Concepte, termeni si notiuni in psihopedagogia speciala

inclusion

De fiecare data cand scriu pentru blog ma gandesc la o modalitate de a introduce subiectul postarii. Fie un exemplu, fie situatia de la care m-am inspirat. Insa de data aceasta scriu pentru  ca imi doresc sa abordez pe blog cateva aspecte ce tin de psihopedagogia speciala si am sa folosesc termeni specifici acesteia. Consider necesar sa trec in revista cei mai utilizati termeni si voi completa lista pe parcurs.

Psihopedagogia speciala este o disciplina aflata la intersectia dintre psihologie, pedagogie, sociologie, medicina si se ocupa de studiul particularitatilor psihice ale persoanelor cu handicap, cu instruirea si educarea lor, de evolutia pe care acestia o inregistreaza sub influenta procesului corectiv-recuperator(Emil Verza, 1998). Se urmareste cunosterea dezvoltarii psihice pentru a se putea realiza interventia terapeutica necesara.

Exista mai multe ramuri ale psihopedagogiei speciale:

-psihopedagogia deficientilor de intelect

-psihopedagogia deficientilor de auz

-psihopedagogia deficientilor de vaz

-psihopedagogia deficientilor fizic si psihoneuromotor

-logopedia

-psihopedagogia persoanelor cu tulburari psihice

-psihopedagogia persoanelor cu tulburari socio-afective si de comportament

-psihopedagogia persoanelor cu tulburari de invatare

-psihopedagogia supradotatilor

In ultimele decenii aplecarea societatii catre ideea egalitatii la sanse a dus la aparitia unor acte normative de mare importanta pentru psihopedagogia speciala:CIF – Clasificarea internationala a functionariidizabilitatii si sanatatii – document elaborat de Organizatia Mondiala a SanatatiiGeneva,2001. In legislatia tarii noastre  in octombrie 2005 apare o hotarare de Guvern (Hotarare  nr. 1251 din 13 octombrie 2005)  privind unele masuri de imbunatatire a activitatii de invatare, instruire, compensare, recuperare si protectie speciala a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinte educative speciale din cadrul sistemului de invatamant special si special integrat.

Aceasta aduce in cadrul legislativ cateva delimitari conceptuale foarte importante.

Deficienta – absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei functii (anatomice, fiziologice sau psihice) a individului, rezultand in urma unei maladii, unui accident sau a unei perturbari, care ii impiedica participarea normala la activitate in societate.

Incapacitate – limitari functionale cauzate de disfunctionalitati (deficiente) fizice, intelectuale sau senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu si care reduc posibilitatea individului de a realiza o activitate (motrica sau cognitiva) ori un comportament.

Handicap – dezavantaj social rezultat in urma unei deficiente sau incapacitati si care limiteaza ori impiedica indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de societate.

 Dizabilitate – rezultatul sau efectul unor relatii complexe dintre starea de sanatate a individului, factorii personali si factorii externi care reprezinta circumstantele de viata ale acestui individ. Datorita acestei relatii, impactul diverselor medii asupra aceluiasi individ, cu o stare de sanatate data, poate fi extrem de diferit. Dizabilitate este termenul generic pentru afectari, limitari ale activitatii si restrictii de participare – conform CIF.

Afectare – o pierdere sau o anormalitate a structurii corpului ori a unei functii fiziologice (inclusiv functiile mintale). Prin notiunea de anormalitate intelegem aici variatiile semnificative de la norma stabilita statistic (adica o deviatie de la media populatiei stabilita conform normelor standard masurate) si ea trebuie utilizata exclusiv in acest sens – conform CIF.

Functionare – termen generic pentru functiile organismului, structurile corpului, activitati si participare. Ele denota aspectele pozitive ale interactiunii dintre individ (care are o problema de sanatate) si factorii contextuali in care se regaseste (factori de mediu si personali) – conform CIF.

Activitate – executarea unei sarcini sau actiuni de catre un individ. Ea reprezinta functionarea la nivel individual – conform CIF.

Participare – implicarea unei persoane intr-o situatie de viata. Ea reprezinta functionarea la nivelul societatii – conform CIF.

Cerinte educative speciale (CES) – necesitati educationale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educatiei adaptate particularitatilor individuale si celor caracteristice unei anumite deficiente sau tulburari/dificultati de invatare, precum si o asistenta complexa (medicala, sociala, educationala etc.).

Educatie speciala – forma adaptata de pregatire scolara si asistenta complexa (medicala, educationala, sociala, culturala) destinata persoanelor care nu reusesc sa atinga temporar sau pe toata durata scolarizarii nivelurile instructiv-educative corespunzatoare varstei, cerute de invatamantul obisnuit. Educatia scolara a copiilor cu cerinte educative speciale trebuie sa corespunda nevoilor de dezvoltare a copiilor, prin evaluarea adecvata a potentialului de invatare/dezvoltare si prin asigurarea reabilitarii-recuperarii si compensarii deficientelor ori tulburarilor, dificultatilor de invatare. Integrare scolara – proces de adaptare a copilului la cerintele scolii pe care o urmeaza, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului scolar (clasa) si de desfasurare cu succes a prestatiilor scolare. Asimilarea de catre copil a statusului de elev este rezultatul unor modificari interne in echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinte in planul actiunii sale.

Adaptare curriculara – corelarea continuturilor componentelor curriculumului national cu posibilitatile elevului cu cerinte educative speciale, din perspectiva finalitatilor procesului de adaptare si de integrare scolara si sociala a acestuia. Aceasta se realizeaza de catre cadrele didactice de sprijin/itinerante impreuna cu cadrul didactic de la clasa prin eliminare, substituire sau adaugare de continuturi in concordanta cu obiectivele si finalitatile propuse prin planul de interventie personalizat.

   Incluziune – procesul de pregatire a unitatilor de invatamant pentru a cuprinde in procesul de educatie toti membrii comunitatii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultatile acestora.

Educatie incluziva – proces permanent de imbunatatire a institutiei scolare, avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor persoanelor din cadrul unei comunitati.

Scoala incluziva – unitate de invatamant in care se asigura o educatie pentru toti copiii si reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din aceste unitati de invatamant beneficiaza de toate drepturile si serviciile sociale si educationale conform principiului „resursa urmeaza copilul”.

Un alt termen deseori folosit in psihopedagogia speciala este dezvoltarea compensatorie. Aceasta se refera la o lege in procesul dezvoltarii ce actioneaza pentru reechilibrarea oricarui proces atunci cand intervine un factor perturbator, asa cum este si deficienta. Un exemplu in acest sens este compensatia intersistemica- un nevazator se va folosi de celalalte simturi, in special de cel tactil pentru a percepe forma obiectelor. Fenomenul compensator este in stransa legatura cu natura si gravitatea deficientei.

Psihopedagogia speciala ridica anumite probleme sensibile atat la nivel individual (copii diagnosticati cu autism, ADHD, tulburari de invatare) cat si la nivel colectiv (integrarea sociala si incluziune in invatamantul de masa).

Sursa foto

Publicitate

Comunicarea eficienta=asertivitate

Am auzit de curand un tanar intr-un restaurant care solicita  calm si politicos sa vorbeasca cu bucatarul pentru ca farfuria lui nu arata ca cea din poza de prezentare. Cati dintre voi ati facut acest lucru?

Asertivitatea (comunicarea eficienta) se refera la un mod de a comunica, verbal si non-verbal, care implica sa iti susti opinia si drepturile fara a leza drepturile celuilalt. Asertivitatea se gaseste intre agresivitate si pasivitate.  Asertivitatea inseamna sa refuzi politicos daca nu doresti ceva, sa te faci auzit, sa ai o opinie, sa soliciti si sa oferi respect, sa iti cunosti atat drepturile cat si responsabilitatile, sa iti alegi corect bataliile. Asertivitatea implica un echilibru-poti returna un produs din diverse motive, dar e inutil sa te apuci sa oferi lectii de educatie elementara celor ce nu raspund la un „multumesc”.1093389_balance_3

   La ce serveste asertivitatea? La eliminarea neintelegerilor si la reducerea stresului. Simplu de zis, mai greu de facut!

Poti incepe prin a observa unde mai ai de lucru. Daca spui da cand vrei sa spui nu, daca nu lupti pentru drepturile tale, daca te scuzi inutil, daca ai dificultati in a face complimente si in a accepta criticile constructive, atunci mai ai de lucru.

Incepe cu pasi mici si cu persoanele apropiate, dar tine minte ca asertivitea nu implica insensibilitate si nici agresivitate.  Asertivitate nu inseamna sa spui tot ce iti trece prin cap sub umbrela sinceritatii, sa contreazici orice idee pentru ca nu iti apartine.

Pe de alta parte asertivitatea implica responsabilitatea opiniilor. Daca esti intr-un grup ai putea sa participi la decizii(cum si unde va veti petrece timpul), sa mentionezi daca nu esti de acord cu altcineva(mai bine decat sa razi superior si cu subinteles). Nu trebuie sa fii de acord cu toti, asta nu le castiga respectul, dar invata sa iti argumentezi si asumi opiniile.

   Identifica cat poti de clar situatiile in care crezi ca ai comunicat defectuos. Si repeta ce ai de spus. Mai ales daca e vorba de situatii delicate, sa zicem la locul de munca. Fii mereu politicos si corect, dar nu atat de politicos sa te scuzi mereu, de parca ai deranja.

   Adreseaza-te cui trebuie! Operatorul call-center nu este responsabil de politicile companiei, nu il agresa verbal. Cere sa vorbesti cu o persoana ce te poate ajuta in problema ta si adauga si o cerere scrisa. Scrisul te poate ajuta sa transmiti mesajul concis si fara furie.

Atentie cum transmiti mesajul! Mai intai capteaza atentia, apoi vorbeste rar, clar, suficient de tare sa te faci auzit. Treci repede la subiect si nu fa un discurs lung din orice subiect, lumea isi pierde interesul.

Comunicarea este  verbala  si non-verbala. Ai grija la cateva aspecte. Priveste persoana in ochi cand ii vorbesti.  Limbajul corpului sa fie in echilibru cu ce spui, nici prea incordat, nici foarte relaxat(fara maini in buzunar).

Mai trebuie mentionat stilul vestimentar. Acesta trebuie sa fie adecvat situatiei. Te vei remarca si lumea te va asculta daca esti in ton cu momentul.

Comunicarea eficienta inseamna respectarea granitelor si echilibru.

Sursa foto

Fenomenul gatekeeping in relatiile parentale

Dragi mamici, ati auzit de termenul „gatekeeping„? Se refera la acele mamici care, indirect si neintentionat, limiteaza accesul tatalui la copil, considerand ca ele se pricep mai bine si ca este responsabilitatea lor sa se ingrijeasca de copii. Va suna cunoscut?IMAG0344-1

Aceasta mentalitate isi are radacinile adanc infipte in societatea noastra, dar e timpul sa acceptam ca realitatile sociale s-au schimbat. In trecut mama era casnica, iar tatal muncea si asigura veniturilei casei. In trecut traiam in familii extinse, in gospodarii cu matusi si bunici gata oricand sa ofere o mana de ajutor. In prezent cele mai multe familii sunt compuse din mama, tata si copil. In prezent mama munceste la fel ca si tatal. Iar matusile si bunici locuiesc in alte apartamente, alte cartiere si chiar alte orase.

Fenomenul gatekeeping descrie o mama teritoriala, ce ridica un zid in jurul ei si al copilului. De multe ori ea considera ca poate face unele lucruri mai bine decat tatal. Unele mamici o sa ridice aici problema instinctului matern. Cum ramane cu practica, cu obisnuinta si chiar cu instinctul patern? Daca ai petrecut mai mult timp cu copilul nu e normal sa il cunosti mai bine?Daca ai facut un lucru de 10 de ori nu e normal sa te pricepi? Modul in care ai tu grija de copil este oare unicul eficient? Tatal nu este si el parintele acelui copil, nu il simte si el?

Pentru un tata, desi nu o spune(dar sa fim sincere, barbatii nu sunt cele mai verbale fiinte), feedbackul primit de la mama in ceea ce priveste calitatiile lui de parinte este foarte important. Si nu ma refer la feedback de tipul „bravo!”, in care mama este profesorul si tatal elevul, ma refer la acela prin care ii acordati mai multa incredere.

Am spus la inceput ca fenomenul de gatekeeping apare de cele mai multe ori indirect si neintentionat. Iata cateva forme de manifestare ale acestui fenomen: mama isi sacrifica posibila cariera, mama isi sacrifica somnul ca tatal sa se poata odihni, mama considera ca tatal se poate juca impreuna cu cel mic in timp ce ea se ocupa de alte aspecte ale ingrijirii copilului, mama sugereaza diverse activitatii pentru tata si copil. Primele doua nu necesita prea multa aprofundare. In schimb a treia refuza implicarea tatalui in tot ceea ce tine de lumea unui copil-masa, somn, baie. Iar in cea de-a patra mama este arbitrul, tatal si copilul sunt niste jucatori. Tatal trebuie sa faca tot ceea ce face mama si este liber sa aleaga in ce fel petrece timpul cu acesta.

Ca  mama este  foarte greu sa stai deoparte, sa ii oferi tatalui spatiu si timp pentru a construi o relatie sanatoasa cu copilul sau, dar beneficiile sunt multiple. Sunt beneficii pentru copil, despre care am vorbit aici, pentru tati, pe acelea le gasiti aici, sunt benefici chiar si pentru mame. Va puteti odihni, puteti sa aveti un hobby, puteti sa va ocupati de cariera, sa va vopsiti parul, sa cititi o carte, sa beti o cafea cu o prietena, sa urmariti un film, sa faceti o baie lunga, sa iesiti la cumparaturi. Sau sa va faceti un blog 🙂

O definitie personala a curajului

Am asistat de curand la un discurs motivational ce dorea  sa indemne la perseverenta in urmarirea visurilor. Am perceput ca se punea mare valoare pe ideea de a merge inainte indiferent ce se intampla.  Si atunci mi-am pus intrebarea: e oare un act de curaj sa mergi pana in panzele albe? Chiar daca aspiratiile tale sunt nerealiste, chiar daca pe parcurs se schimba prioritatile? Ce este in fapt un act de curaj, sau mai bine zis curajul.

711356_firefighter

Sa iti risti propria viata pare la prima strigare un act de curaj. Dar exista o mare diferenta intre a intra intr-un incendiu cu scopul de a salva viata altcuiva, stiind ca iti pui in pericol propria viata, si a sparge o banca pentru a fura bani, stiind ca poti sa sfarsesti impuscat de oamenii legii. Cu alte cuvinte nu este suficient sa intelegi consecintele si sa iti depasesti frica, este important si scopul.

Mutand discutia intr-o sfera abstracta, in care lasam deoparte componenta integritatii fizice, care este scopul unui act de curaj moral? Pentru mine acesta este reprezentat de valorile fiecaruia. Este un act de curaj sa renunti atunci cand realizezi ca nu mai vrei sau ca nu iti mai este necesara o aspiratie a trecutului. Asta ca sa revin la discursul motivational de mai sus, dar sunt convinsa ca in functie de valorile fiecaruia privim lucrurile diferit.

Care sunt acele actiuni ce denota curaj moral? In ochii mei un act de curaj sa sesizezi o nedreptate atunci cand altii s-au facut ca nu o vad, e un act de curaj sa iti asumi responsabilitatea actiunilor tale cand acestea nu au cele mai bune consecinte, e un act de curaj sa refuzi o persoana draga atunci cand iti cere ceva imposibil, sa iesi dintr-o relatie care te face nefericit, sa iti dai demisia cand nu ai alt job in asteptare, sa iti aperi integritatea si demnitatea in fata unui superior abuziv, sa incerci lucruri noi fara sa astepti beneficii imediate. Lista e lunga si va invit sa o faceti pe a voastra.

Nu-i asa ca unele elemente din lista mea nu vi se par acte de curaj? Dar astea sunt standardele mele. Si judecand dupa ele am fost de multe ori o lasa…

Sursa foto

Principiul actiune-reactiune in relatia tata-copil

Relatiile  de durata si calitate cu cei din jur provoaca schimbare de ambele parti. Invatam de la altii lucruri despre propria persoana. Acelasi mecanism functioneaza si in relatia dintre tata si copil.

action_reaction_2-300x186

Despre beneficiile implicarii tatalui  in viata copilului am vorbit aici. Acelasi studiu abordeaza aceasta relatie si din perspectiva avantajelor pentru tata.

Barbatii care sunt tati dedicati reusesc sa inteleaga mai bine nevoile copilului deoarece pot observa mai eficient dezvoltarea copilului. Acest lucru ii face sa se simta parinti mai buni si sa fie mai increzatori. Implicarea ii face sa se simta mai importanti pentru copil si sa doreasca si mai multa interactiune cu acesta.

Tatii implicati se maturizeaza din punct de vedere psihosocial si devin mai multumiti de propria viata. Nivelul stresului se reduce considerabil, in mare parte deoarece se pot inteleg mai bine pe sine dar si pe altii. Relatia cu un copil exerseaza activ empatia si rabdarea.

Tatal devine mai implicat in viata comunitatii, mai sociabil si se angajeaza  mai mult in relatii cu familia extinsa.

Din punct de vedere profesional devin mai implicati, dorindu-si sa aduca venituri cat mai mari pentru familie.

Exista cercetari ce evidentiaza chiar o corelatie intre implicarea tatalui si nivelul de satisfactie maritala. Faptul ca se implica activ ii face sa se simta mai conectati la viata de familie, mai apropiati de copil si de sotie.

Aud in jurul meu discutii despre tati care nu participa la viata de familie, care nu se descurca sa stea cu copilul cateva ore, sa ii schimbe un scutec. Am realizat recent ca de cele mai multe ori nu lipsa timpului sau credinta ca femeia are grija de copii este motivul neimplicarii tatalui. De multe ori chiar mama ingradeste accesul tatalui la copil, considerand ca acesta nu se poate descurca la fel de bine ca ea. Dar asta este o alta discutie si imi asum sa o abordez in curand.

Sursa foto

Manifestarea empatiei fata de o persoana bolnava

1092504_thin_ice

Vestea ca o persoana draga este bolnava ne intristeaza. Ce ar trebui sa spunem si cum ar trebui sa ne comportam in preajma acesteia? Cautarea acestui raspuns a dat startul acestei postari.

In primul rand nu trebuie sa eviti acea persoana. Indiferent ce mod iti alegi sa iti manifesti sprijinul, fa-o! Da un telefon, rezolva o treaba pentru persoana in cauza, un SMS sau chiar o vizita scurta. Nu astepta sa ti se ceara.  Daca te intrebi ce sa spui, nu exista o formula universala. Ai sa vezi atunci, e indicat sa fii sincer, dar sensibil.

Poti chiar sa incepi prin a spune ca nu iti dai seama care este cel mai potrivit lucru pe care il poti spune si ca iti ceri scuze daca gresesti cu ceva.

Important este sa observi cu atentie ce doreste persoana in cauza. Unora le place sa vorbeasca despre boala lor, altora le place sa fie tratati ca in orice alta situatie.

Orice ai face nu da sfaturi nesolicitate si nu iti pierde controlul! Nu este vorba despre tine aici! Nu incepe sa plangi si fii puternic si optimist, fara a parea ca esti in negatie si minimalizezi momentul.

Din postura de bolnav poti face mai bine fata situatiei daca o intelegi. Asa ca daca mai cunosti pe cineva care sufera de aceiasi boala, poti sa il ajuti sa intre in legatura cu aceasta persoana.

Nu te apuca sa vorbesti despre boala si sa oferi remedii doar daca esti intrebat. Mai bine discutati despre orice altceva, lucruri marunte dar care au menirea sa distraga de la gandurile negative.

Uneori tot ce trebuie sa faci este sa asculti!

Nothing in life is to be feared. It is only to be understood.
Marie Curie

Sursa foto