Intimitatea emotionala in cuplu

1385767_love_4Deseori intr-o relatie femeie-barbat apar neintelegeri cauzate de asteptarile diferite ale acestora de la partenerul de viata. O observatie aparent la indemana oricui.

Nu ma pot hazarda sa vorbesc despre experienta personala, nici prea vasta si  cu siguranta subiectiva, dar pot sa va aduc la cunostinta rezultate concrete ale unor studii realizate incepand cu anii ’80.  Desi aceste cercetari sunt efectuate in SUA, ele analizeaza asteptari ce tin mai degraba de integrarea in categoria barbat sau femeie, asa ca nu se pune problema unor nepotriviri ce tin de mediul socio-cultural.

In cartea sa, The future of marriage, publicata inca din 1972, Jessie Bernard afirma ca in fiecare casnicie exista doua casnicii-a femeii si a barbatului.  Asteptarile acestora sunt diferite in numeroase aspecte, incepand de la intimitatea emotionala, intimitatea sexuala, munca si rolul de parinte.

Intimitatea emotionala se refera la intelegerea, respectarea si acceptarea sentimentelor, gandurilor, dorintelor celuilalt. Am evitat sa folosesc „exprimarea asteptarilor”, deoarece consider ca ii nedreptatesc pe barbati, intrand pe un taram in care acestia nu se simt la fel de confortabil ca o femeie.

Cercetarile arata ca sustinerea partenerului este foarte importanta pentru femei si barbati, cu precadere pentru femei, care considera ca primesc mai putina(Williams, 1988). Considerand ca nu primesc destula sustinere, acestea impartasesc lucruri intime cu alte persoane, parintii cu precadere(Peplau & Gordon 1985).

In mod surprinzator insa, barbatii considera deseori ca partenera de viata este cea mai apropiata persoana din viata lor, un adevarat confident si prieten(Rubin 1984).

In discutiile din cuplu, femeile vorbesc mai mult despre lucruri intime, iar barbatii despre lucruri de interes general(Merton 1978). Femeile exprima o gama larga de emotii-de la tandrete la frica si tristete, in timp ce barbatii exprima doar furie controlata(Gordon, 1988).

In 1984 Rubin a intrebat separat ce reproseaza fiecare partenerului. Femeile s-au plans ca barbatii nu sunt interesati de intimitatea emotionala si ca trebuiesc fortati sa se exprime, barbatii cred ca sunt suficient de deschisi si nu inteleg ce vor femeile de la ei. Blumstein si Schwartz incercasera inca din 1983 sa raspunda barbatilor la aceasta intrebare-femeile vor caldura si deschidere si considera ca daca ele sunt dispuse sa ofere afectiune in mod spontan(o imbratisare, un sarut), barbatii trebuie sa fie capabili de acelasi lucru. Aceasta diferenta le deranjeaza.

Desi conceptia despre casnicie s-a schimbat in timp, catre un parteneriat care permite barbatilor sa se exprime si femeilor sa manifeste furie(Cancian&Gordon), totusi taramul intimitatii emotionale este deseori orchestrat de femei(Markman 1984).

Aceleasi cercetari  arata ca barbatii isi exprima sprijinul prin ajutor practic, economic, apropiere  fizica si in acelasi timp doresc sa primeasca aceleasi lucruri de la partenera.

Iata cum numeroase studii scot in evidenta aspecte ce sunt deseori sursa unor neintelegeri. Probabil multi dintre noi au experiente asemanatoare. Oare nu este mai simplu sa ii oferim celuilalt ce isi doreste si nu mai incercam sa il multumim pe celalalt oferindu-i ceea ce ne place noua?

Cercetari centralizate de Linda Thompson, Alexis Walker-Gender in families.Women and men in marriage, work ans parenthood, 1989

Sursa foto

Sa ne armonizam asteptarile personale cu posibilitatile reale ale unui copil

Ca  educator in gradinita si ca pedagog in general, am simtit nevoia deseori sa mediez intalnirea intre posibilitatile copilului si  asteptarile parintelui. Iar acum ca parinte ma intreb daca nu cer prea multe de la copilul meu? Asa ca mi-am pus pe hartie cateva din lucrurile ce pot reprezenta baza asteptarilor mele.

  • ca suntem oameni, suntem umani, ca toti gresim, ca suntem diferiti si, mai presus de toate, nu suntem perfecti
  • ca ce este important pentru noi nu este si pentru copiii nostri
  • ca nu trebuie sa ne proiectam nemultumirile legate de copilaria noastra in educatia copiilor, doar in masura in care acestea sunt constructive
  • ca un copil se iubeste neconditionat
  • ca daca nu iti cunosti copilul, nu vei sti ce sa ii ceri
  • ca poti aprecia comportamentul, nu individul – in loc sa ii spui „Esti rau!” ii poti spune ”Comportamentul tau l-a facut pe prietenul tau sa sufere.”
  • ca un copil nu incape intr-un tipar

Mi-am facut apoi o lista cu schimbarile necesare ca sa ma asigur ca asteptarile mele sunt realiste

  1. Sa cer fara sa folosesc negatia- in loc de „Nu mai alerga!” sa folosesc ”Mergi”
  2. Sa apreciez reusitele, sa sarbatoresc victoriile
  3. Sa gasesc intrebarile potrivite ce ma vor ajuta sa inteleg frustrarile copilului meu
  4. Sa stiu cand sa renunt si sa realizez ca e prea mult
  5. Sa imi descriu clar asteptarile
  6. Sa ma focusez pe achizitii mici
  7. Sa imi implic copilul in luarea unor decizii, in masura in care o poate face

Si cand o sa mai crestem…

  1. Sa participe la construirea propriului program
  2. Sa il pregatesc si pentru esec
  3. Sa ii explic de de doresc sa il implic intr-o activitate si care sunt avantajele acesteia
  4. Sa nu evidentiez fiecare greseala
  5. Sa nu transmit tensiune si anxietate in preajma evenimentelor importante
  6. Sa imi rezerv timp sa imi cunosc copilul, sa il intreb ce ii place si ce a facut in ziua respectiva
  7. Sa invatam impreuna din esecuri
  8. Sa ne modelam asteptarile in functie de situatie, evitand astfel dezamagirile
  9. Sa il las sa isi gaseasca singur solutii la problemele sale

Un parinte trebuie sa se asigure ca un copil isi atinge potentialul, ca face maximul de care este capabil. Nu e nimic rau sa impunem standarde inalte, trebuie doar sa ne asiguram ca sunt realiste.

Scopul final este sa formam un adult increzator, care se adapteaza cu usurinta situatiilor noi, care isi cunoaste calitatile si defectele.

Sa va fie de folos!

Sursa foto