporală dau naștere unor tulburări care se manifestă prin perceperea greșită a spațiilor și a duratei, perceperea greșită a succesiunii unor evenimente sau imposibilitatea de a înțelege reversibilitatea unor evenimente. Terapia specifică are ca scop formarea și dezvoltarea acestor structuri perceptiv-motrice.