Comunicarea non-verbala determina in mare masura modul in care suntem perceputi. Ce ziceti de ipoteza conform careia limbajul trupului determina modul in care ne percepem propria persoana, aducand reale modificari la nivel hormonal?
http://www.ted.com/talks/lang/ro/amy_cuddy_your_body_language_shapes_who_you_are.html
Femeile vorbesc mai mult ca bărbații. Diferența vehiculată este de circa 13000 de cuvinte pe zi. Această diferență a fost contestată de oamenii de știință, pe motiv ca nu este susținută de cercetări valide.
Recent, în The Journal of Neuroscience, într-un articol ce vorbea despre gena FOXP2, esențială în achiziționarea limbajului la oameni și a producțiilor vocale la păsări și mamifere, menționa că în creierul unui băiat de 4 ani regăsim o cantitate mai mică de proteină FOXP2 decât în cel al unei fete ce are aceiași vârstă. Deși cercetarea nu se extinde asupra adulților și în mod cert există bărbați vorbăreți și femei tăcute, pot să afirm că femeile sunt mai vocale în exprimarea emoțiilor și ca preferă comunicarea verbală.
Comunicarea verbală
Comunicarea verbală la femei diferă față de bărbații atât în ceea ce privește stilul, cât și în ceea ce privește conținutul.
-femeile vorbesc mai repede;
– femeile atașează emoții cuvintelor- la întrebarea „Cum a fost azi la munca?” bărbatul răspunde cu „Bine” sau cel mult atașează fapte, femeia îți povestește despre conflictul cu un coleg, despre faptul că este supărată că nu a finalizat un proiect sau bucuroasă de feedback-ul pozitiv primit;
-barierele în comunicare apar în momente diferite, la el când are senzația ca i se spune ce să facă, la ea când se simte neascultată sau când are impresia că problemele ei sunt minimalizate;
-scopul comunicării verbale este diferit, observă Deborah Tannen, autoarea cărții You just don’t understand: women and men in conversation, femeile comunică pentru senzația de intimitate și apropiere, bărbații comunică ca să-și negocieze status-ul în grup și ca să rezolve o problemă. Dacă doresc apropiere, bărbații prefera activitățile cuvintelor;
-bărbații comunică o problemă ca să descopere o soluție, femeile doresc suport moral;
-comunicarea unei probleme poate semnifica vulnerabilitate pentru un bărbat și va evita să o exprime, femeile nu se feresc să se expună în acest fel și își vor împărtăși cu mai multă ușurință dilema;
-bărbații abordează subiectele pe rând, femeile sar de la un subiect la altul deoarece ele fac o legătură între acestea pe care bărbații o ratează deseori datorită gândirii lor lineare;
-bărbaților le place să vorbească în public, pentru a obține recunoaștere, femeilor le plac relațiile de la persoană la persoană;
– conversațiile femeilor includ multe detalii ce provin din amintiri și din emoții, conversațiile bărbaților sunt mai simple, mai clare, mai scurte;
Comunicarea non-verbală
Comunicarea non-verbală și percepția asupra acesteia diferă semnificativ între bărbați și femei.
-femeile sunt mai expresive facial și interpretează cu mai multa ușurința expresia facială a altei persoane,inclusiv a celor ce mint,așa cum evidențiază o cercetare întreprinsă în anul 2006 de Asmodt și Custer ;
-femeile își folosesc mai mult corpul atunci când vorbesc;
-femeile se ating mai mult când vorbesc, gesturi asociate deseori cu stresul și anxietatea;
-femeile își controlează mai greu emoțiile;
-bărbații preferă comunicarea față în față, femeile se simt la fel de confortabil și dacă se află lângă interlocutor;
-bărbații interpretează apropierea interlocutorului ca semn de agresivitate și confruntare;
-bărbații interpretează atingerea ca având conotații sexuale, de aceea evită să își atingă partenerul de conversație, cu excepția cazului în care exista o relație de apropiere intima, femeile nu ezita să atingă alte femei, deoarece văd în asta un semn de prietenie;
Diferențele există, indiferent dacă ele variază de la generație la generație sau de la cultură la cultură. Identificarea și înțelegerea acestora ne ajută sa lucrăm cu ele și sa prevenim ca ele să lucreze împotriva noastră.
Ințelegerea diferențelor dintre bărbați și femei este de un real ajutor în păstrarea armoniei conjugale și chiar în aplanarea conflictelor. Țineți insa cont că diferit nu înseamnă deficitar, că din punct de vedere al inteligenței diferențele sunt individuale, fără să țină cont de sex și că numarul similarităților este mai mare decât cel al diferențelor.
Diferențele fizice, deși aparent evidente, sunt mai multe decât ne putem închipui. Dr. Paul Popenoe, fondatorul American Institute of Family a studiat aceste diferențe.
Diferențele în plan cognitiv sunt la fel de numeroase
Diferențele nu sunt numai la nivelul acestor doua paliere, la fel de importante sunt si diferențele din plan emoțional sau din planul comunicarii. In demersul meu am ajuns la concluzia ca este foarte greu sa desparți cele două planuri, caci toți avem emoții și sentimente, diferențele sunt mai degrabă în modul în care le comunicăm și dacă alegem să le exprimăm.
Iată ce am aflat:
Barton Goldsmith, psiholog american, afirma că femeile gândesc și simt, bărbații gândesc sau simt. Aș zice că afirmația este ușor hazardată și mi-aș întoarce atenția către stereotipurile sociale de masculinitate ce limitează accesul bărbatului la o gamă largă de emoții. Exprimarea acestora este considerată de către civilizația occidentală ca un semn de slăbiciune. Bărbații rămân deseori descoperiți în fața unor evenimente iminente în viața, deoarece nu știu cum să își înțeleagă și exteriorizeze emoțiile.
În 1995, Wagstaff și Rowledge au măsurat nivelul de stoicism al bărbaților, comparativ cu cel al femeilor. Au definit stoicismul ca: lipsa implicării emotionale, lipsa exprimării emoțiilor și exercitarea controlului asupra emoțiilor. Bărbații au obținut scoruri mai mari, diferențele fiind semnificative.
Există și câteva studii ce analizează apariția plânsului, ca manifestare emoțională, la femei și la bărbați. Cercetari întreprinse de Lombardo &Mathis în 1983 și Williams &Morris în 1996, au relevat că femeile sunt mai predispuse să plângă. Că tot ele plâng mai des arată și cercetări din 1983, Frey și 1996 , Williams &Morris. Aceleași cercetari au relevat că femeile experimentează un plâns mai intens. S-au vehiculat multe explicații pentru aceste rezultate, începand de la faptul că glandele lacrimale ale unei femei sunt mai mici decât cele ale unui bărbat și ca din cauza asta lacrimile apar mai repede pe obraji, că bărbătii se arată vulnerabili în fața altor bărbați dacă plâng, că testosteronul inhibă plânsul și că femeile oferă prin plâns un semn de încredere celor în fața cărora se manifestă astfel.
Indiferent de aceste explicații, diferențele între bărbați și femei determină ca în interiorul unui cuplu aceștia să se contrabalanseze- dacă el are nevoie de acțiune, adrenalină și competiție, ea are nevoie de stabilitate și siguranță.
Sunt multe aspecte interesante de menționat, prea multe pentru o singură postare, motiv pentru care va invit sa cititi si Diferențe între bărbați și femei II.
Nu cred că există persoană care să nu fi auzit de cartea Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Un extras interesant din această carte pe tema diferențelor in plan emoțional aici.
Lectură individuală :))
Sursa foto
Pentru ca sloganul TED este „ideas worth spreading” vreau sa va impartasesc un speech energizant http://www.ted.com/talks/dan_pink_on_motivation.html
Vizionare placuta!
Ce faceți dacă mâine, în cadrul unei presupuse vizite la medic, aflați că suferiți de o boală cronică? Vă imaginați instant cele mai sumbre scenarii, vă documentați și rețineți doar aspectele negative? Atunci sigur vă încadrați în categoria pesimiștilor. Sau poate vă spuneți că totul are sa fie bine, ce bine că ați aflat și decideți să urmați indicațiile medicului. Intrați în categoria optimiștilor.
Indiferent în ce categorie vă aflati, orientarea către aspectele pozitive sau cele mai puțin plăcute reprezintă un simplu mecanism de aparare. Nu înseamnă că dacă te focusezi pe anumite aspecte, nu le conștientizezi pe celelalte și iți lipseste realismul.
Optimistul îsi găsește motivația în aspectele pozitive, acestea îl împing spre acțiune. Pesimistul se ferește de eventualele dezamăgiri, pregătind terenul în cazul în care acestea apar.
Această orientare nu este o chestiune de alegere, așa cum nu alegem dacă suntem dreptaci sau stângaci. Ești într-un fel sau altul.
Însă, bineînteles că există un „însă”, așa cum poți exersa să faci anumite lucruri cu stânga dacă ești dreptaci, tot așa poți să iți exersezi flexibilitatea în gândire luând în considerare conștient atât aspectele pozitive cât și pe cele negative și ajustându-ți așteptările în funcție de toate acestea.
Cunoasteti stilul cartilor de dezvoltare personala, deseori cu autori americani, in care exemplele sunt date prin intermediul unor personaje aflate in situatii de viata reale?
Ale mele se vor numi astazi, in scopuri pur didactice, doamna X si domnul Y. Ca si cromozomii. Ca sa ne eliberam de formalitati, ii reducem la X si Y, aflati intr-o relatie de ceva ani, fara copii. X este femeie in jur de 30 de ani, educata si cu o cariera in ascensiune intr-un domeniu oarecare.
La un moment dat in relatia lor,Y o insala pe X. Aceasta afla, isi face bagajele si se muta.
Dar cu toate ca X este o femeie independenta, de cand e fara Y nimic nu o mai multumeste. Nu mai vrea sa socializeze, job-ul nu o mai implineste, nu are chef de nimic. X nu stie ce sa faca singura. Apoi apar ganduri de genul: ce bine era cu Y, unde mai gasesc eu alt Y, toata lumea are Y-ul sau, o sa raman singura mereu.
Ce o macina pe X nu e iubirea, obisnuinta sau dependenta. In ea urla o nevoie aparent neconectata la realitate, nevoia de siguranta. Cu radacini inca din vremea cand barbatul vana si femeia avea grija de copii in pestera, aceasta nevoie depaseste siguranta fizica si deseori siguranta materiala.
Aceasta programare biologica a femeii ii da acesteia senzatia ca daca „apartine” unui barbat, aceasta apartenenta ii ofera siguranta, fie ea financiara, fizica sau emotionala.
Uneori aceasta nevoie de siguranta a femeii actioneaza benefic pentru aceasta, implicandu-se mai rar in conflicte violente si aventurandu-se mai calculat in anumite situatii. Deseori insa aceasta nevoie de siguranta actioneaza distructiv, determinand femeia sa se agate de o relatie ce nu o implineste.
Si cum ramane cu X din povestea mea? X are o lista de sarcini: sa se gaseasca/regaseasca, sa se cunoasca si sa se imprieteneasca cu sine, sa isi asume decizile, sa nu se mai victimizeze, sa nu se mai invinovateasca si sa isi acorde timp.
Omul primitiv avea nevoie sa reactioneze rapid, instinctiv, datorita numeroaselor pericole. X, ca un om evoluat, trebuie sa isi adapteze gandirea si sa rationalizeze obiectiv situatia.
Stiati ca reactia barbatului de retragere din fata conflictului cu partenera se datoreaza unui dezechilibru biochimic ce apare atunci cand acesta se simte amenintat?
Cercetarile arata ca in timpul conflictului sistemul nervos autonom al barbatului este supus unei tensiuni ridicate si apar manifestari fiziolofice automate(Gottman si Levenson). Barbatul percepe conflictul ca pe un atac si are doua posibilitati: sa fuga sau sa atace. Ceva asemanator unei scene preistorice. Barbatul in fata animaluilui salbatic, ataca sau fuge pentru a evita sa ajunga prada.
Desi pare exagerata comparatia, personal eu pot sa identific un tipar. In timpul unei discutii traiesc cu impresia ca nu sunt ascultata, ca nu ii pasa, ca urmare ma enervez si brusc ma trezesc vorbind singura. Desi nu sunt singura in incapere, el nu mai e prezent. Identific asadar o reactie de fuga. Acelasi om, claxonat in trafic de un alt reprezentant al sexului masculin, se agita si se enerveaza de parca vine sfarsitul lumii- identific situatia de atac. Iar atacul nu trebuie sa fie fizic, versiunile adaptate includ si atacul verbal.
Jamie Turndorf, in Arena conjugala, dezvolta subiectul si vorbeste despre blocajul cognitiv ce apare in fata unor situatii tensionate. Logica si ratiunea parasesc temporar postul.
Ce ramane de facut?
Sa gasim cai constructive de a ne exprima mania, nemultumirile, dezamagirile.
Sa ne ascultam, intelegem si acceptam partenerul.
Sa fim dispusi sa invatam din esec.
Sa cautam raspunsuri la specialisti.
Sa intelegem ca nu am inventat noi cearta si ca la aceeasi problema au gasit altii raspunsuri.
Sa alegem calea ce ni se potriveste
Sa lasam de la noi≠a renunta la noi.
Cum ii explici unui copil necesitatea de a exersa si lucra „muschiul mintii”? Cum ii explici ca o carte iti ofera o alta perspectiva, chiar daca rezultatul nu este tangibil? Cum il determini sa ignore exemplele din mass-media? Cum il incurajezi sa lase jocurile pe computer la o parte si sa citeasca o carte?
Propune-i sa faceti un exercitiu impreuna. Intindeti bratele in fata, intr-un unghi de 90 de grade cu propriul corp. Cu degetele bine intinse, bratele ar trebui sa aiba aceeasi lungime. Cu palmele in sus, indoiti bratul drept de la cot, ridicand palma spre fata. Repetati de 10 ori. Reveniti in pozitia initiala cu bratele intinse. Mai sunt bratele la fel? Cam asta se intampla si cu „muschiul mintii”.
Fii un exemplu demn de urmat pentru copilul tau!
Sursa foto
Ce ma motiveaza pe mine sa scriu aceste cuvinte? Simplu fapt ca recent m-am intalnit cu urmatoarea situatie: am dorit sa multumesc, mai mult decat in persoana, unui angajat la firma X si nu am gasit pe site-ul respectivei firme o rubrica unde sa fac asta. La Reclamatii sau la Sugestii?
Cunosc teoria conform careia trebuie sa faci lucruri pentru tine si nu pentru altii, cunosc si recunosc necesitatea unei motivatii intrinsece in actiunile noastre, dar oare ne putem rupe in totalitate de ceilalti, oare input-ul lor in viata noastra nu este important? „Cum sa nu fie!?” o sa va grabiti sa-mi raspundeti. Atunci, in mod rational, contributia noastra, directa sau indirecta, in actiunile altora , este la fel de importanta.
Teoria consolidarii este o teorie moderna a motivatiei ce evidentiaza faptul ca un comportament rasplatit se va repeta, la fel cum un comportament nedorit si sanctionat, se va stinge. In functie de persoana si de situatie, vorbim de relatii personale, dar si profesionale.
Cat de des rasplatiti un comportament? Cat de des oferiti un zambet, oferiti ceva fara o ocazie speciala, intrati pe un forum sa oferiti pareri apreciative?
De partea cealalta a baricadei- cat de des va simtiti apreciat, cat de des simtiti ca altora le pasa de eforturile dumneavoastra? Oricat de des se intampla, se poate si mai bine, nu-i asa?
Sursa foto
Deseori intr-o relatie femeie-barbat apar neintelegeri cauzate de asteptarile diferite ale acestora de la partenerul de viata. O observatie aparent la indemana oricui.
Nu ma pot hazarda sa vorbesc despre experienta personala, nici prea vasta si cu siguranta subiectiva, dar pot sa va aduc la cunostinta rezultate concrete ale unor studii realizate incepand cu anii ’80. Desi aceste cercetari sunt efectuate in SUA, ele analizeaza asteptari ce tin mai degraba de integrarea in categoria barbat sau femeie, asa ca nu se pune problema unor nepotriviri ce tin de mediul socio-cultural.
In cartea sa, The future of marriage, publicata inca din 1972, Jessie Bernard afirma ca in fiecare casnicie exista doua casnicii-a femeii si a barbatului. Asteptarile acestora sunt diferite in numeroase aspecte, incepand de la intimitatea emotionala, intimitatea sexuala, munca si rolul de parinte.
Intimitatea emotionala se refera la intelegerea, respectarea si acceptarea sentimentelor, gandurilor, dorintelor celuilalt. Am evitat sa folosesc „exprimarea asteptarilor”, deoarece consider ca ii nedreptatesc pe barbati, intrand pe un taram in care acestia nu se simt la fel de confortabil ca o femeie.
Cercetarile arata ca sustinerea partenerului este foarte importanta pentru femei si barbati, cu precadere pentru femei, care considera ca primesc mai putina(Williams, 1988). Considerand ca nu primesc destula sustinere, acestea impartasesc lucruri intime cu alte persoane, parintii cu precadere(Peplau & Gordon 1985).
In mod surprinzator insa, barbatii considera deseori ca partenera de viata este cea mai apropiata persoana din viata lor, un adevarat confident si prieten(Rubin 1984).
In discutiile din cuplu, femeile vorbesc mai mult despre lucruri intime, iar barbatii despre lucruri de interes general(Merton 1978). Femeile exprima o gama larga de emotii-de la tandrete la frica si tristete, in timp ce barbatii exprima doar furie controlata(Gordon, 1988).
In 1984 Rubin a intrebat separat ce reproseaza fiecare partenerului. Femeile s-au plans ca barbatii nu sunt interesati de intimitatea emotionala si ca trebuiesc fortati sa se exprime, barbatii cred ca sunt suficient de deschisi si nu inteleg ce vor femeile de la ei. Blumstein si Schwartz incercasera inca din 1983 sa raspunda barbatilor la aceasta intrebare-femeile vor caldura si deschidere si considera ca daca ele sunt dispuse sa ofere afectiune in mod spontan(o imbratisare, un sarut), barbatii trebuie sa fie capabili de acelasi lucru. Aceasta diferenta le deranjeaza.
Desi conceptia despre casnicie s-a schimbat in timp, catre un parteneriat care permite barbatilor sa se exprime si femeilor sa manifeste furie(Cancian&Gordon), totusi taramul intimitatii emotionale este deseori orchestrat de femei(Markman 1984).
Aceleasi cercetari arata ca barbatii isi exprima sprijinul prin ajutor practic, economic, apropiere fizica si in acelasi timp doresc sa primeasca aceleasi lucruri de la partenera.
Iata cum numeroase studii scot in evidenta aspecte ce sunt deseori sursa unor neintelegeri. Probabil multi dintre noi au experiente asemanatoare. Oare nu este mai simplu sa ii oferim celuilalt ce isi doreste si nu mai incercam sa il multumim pe celalalt oferindu-i ceea ce ne place noua?
Cercetari centralizate de Linda Thompson, Alexis Walker-Gender in families.Women and men in marriage, work ans parenthood, 1989
Sursa foto
Logopedie si consiliere pentru dezvoltare personală 