Le oferim copiilor prea mult?

Granița dintre ceea ce este necesar pentru ca un copil să se dezvolte armonios, să își valorifice potențialul și tendința părinților de a oferi în exces este una foarte fină.

Nu există o rețetă perfectă, așa cum nu există părinți perfecți. Doar simplul fapt că un copil de 1 an se poate juca cu o sticlă de plastic nu este un motiv să nu îi oferim o jucărie educativă potrivită vârstei, la fel cum nu îi poți împiedica total unui copil accesul la tehnologie, chiar dacă îți dorești să petreacă mai mult timp în compania altor copii.

Unde apare excesul?

-prea multe jucării, prea multe haine, prea multe gadgeturi-acestea iau locul persoanelor;

-prea multa atenție- aceștia nu mai învață să se bucure de propria companie;

-prea multă interferență în viața personală a acestora-copiii nu vor învăța să își rezolve problemele singuri;

– prea multe sfaturi și prea multe informații pe care copiii nu le mai descoperă singuri;

-prea multa indulgență pentru comportamente inacceptabile;

Atunci când ne canalizăm toată energia și atenția asupra celor din categoria „prea multe” trecem cu vederea aspecte ce intră automat în categoria prea putin/puține:

-prea puține limite;

-prea puține experiențe;

-prea puține responsabilități;

-prea putină independență;

-prea puțin timp pentru a crea amintiri ce țin o viață.

Totuși, cum știm când este prea mult? Să fim sinceri, uneori știm dar alegem să ignorăm pentru că nu dorim să ne vedem copilul dezamăgit, mai ales din cauza noastră. Există însă câteva semne în comportamentul copilului ce ne pot da de gândit în acest sens: când copiii nu spun mulțumesc din proprie inițiativă, când nu arată recunoștință de niciun fel indiferent de efortul depus de o altă persoană, când nu respectă cadourile și nu au grijă de ele, când își pierd interesul rapid pentru orice obiect sau activitate și doresc să treacă la următorul/următoarea, când doresc doar să primească nu să și ofere, când ajungi să iți motivezi refuzul sau chiar să te scuzi pentru el.

Oricât de greu este să îți vezi copilul dezamăgit sau să îi refuzi o dorință, repetă-ți întrebarea: Vreau un copil fericit în acest moment sau doresc să îi ofer o educație menită să formeze un adult ce va avea o viață fericită?

Rolul tatalui in viata copilului

Stiam ca implicarea tatalui in viata copilului este foarte importanta, dar am citit recent un studiu, mai degraba o centralizare a cercetarilor intreprinse pe aceasta tema, care ma determina sa va impartasec si voua cateva dintre informatiile pretioase pe care le-am aflat. Studiul intreg, in engleza, il veti regasi aici.

In planul dezvoltarii emotionale, copiii ai caror tati sunt direct implicati in ingrijirea acestora sunt mai capabili sa faca fata situatiilor noi si stresante, sunt mai curiosi si mai dornici sa exploreze mediul inconjurator. Existenta unui tata implicat a fost corelata la tinerii adulti cu mutumirea de sine, cu mai putine probleme emotionale, cu sentimente reduse de vina si manifestari ale anxietatii limitate.

Copiii reusesc sa se adapteze cu usurinta, stiu sa isi foloseasca resursele mai bine, sunt mai atenti in fata unei problema, fac fata mai bine emotiilor negative si isi controleaza superior impulsurile.

In plan social, relatiile cu cei de varsta lor sunt mai armonioase , ei manifesta mai putina agresiune si sunt mai populari. Toate aceste schimbari incep chiar de la varsta de 3 ani. Implicarea tatalui duce la relatii mai bune cu fratii si la capacitati de a rezolva conflictele pe cont propriu, fara a necesita interventia adultului. Acesti copii devin adulti sociabili si au vieti implinite. Au perceptii corecte asupra relatiilor interumane, inclusiv asupra relatiilor romantice.

Tatal poate influenta indirect starea generala de sanatate a copilului, incepand cu perioada de sarcina, asigurand pentru mama un suport emotional important. Chiar si in perioada post partum sprijunul tatalui o poate ajuta pe mama sa ii ofere copilului cea mai buna ingrijire.

Comportamente deviante si chiar delincvente, incepand de la consumul de droguri si alcool, pana la furt si alte activitati ilegale, apar mai rar la adolescentii ai caror tati sunt implicati direct si pozitiv in educatia lor.

In planul dezvoltarii cognitive, studiile au relevat ca durata interactiunii tatalui(activitatii de joaca si ingrijire) cu sugarul influenteaza dezvoltarea functiilor cognitive. Acesti copii rezolva problemele cu mai multa usurinta si la varsta de 3 ani au un CI(coeficient de inteligenta) mai ridicat. Scolarii obtin rezultate mai bune, au abilitati verbale superioare, sunt mai motivati si apreciaza mai mult rolul educatiei.

Toate aceste informatii sunt sustinute de cercetari intreprinse de specialisti.

V-am dat de gandit?