Pentru ca sloganul TED este „ideas worth spreading” vreau sa va impartasesc un speech energizant http://www.ted.com/talks/dan_pink_on_motivation.html
Vizionare placuta!
Consiliere dezvoltare personală
Optimistul și pesimistul
Ce faceți dacă mâine, în cadrul unei presupuse vizite la medic, aflați că suferiți de o boală cronică? Vă imaginați instant cele mai sumbre scenarii, vă documentați și rețineți doar aspectele negative? Atunci sigur vă încadrați în categoria pesimiștilor. Sau poate vă spuneți că totul are sa fie bine, ce bine că ați aflat și decideți să urmați indicațiile medicului. Intrați în categoria optimiștilor.
Indiferent în ce categorie vă aflati, orientarea către aspectele pozitive sau cele mai puțin plăcute reprezintă un simplu mecanism de aparare. Nu înseamnă că dacă te focusezi pe anumite aspecte, nu le conștientizezi pe celelalte și iți lipseste realismul.
Optimistul îsi găsește motivația în aspectele pozitive, acestea îl împing spre acțiune. Pesimistul se ferește de eventualele dezamăgiri, pregătind terenul în cazul în care acestea apar.
Această orientare nu este o chestiune de alegere, așa cum nu alegem dacă suntem dreptaci sau stângaci. Ești într-un fel sau altul.
Însă, bineînteles că există un „însă”, așa cum poți exersa să faci anumite lucruri cu stânga dacă ești dreptaci, tot așa poți să iți exersezi flexibilitatea în gândire luând în considerare conștient atât aspectele pozitive cât și pe cele negative și ajustându-ți așteptările în funcție de toate acestea.
Nevoia de siguranta a femeilor
Cunoasteti stilul cartilor de dezvoltare personala, deseori cu autori americani, in care exemplele sunt date prin intermediul unor personaje aflate in situatii de viata reale?
Ale mele se vor numi astazi, in scopuri pur didactice, doamna X si domnul Y. Ca si cromozomii. Ca sa ne eliberam de formalitati, ii reducem la X si Y, aflati intr-o relatie de ceva ani, fara copii. X este femeie in jur de 30 de ani, educata si cu o cariera in ascensiune intr-un domeniu oarecare.
La un moment dat in relatia lor,Y o insala pe X. Aceasta afla, isi face bagajele si se muta.
Dar cu toate ca X este o femeie independenta, de cand e fara Y nimic nu o mai multumeste. Nu mai vrea sa socializeze, job-ul nu o mai implineste, nu are chef de nimic. X nu stie ce sa faca singura. Apoi apar ganduri de genul: ce bine era cu Y, unde mai gasesc eu alt Y, toata lumea are Y-ul sau, o sa raman singura mereu.
Ce o macina pe X nu e iubirea, obisnuinta sau dependenta. In ea urla o nevoie aparent neconectata la realitate, nevoia de siguranta. Cu radacini inca din vremea cand barbatul vana si femeia avea grija de copii in pestera, aceasta nevoie depaseste siguranta fizica si deseori siguranta materiala.
Aceasta programare biologica a femeii ii da acesteia senzatia ca daca „apartine” unui barbat, aceasta apartenenta ii ofera siguranta, fie ea financiara, fizica sau emotionala.
Uneori aceasta nevoie de siguranta a femeii actioneaza benefic pentru aceasta, implicandu-se mai rar in conflicte violente si aventurandu-se mai calculat in anumite situatii. Deseori insa aceasta nevoie de siguranta actioneaza distructiv, determinand femeia sa se agate de o relatie ce nu o implineste.
Si cum ramane cu X din povestea mea? X are o lista de sarcini: sa se gaseasca/regaseasca, sa se cunoasca si sa se imprieteneasca cu sine, sa isi asume decizile, sa nu se mai victimizeze, sa nu se mai invinovateasca si sa isi acorde timp.
Omul primitiv avea nevoie sa reactioneze rapid, instinctiv, datorita numeroaselor pericole. X, ca un om evoluat, trebuie sa isi adapteze gandirea si sa rationalizeze obiectiv situatia.
Anatomia conflictului conjugal
Stiati ca reactia barbatului de retragere din fata conflictului cu partenera se datoreaza unui dezechilibru biochimic ce apare atunci cand acesta se simte amenintat?
Cercetarile arata ca in timpul conflictului sistemul nervos autonom al barbatului este supus unei tensiuni ridicate si apar manifestari fiziolofice automate(Gottman si Levenson). Barbatul percepe conflictul ca pe un atac si are doua posibilitati: sa fuga sau sa atace. Ceva asemanator unei scene preistorice. Barbatul in fata animaluilui salbatic, ataca sau fuge pentru a evita sa ajunga prada.
Desi pare exagerata comparatia, personal eu pot sa identific un tipar. In timpul unei discutii traiesc cu impresia ca nu sunt ascultata, ca nu ii pasa, ca urmare ma enervez si brusc ma trezesc vorbind singura. Desi nu sunt singura in incapere, el nu mai e prezent. Identific asadar o reactie de fuga. Acelasi om, claxonat in trafic de un alt reprezentant al sexului masculin, se agita si se enerveaza de parca vine sfarsitul lumii- identific situatia de atac. Iar atacul nu trebuie sa fie fizic, versiunile adaptate includ si atacul verbal.
Jamie Turndorf, in Arena conjugala, dezvolta subiectul si vorbeste despre blocajul cognitiv ce apare in fata unor situatii tensionate. Logica si ratiunea parasesc temporar postul.
Ce ramane de facut?
Sa gasim cai constructive de a ne exprima mania, nemultumirile, dezamagirile.
Sa ne ascultam, intelegem si acceptam partenerul.
Sa fim dispusi sa invatam din esec.
Sa cautam raspunsuri la specialisti.
Sa intelegem ca nu am inventat noi cearta si ca la aceeasi problema au gasit altii raspunsuri.
Sa alegem calea ce ni se potriveste
Sa lasam de la noi≠a renunta la noi.
Muschiul mintii
Cum ii explici unui copil necesitatea de a exersa si lucra „muschiul mintii”? Cum ii explici ca o carte iti ofera o alta perspectiva, chiar daca rezultatul nu este tangibil? Cum il determini sa ignore exemplele din mass-media? Cum il incurajezi sa lase jocurile pe computer la o parte si sa citeasca o carte?
Propune-i sa faceti un exercitiu impreuna. Intindeti bratele in fata, intr-un unghi de 90 de grade cu propriul corp. Cu degetele bine intinse, bratele ar trebui sa aiba aceeasi lungime. Cu palmele in sus, indoiti bratul drept de la cot, ridicand palma spre fata. Repetati de 10 ori. Reveniti in pozitia initiala cu bratele intinse. Mai sunt bratele la fel? Cam asta se intampla si cu „muschiul mintii”.
Fii un exemplu demn de urmat pentru copilul tau!
Sursa foto
Consolidarea pozitiva
Ce ma motiveaza pe mine sa scriu aceste cuvinte? Simplu fapt ca recent m-am intalnit cu urmatoarea situatie: am dorit sa multumesc, mai mult decat in persoana, unui angajat la firma X si nu am gasit pe site-ul respectivei firme o rubrica unde sa fac asta. La Reclamatii sau la Sugestii?
Cunosc teoria conform careia trebuie sa faci lucruri pentru tine si nu pentru altii, cunosc si recunosc necesitatea unei motivatii intrinsece in actiunile noastre, dar oare ne putem rupe in totalitate de ceilalti, oare input-ul lor in viata noastra nu este important? „Cum sa nu fie!?” o sa va grabiti sa-mi raspundeti. Atunci, in mod rational, contributia noastra, directa sau indirecta, in actiunile altora , este la fel de importanta.
Teoria consolidarii este o teorie moderna a motivatiei ce evidentiaza faptul ca un comportament rasplatit se va repeta, la fel cum un comportament nedorit si sanctionat, se va stinge. In functie de persoana si de situatie, vorbim de relatii personale, dar si profesionale.
Cat de des rasplatiti un comportament? Cat de des oferiti un zambet, oferiti ceva fara o ocazie speciala, intrati pe un forum sa oferiti pareri apreciative?
De partea cealalta a baricadei- cat de des va simtiti apreciat, cat de des simtiti ca altora le pasa de eforturile dumneavoastra? Oricat de des se intampla, se poate si mai bine, nu-i asa?
Sursa foto
Intimitatea emotionala in cuplu
Deseori intr-o relatie femeie-barbat apar neintelegeri cauzate de asteptarile diferite ale acestora de la partenerul de viata. O observatie aparent la indemana oricui.
Nu ma pot hazarda sa vorbesc despre experienta personala, nici prea vasta si cu siguranta subiectiva, dar pot sa va aduc la cunostinta rezultate concrete ale unor studii realizate incepand cu anii ’80. Desi aceste cercetari sunt efectuate in SUA, ele analizeaza asteptari ce tin mai degraba de integrarea in categoria barbat sau femeie, asa ca nu se pune problema unor nepotriviri ce tin de mediul socio-cultural.
In cartea sa, The future of marriage, publicata inca din 1972, Jessie Bernard afirma ca in fiecare casnicie exista doua casnicii-a femeii si a barbatului. Asteptarile acestora sunt diferite in numeroase aspecte, incepand de la intimitatea emotionala, intimitatea sexuala, munca si rolul de parinte.
Intimitatea emotionala se refera la intelegerea, respectarea si acceptarea sentimentelor, gandurilor, dorintelor celuilalt. Am evitat sa folosesc „exprimarea asteptarilor”, deoarece consider ca ii nedreptatesc pe barbati, intrand pe un taram in care acestia nu se simt la fel de confortabil ca o femeie.
Cercetarile arata ca sustinerea partenerului este foarte importanta pentru femei si barbati, cu precadere pentru femei, care considera ca primesc mai putina(Williams, 1988). Considerand ca nu primesc destula sustinere, acestea impartasesc lucruri intime cu alte persoane, parintii cu precadere(Peplau & Gordon 1985).
In mod surprinzator insa, barbatii considera deseori ca partenera de viata este cea mai apropiata persoana din viata lor, un adevarat confident si prieten(Rubin 1984).
In discutiile din cuplu, femeile vorbesc mai mult despre lucruri intime, iar barbatii despre lucruri de interes general(Merton 1978). Femeile exprima o gama larga de emotii-de la tandrete la frica si tristete, in timp ce barbatii exprima doar furie controlata(Gordon, 1988).
In 1984 Rubin a intrebat separat ce reproseaza fiecare partenerului. Femeile s-au plans ca barbatii nu sunt interesati de intimitatea emotionala si ca trebuiesc fortati sa se exprime, barbatii cred ca sunt suficient de deschisi si nu inteleg ce vor femeile de la ei. Blumstein si Schwartz incercasera inca din 1983 sa raspunda barbatilor la aceasta intrebare-femeile vor caldura si deschidere si considera ca daca ele sunt dispuse sa ofere afectiune in mod spontan(o imbratisare, un sarut), barbatii trebuie sa fie capabili de acelasi lucru. Aceasta diferenta le deranjeaza.
Desi conceptia despre casnicie s-a schimbat in timp, catre un parteneriat care permite barbatilor sa se exprime si femeilor sa manifeste furie(Cancian&Gordon), totusi taramul intimitatii emotionale este deseori orchestrat de femei(Markman 1984).
Aceleasi cercetari arata ca barbatii isi exprima sprijinul prin ajutor practic, economic, apropiere fizica si in acelasi timp doresc sa primeasca aceleasi lucruri de la partenera.
Iata cum numeroase studii scot in evidenta aspecte ce sunt deseori sursa unor neintelegeri. Probabil multi dintre noi au experiente asemanatoare. Oare nu este mai simplu sa ii oferim celuilalt ce isi doreste si nu mai incercam sa il multumim pe celalalt oferindu-i ceea ce ne place noua?
Cercetari centralizate de Linda Thompson, Alexis Walker-Gender in families.Women and men in marriage, work ans parenthood, 1989
Sursa foto
Anxietatea la copii
Aflata in fata grijilor si responsabilitatilor cotidiene mi-am spus deseori ca as vrea sa fiu iar copil. Sa am o viata linistita, fara urma de griji si responsabilitati adecvate varstei, din categoria sa-mi strang jucariile dupa ce ma joc cu ele.
Totusi lumea interioara a unui copil nu este mereu asa de linistita si orice iesire din rutina poate cauza anxietate, deoarece copiilor le lipseste capacitatea de a controla si prezice anumite evenimente (doar pentru simplu fact ca nu s-au mai intalnit cu ele). Rutina zilnica are rolul de a le oferi, pe langa obiceiuri sanatoase de viata, siguranta.
Oricat am incerca nu putem sa oferim copiilor o existenta complet rutinata, si nici nu e de dorit. Situatiile noi sunt menite sa ii ofere copilului unelte pentru a se adapta unei lumi complexe. Aici intervine rolul parintelui, al pedagogului, care trebuie sa ii ofere copilului mijloace adecvate pentru a face fata unui mediu nou, altul decat cel familiar.
Anxietatea este o stare de ingrijorare legata de situatii necunoscute, anxietatea nu este frica de un lucru concret. Si imaginati-va cate sunt necunoscute pentru copii! Sunt foarte multe aspecte ce definesc anxietatea, incepand de la faptul ca intr-o anumita masura este utila si poate induce rezultate mai bune atunci cand este canalizata in pregatirea pentru anumite aspecte ale vietii(examene, teste, interviuri). Pana intr-un punct anxietatea este adaptativa. Dar anxietatea este debilitanta atunci cand atinge cote ridicate, iar mecanismele adultului de a face fata acesteia se formeaza inca din copilarie.
Manifestari ale anxietatii la copii
Inainte de a enumera concret cateva manifestari ale anxietatii la copii, vreau sa va reamintesc ca acestora le lipsesc de cele mai multe ori mijloacele de a comunica parintelui sau ingrijitorului nelinistile interioare. Fie nu pot sa o faca (cazul copiilor de varste mici),nu stiu cum sa o faca sau nu sunt ascultati atunci cand le verbalizeaza.
Exista si un procent de circa 15% din copii care se nasc cu un temperament anxios si infruntarea cu orice noutate e o lupta continua.
Manifestari:
-furie, agresivitate, iritabilitate, neliniste, nervozitate, sfidarea adultului si refuzul de a face orice ii cere acesta
-procastinare
-perfectionism
-atasament excesiv de oameni si obiecte
-nu se pot concentra si au o memorie slaba
-pesimism si gandire negativa
-plans excesiv
-comportament evitant-nu doresc sa faca lucruri noi, sa cunoasca persoane noi. Acest comportament devine usor o obisnuinta pentru viitorul adult.
-probleme in obiceiurile alimentare
-acuza dureri acute de stomac sau de cap
-slabe rezultate academice
-nu pot sa doarma, au cosmaruri
Ce poti face?
Ofera-i structura, confort, liniste si rutina. Orice schimbare in mediul familial, orice tranzitie (gradinita, scoala) pot cauza anxietate. Pregatiti copii pentru aceste situatii. Unde vor merge, cine o sa fie acolo, ce se va intampla.
Oferind copilului ocazia sa vorbeasca despre aceste stari prin care trece. Respectati aceste stari. Aratati ca va pasa, nu ca il desconsiderati sau radeti de el. Nu uitati ca un copil nu stie sa identifice aceste stari. Prin joc il puteti invata sa le descopere-exista numeroase figurine cu fete triste, speriate, surprinse. Nu uitati sa ii vorbiti si despre schimbarile ce apar in corpul sau-ii transpira palmele, gol in stomac, nod in gat. Anxietatea se simte puternic in corp, aparitia acestor senzatii poate speria copilul.
Asigurati-l constant ca este in siguranta. Prin cuvinte, gesturi de tandrete si apropiere. Nu presupuneti ca stie deja
Nu il infruntati direct cu situatia cauzatoare de anxietate. Faceti pasi mici, familiarizati-l cu aceasta. Apreciati, laudati si recompensati fiecare pas.
Repatati ca frica/ingrijorarea(e greu sa ii explicati ce este anxietatea) devine din ce in ce mai mica si aduceti in discutie momentele in care a infruntat cu succes alte situatii.
Nu uitati sa ii oferiti un model demn de urmat. Anxietatea parintilor se tranfera foarte usor copiilor.
Antrenati-i in miscare. Aceasta ii relaxeaza. Tot o tehnica de relaxare este sa faca ceva ce ii face deosebita placere.
Literatura pentru copii abunda in carti ce urmaresc aceasta tema. Povesti cu talc, cu personaje in situatii familiare copilului.
Acolo unde varsta copilului va permite analizati cu el problema. Care este cel mai rau lucru ce se poate intampla daca infrunta situatia, posibile solutii.
Incurajati copilul sa evite negatia, cuvintele negative despre propria persoana si cuvantul „niciodata”. Cititi impreuna „De ce spun copii NU” Catherine Dolto. Promit sa postez de cate ori gasesc o carte pentru copii(nu despre ei) tocmai buna de citit impreuna.
Observati ca multe din aceste sfaturi sunt aplicabile si adultilor.
Cateodata nu-i usor sa fii copil! Dar daca ii intelegem si ii respectam, daca ne dezvoltam constant, daca avem mintea si sufletul deschise, putem si noi, adultii, sa invatam multe e la ei si sa ne amintim cu nostalgie de inocenta varstei. Legat de ce am invatat eu de la copilul meu aici.
Despre stângaci, stângăcie, senestralitate
Banuiesc ca fiul meu este stângaci. Spun banuiesc pentru ca este prea devreme sa am o certitudine. Dar imi e pe dos. Sa ii arat cum sa tina lingurita, periuta de dinti sau un creion de colorat. Si ma trezesc ca sunt tare stângace, desi sunt dreptace. Am facut si o rima!
Aproximativ 10% din oameni sunt stangaci, 1% folosesc la fel ambele maini, restul sunt dreptaci. Poate asa se explica si definitia din DEX: STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie.
De unde vin aceste diferente? Nu e o chestiune de obicei, ceva la care poti sa renunti daca insisti. Dominanta cerebrala este innascuta. Emisferele cerebrale lucreaza ca o echipa, dar exista un lider. Fiecare emisfera controleaza functiile partii opuse ale corpului, asadar un stangaci are ca dominanta emisfera dreapta.
I-am marturisit banuiala mea unei prietene, iar ea la randul ei mi-a marturisit ca nu cunoaste prea multi stangaci. 10% nu e un procent semnificativ, dar nici atat de mic incat sa nu cunosti stangaci. Mai degraba nu ii observam pentru ca sunt falsi-dreptatci. De cele mai multe ori in scoala un copil care scria cu stanga era fortat sa scrie cu dreapta, sa fie ca ceilalti. Dar desi acestia pot sa scrie cu dreapta, toate celalalte activitati ce tin de motricitatea fina si chiar de forta se for efectua tot cu mana dominanta.
Stangacia(senestralitate) este cel mai probabil genetica si afecteaza mai mult sexul masculin, desi nu s-a descoperit gena responsabila. In cazul fiului meu, sotul este un pseudo-dreptaci. Adica un stangaci corectat.
Avand ca dominanta emisfera dreapta, stangaci sunt predispusi sa analizeze informatia ca un intreg. Ei se axeaza pe vizual, pe perceptii spatiale si au abilitati peste medie in recunoasterea fețelor si in muzica.
In ceea ce ma priveste, trebuie sa invat sa ma plasez in fata fiului meu, mai degraba decat langa el, ca sa vada in oglinda ce fac eu. Pot sa ii achizitionez obiecte special lucrate pentru stangaci (foarfece, creioane, unelte) si putem sa sarbatorim impreuna data de 13 august ca Ziua Internationala a Stangacilor.
Linkuri utile:
http://www.cemis.ro/Prima-pagina.php
http://desprestangaci.blogspot.ro/2010/04/obiecte-pentru-stangaci.html
http://www.lefthandersday.com/tour2.html
Sursa foto
Preferintele interpersonale
In timp ce sotul sforaia romantic langa mine si fiul meu dormea in camera de alaturi, am luat „la puricat” cateva persoane din viata mea: unele prezente, altele mai putin prezente si m-am gandit ce anume „am preferat” la ele. Sunt persoane carora ma confesez, persoane care au gusturi comune, interese comune, persoane de care m-am indepartat pentru ca „am crescut” diferit, persoane care mi-au placut, dar acum imi displac si invers. Un prilej bun de introspectie!
Sunt persoane cu care relationezi bine din prima, simti ca ai ce sa vorbesti cu ele si sunt persoane care pur si simplu nu iti plac, te fac sa te simti inconfortabil. Eu am fost mereu convinsa ca si eu cad in ambele categorii atunci cand cineva relationeaza cu mine. Si sunt foarte impacata cu acest gand. Totusi recent am realizat ca daca fiecare ar analiza aceste preferinte interpersonale, poate ne-am putea feri de niste dezamagiri. Poate ne-am alege prietenii mai intelept, ca sa nu mai vorbesc de partenerii de viata. Daca am pune degetul pe ce anume ne place sau nu la alte persoane, le-am repera mai usor.
Exista insa si alte variabile de care trebuie sa tinem cont:
-ca intr-o relatie investim asteptari, care ne apartin noua si numai noua, care pot sa nu fie nici reciproce si nici simetrice. Aceste asteptari pot sa altereze perceptia noastra asupra altei persoane.
– sistemul complex al preferintelor noastre se poate schimba de-a lungul vietii in functie de momentul in care ne aflam
Asadar ce anume influenteaza preferintele noastre interpersonale?
1.Caracteristici psihofizice ale celuilalt cum sunt: trasaturile temperamentale, trasaturile somatice (sex, varsta, starea de sanatate), nivelul de inteligenta, capacitatea de comunicare, capacitatea de implicare afectiva, campul motivational al celuilalt, trasaturi caracteriale dominante, modelul interiorizat al acestuia despre relatiile umane, aptitudini relationale ca sociabilitatea, toleranta sau creativitatea.
2.Anumite caracteristici ale grupului din care face parte: face parte din grupul de la munca, de la scoala, din grupul extins de cunostinte, care este scopul grupului, climatul in cadrul grupului, care sunt obiceiurile grupului, nivelul ierarhic in cadrul grupului (al partenerului), relatiile cu ceilalti membrii
3. Caracteristici ce tin de mediul socio-cultural incepand cu tipul si structurile societatii (apar diferente clare intr-o societate religiasa fata de una laica), continuand cu normele societatii legate de raporturi sociale(in functie de sex, varsta, statut social sau profesie) si terminand cu anumite trasaturi ale acesteia(traditionalism, conformism, flexibilitate)
4.Conjunctura in care se produce intalnirea: situatia(amicala, conflictuala, competitiva), locul si ambianta fizica, prezenta altor persoane si natura relatiei cu acele persoane.
5. Conjunctura personala
Preferintele interpersonale reprezinta o forta subiectiva foarte puternica, aceeasi ce poate lega grupuri mai mari sau mai mici.
Logopedie si consiliere pentru dezvoltare personală 