De ce este nociv sa ne speriem copiii cu scopul de a face ce vrem noi?


Reiese din titlu ca un astfel de comportament este nociv pentru copil. Iar daca tot am inceput cu analiza titlului, atunci trebuie mentionat ca nu era mai corect sa spun:”De ce e nociv sa ne speriem copii sa faca ce trebuie?” Ce trebuie pentru cine? Pentru noi parintii. Daca copilul protesteaza atunci in mod cert el dorea sa faca altceva.

Inca sunteti nelamuriti? Vorbesc despre deja celebrul Bau-Bau, despre omul cu sacul, despre tiganii ce vin sa il fure, despre masina de politie care vine sa te ia, despre toti monstrii inventati de parinti, despre fiecare temere normala a unui copil(de durere-de injectie-de doctor) pe care parintele o foloseste „la nevoie”, reusind astfel sa o accentueze. Refuz insa sa vorbesc despre ingrozitorul „nu te mai iubesc”.

Face parte din natura umana sa aleaga calea cea mai usoara. E mult mai facil sa il invocam pe Bau-Bau (am sa il folosesc ca pe un exemplu general), in loc sa ne responsabilizam si sa ne argumentam cerinta sau regula pe care dorim sa o instituim.

  •    Ce e nociv in acest comportament? Se pleaca din start de la premise gresite. Prima este ca un copil are nevoie sa sufere ca sa inteleaga, iar a doua ca un copil mic inseamna drepturi mici.

Un astfel de comportament este un abuz de putere din partea parintelui. El abuzeaza de increderea si inocenta copilului, de imaginatia lui bogata ce nu distinge realul de imaginar. Se pun bazele unor fobii asupra carora se intervine cu dificultate ulterior. Copilul crede ca tu il protejezi, ii oferi siguranta si ai controlul asupra tuturor lucrurilor, iar tu te transformi in calaul ce il tortureaza asa cum doreste. Si ce intelege copilul? Ca in jurul lui, fie acasa, fie in parc sau intr-un magazin, un monstru sta la panda gata sa apara la simpla invocare a parintelui. Ca o anumita etnie il poate fura oricand si nimeni nu il apara. Ca autoritatea nu il protejeaza, ba din contra.  Ca doctorul nu ajuta si vindeca, ci doar pedepseste.

  •  Ce alternative avem? In primul rand sa intelegem ca schimbarea vine de la noi. Sa  nu ne asteptam sa ne iasa din prima. Sa nu renuntam daca pare ca nu reusim. Sa intelegem ca un copil doreste sa se comporte bine, dar are nevoie de ajutor sa o faca. Sa ne asiguram ca suntem cel mai bun model pentru copilul nostru. Sa il privim ca pe egalul nostru.

  • Cum putem sa ii ajutam?  Indiferent ca e vorba de un copil mai mic sau chiar de un scolar, incepeti prin a va intreba de ce se comporta asa. Un copil mic nu stie cum sa faca fata emotiilor, iar parintele trebuie sa il ajute sa le exteriorizeze prin intrebari simple si punctuale. Intrebati-l daca este furios, asigurati-l ca ati inteles asta si gasiti impreuna o solutie. Daca este vorba despre un comportament agresiv fata de un alt copil, ajutati-l sa inteleaga ce efecte produce comportamentul lui dar fara sa il certati. Daca sunteti in criza de timp, promiteti ca veti reveni si faceti asta cu responsabilitate. Daca e vorba de conflicte pe jucarii mediati sa se joace cu randul. Daca vrea sa faca altceva incearca sa afli ce anume si daca aveti timp permite-i sa faca ce doreste. Daca nu exista timp, negociati impreuna momentul ulterior cand poate face acel lucru. Nu insista daca e vorba de masa sau somn. Stiu, pare greu. Dar este un drept al fiecaruia sa decida cand ii e foame si cand ii e somn.

   Sa va fie de folos! 

Florentina Ciuperca

 Sursa foto

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s