Rolul tatalui in viata copilului

Stiam ca implicarea tatalui in viata copilului este foarte importanta, dar am citit recent un studiu, mai degraba o centralizare a cercetarilor intreprinse pe aceasta tema, care ma determina sa va impartasec si voua cateva dintre informatiile pretioase pe care le-am aflat. Studiul intreg, in engleza, il veti regasi aici.

In planul dezvoltarii emotionale, copiii ai caror tati sunt direct implicati in ingrijirea acestora sunt mai capabili sa faca fata situatiilor noi si stresante, sunt mai curiosi si mai dornici sa exploreze mediul inconjurator. Existenta unui tata implicat a fost corelata la tinerii adulti cu mutumirea de sine, cu mai putine probleme emotionale, cu sentimente reduse de vina si manifestari ale anxietatii limitate.

Copiii reusesc sa se adapteze cu usurinta, stiu sa isi foloseasca resursele mai bine, sunt mai atenti in fata unei problema, fac fata mai bine emotiilor negative si isi controleaza superior impulsurile.

In plan social, relatiile cu cei de varsta lor sunt mai armonioase , ei manifesta mai putina agresiune si sunt mai populari. Toate aceste schimbari incep chiar de la varsta de 3 ani. Implicarea tatalui duce la relatii mai bune cu fratii si la capacitati de a rezolva conflictele pe cont propriu, fara a necesita interventia adultului. Acesti copii devin adulti sociabili si au vieti implinite. Au perceptii corecte asupra relatiilor interumane, inclusiv asupra relatiilor romantice.

Tatal poate influenta indirect starea generala de sanatate a copilului, incepand cu perioada de sarcina, asigurand pentru mama un suport emotional important. Chiar si in perioada post partum sprijunul tatalui o poate ajuta pe mama sa ii ofere copilului cea mai buna ingrijire.

Comportamente deviante si chiar delincvente, incepand de la consumul de droguri si alcool, pana la furt si alte activitati ilegale, apar mai rar la adolescentii ai caror tati sunt implicati direct si pozitiv in educatia lor.

In planul dezvoltarii cognitive, studiile au relevat ca durata interactiunii tatalui(activitatii de joaca si ingrijire) cu sugarul influenteaza dezvoltarea functiilor cognitive. Acesti copii rezolva problemele cu mai multa usurinta si la varsta de 3 ani au un CI(coeficient de inteligenta) mai ridicat. Scolarii obtin rezultate mai bune, au abilitati verbale superioare, sunt mai motivati si apreciaza mai mult rolul educatiei.

Toate aceste informatii sunt sustinute de cercetari intreprinse de specialisti.

V-am dat de gandit?

Sa ne armonizam asteptarile personale cu posibilitatile reale ale unui copil

Ca  educator in gradinita si ca pedagog in general, am simtit nevoia deseori sa mediez intalnirea intre posibilitatile copilului si  asteptarile parintelui. Iar acum ca parinte ma intreb daca nu cer prea multe de la copilul meu? Asa ca mi-am pus pe hartie cateva din lucrurile ce pot reprezenta baza asteptarilor mele.

  • ca suntem oameni, suntem umani, ca toti gresim, ca suntem diferiti si, mai presus de toate, nu suntem perfecti
  • ca ce este important pentru noi nu este si pentru copiii nostri
  • ca nu trebuie sa ne proiectam nemultumirile legate de copilaria noastra in educatia copiilor, doar in masura in care acestea sunt constructive
  • ca un copil se iubeste neconditionat
  • ca daca nu iti cunosti copilul, nu vei sti ce sa ii ceri
  • ca poti aprecia comportamentul, nu individul – in loc sa ii spui „Esti rau!” ii poti spune ”Comportamentul tau l-a facut pe prietenul tau sa sufere.”
  • ca un copil nu incape intr-un tipar

Mi-am facut apoi o lista cu schimbarile necesare ca sa ma asigur ca asteptarile mele sunt realiste

  1. Sa cer fara sa folosesc negatia- in loc de „Nu mai alerga!” sa folosesc ”Mergi”
  2. Sa apreciez reusitele, sa sarbatoresc victoriile
  3. Sa gasesc intrebarile potrivite ce ma vor ajuta sa inteleg frustrarile copilului meu
  4. Sa stiu cand sa renunt si sa realizez ca e prea mult
  5. Sa imi descriu clar asteptarile
  6. Sa ma focusez pe achizitii mici
  7. Sa imi implic copilul in luarea unor decizii, in masura in care o poate face

Si cand o sa mai crestem…

  1. Sa participe la construirea propriului program
  2. Sa il pregatesc si pentru esec
  3. Sa ii explic de de doresc sa il implic intr-o activitate si care sunt avantajele acesteia
  4. Sa nu evidentiez fiecare greseala
  5. Sa nu transmit tensiune si anxietate in preajma evenimentelor importante
  6. Sa imi rezerv timp sa imi cunosc copilul, sa il intreb ce ii place si ce a facut in ziua respectiva
  7. Sa invatam impreuna din esecuri
  8. Sa ne modelam asteptarile in functie de situatie, evitand astfel dezamagirile
  9. Sa il las sa isi gaseasca singur solutii la problemele sale

Un parinte trebuie sa se asigure ca un copil isi atinge potentialul, ca face maximul de care este capabil. Nu e nimic rau sa impunem standarde inalte, trebuie doar sa ne asiguram ca sunt realiste.

Scopul final este sa formam un adult increzator, care se adapteaza cu usurinta situatiilor noi, care isi cunoaste calitatile si defectele.

Sa va fie de folos!

Sursa foto

De ce este nociv sa ne speriem copiii cu scopul de a face ce vrem noi?

Reiese din titlu ca un astfel de comportament este nociv pentru copil. Iar daca tot am inceput cu analiza titlului, atunci trebuie mentionat ca nu era mai corect sa spun:”De ce e nociv sa ne speriem copii sa faca ce trebuie?” Ce trebuie pentru cine? Pentru noi parintii. Daca copilul protesteaza atunci in mod cert el dorea sa faca altceva.

Inca sunteti nelamuriti? Vorbesc despre deja celebrul Bau-Bau, despre omul cu sacul, despre tiganii ce vin sa il fure, despre masina de politie care vine sa te ia, despre toti monstrii inventati de parinti, despre fiecare temere normala a unui copil(de durere-de injectie-de doctor) pe care parintele o foloseste „la nevoie”, reusind astfel sa o accentueze. Refuz insa sa vorbesc despre ingrozitorul „nu te mai iubesc”.

Face parte din natura umana sa aleaga calea cea mai usoara. E mult mai facil sa il invocam pe Bau-Bau (am sa il folosesc ca pe un exemplu general), in loc sa ne responsabilizam si sa ne argumentam cerinta sau regula pe care dorim sa o instituim.

  •    Ce e nociv in acest comportament? Se pleaca din start de la premise gresite. Prima este ca un copil are nevoie sa sufere ca sa inteleaga, iar a doua ca un copil mic inseamna drepturi mici.

Un astfel de comportament este un abuz de putere din partea parintelui. El abuzeaza de increderea si inocenta copilului, de imaginatia lui bogata ce nu distinge realul de imaginar. Se pun bazele unor fobii asupra carora se intervine cu dificultate ulterior. Copilul crede ca tu il protejezi, ii oferi siguranta si ai controlul asupra tuturor lucrurilor, iar tu te transformi in calaul ce il tortureaza asa cum doreste. Si ce intelege copilul? Ca in jurul lui, fie acasa, fie in parc sau intr-un magazin, un monstru sta la panda gata sa apara la simpla invocare a parintelui. Ca o anumita etnie il poate fura oricand si nimeni nu il apara. Ca autoritatea nu il protejeaza, ba din contra.  Ca doctorul nu ajuta si vindeca, ci doar pedepseste.

  •  Ce alternative avem? In primul rand sa intelegem ca schimbarea vine de la noi. Sa  nu ne asteptam sa ne iasa din prima. Sa nu renuntam daca pare ca nu reusim. Sa intelegem ca un copil doreste sa se comporte bine, dar are nevoie de ajutor sa o faca. Sa ne asiguram ca suntem cel mai bun model pentru copilul nostru. Sa il privim ca pe egalul nostru.

  • Cum putem sa ii ajutam?  Indiferent ca e vorba de un copil mai mic sau chiar de un scolar, incepeti prin a va intreba de ce se comporta asa. Un copil mic nu stie cum sa faca fata emotiilor, iar parintele trebuie sa il ajute sa le exteriorizeze prin intrebari simple si punctuale. Intrebati-l daca este furios, asigurati-l ca ati inteles asta si gasiti impreuna o solutie. Daca este vorba despre un comportament agresiv fata de un alt copil, ajutati-l sa inteleaga ce efecte produce comportamentul lui dar fara sa il certati. Daca sunteti in criza de timp, promiteti ca veti reveni si faceti asta cu responsabilitate. Daca e vorba de conflicte pe jucarii mediati sa se joace cu randul. Daca vrea sa faca altceva incearca sa afli ce anume si daca aveti timp permite-i sa faca ce doreste. Daca nu exista timp, negociati impreuna momentul ulterior cand poate face acel lucru. Nu insista daca e vorba de masa sau somn. Stiu, pare greu. Dar este un drept al fiecaruia sa decida cand ii e foame si cand ii e somn.

   Sa va fie de folos! 

Florentina Ciuperca

 Sursa foto

Cand este necesara interventia unui logoped?

Copilul are aproape 2 ani vorbeste foarte putin. Spune doar mama, tata sau doar papa. Este acesta un motiv real de ingrijorare?Daca da, carui specialist trebuie sa se adreseze parintele?

Cei mai multi dintre noi stim ca logopedia se adreseaza dificultatilor din sfera limbajului si ca un logoped este specialistul indicat. Cu toate acestea, orice parinte trebuie sa se adreseze pediatrului care, de la caz la caz, il va indruma catre un alt specialist sau il va sfatui sa mai astepte. Totusi de multe ori parintele continua sa fie ingrijorat, cu atat mai mult cu cat avem tendinta constanta de a ne compara copiii cu altii de varste asemanatoare. In cele mai multe cazuri nu este vorba de superficialitatea pediatrului, ci doar de incapacitatea lui de a explica pe intelesul parintelui motivele pentru care recomanda o revizitare a situatiei peste o anumita perioada de timp.

Explicatia consta in faptul ca la o varsta frageda elementele implicate in aparitia si dezvoltarea vorbirii sunt nematurizate. Aceasta este in fapt si una din legile logopediei. Iata cum este ea formulata:”Tulburarile de vorbire, pana la varsta de 3- 3,5 ani nu au o semnificatie logopedica sau defectologica, ci una fiziologica, atunci cand sunt produse ca urmarea nematurizarii aparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale implicate in vorbire. In aceste conditii, odata cu dezvoltarea elementelor respective, dificultatile verbale dispar de la sine, dar daca persista mai mult timp, sau daca intervin si alte cauze ele se pot transforma in tulburari specifice logopedice.”-Emil Verza Tratat de logopedie-pag 38. Incidenta intarzierilor fiziologice este de aproximativ 15%.

Un alt aspect demn de luat in considerare si care deseori este considerat doar un mit, este diferenta in achizitionarea limbajului pe care o putem observa intre sexul feminin si cel masculin. „Tulburarile de limbaj prezinta o incidenta mai mare si o simptomatologie mai grava la sexul feminin comparativ cu sexul masculin.”-Emil Verza-Tratat de logopedie.

In mord cert nu este indicata negarea acestor intarzieri peste varsta de 3, 5 ani, deoarece interventia timpurie este de maxima importanta, tulburarile de limbaj avand multiple efecte negative asupra personalitatii si comportamentului(E. Verza-Tratat de logopedie). Pediatrul trebuie sa elimine existenta altor cauze(afectarea auzului, cauze neurologice) si daca are cea mai mica indoiala sa directioneze parintii catre specialisti.

O informatie menita sa linisteasca parintele este aceea ca tulburarile de limbaj au un caracter tranzitoriu si sunt corectabile, educabile prin mijloace specifice logopedice si printr-o serie de proceduri generale.-(Verza, Tratat de logopedie, pag 37).

Pentru majoritatea parintilor dedesupturile terapiei logopedice sunt o necunoscuta. In primul rand, in afara exercitilor ajutatoare pentru devoltarea motricitatii aparatului fono-articulator, metodologia corectarii tulburarilor de limbaj presupune colaborarea logopatului, in cazul de fata, a copilului. Cu cat varsta este mai frageda cu atat ii este mai greu, de multe ori aproape imposibil, terapeutului sa lucreze cu acesta. Terapia logopedica implica exercitii de pozitionare corecta a gurii, a limbii si a dintilor, exercitii de coordonarea emisiei de aer, numeroase repetari de cuvinte ce contin sunetul alterat, toate acestea fiind greu de realizat cu un copil mic.

Parintele poate veni in sprijinul copilului incurajand comunicarea, pentru ca, desi nu vorbeste, copilul intelege si retine cuvinte. De multe ori parintii remarca ca desi copilul pare a intelege limbajul, el totusi nu vorbeste. Cu cat copilul este mai mic, cu atat diferenta intre ce intelege si ce pronunta este mai mare.

In continuare va sugerez cateva jocuri ce ajuta la dezvoltarea motricitatii aparatului fonoarticulator si care sunt foarte usor de realizat si indragite de cei mici.

1. Faceti o barcuta de hartie si in timpul baitei antrenati-va sufland barca pe apa;

2. Faceti baloane de sapun;

3. Imitati o pisica cand bea apa;

4. Jucati-va cu limba stanga dreapta, spunandu-i copilului ca imitati un ceas tic-tac;

5. Suflati intr-o oglinda sa o aburiti;

6.Prefaceti-va ca stingeti o lumanare;

7. Umflati un balon;

8.Jucati-va cu paiul intr-un pahar cu apa;

9. Imitati diverse animale-sarpele, albina.

Sa va fie de folos!