Startul este important-copilul supradotat

    Contrar proverbului care spune „fiecare cioară își laudă puiul” se pare că părinții sunt capabili să detecteze mai bine abilitățile avansate ale copiilor, în comparație cu educatorii sau profesorii. Studii comparative au arătat, încă de acum 40 de ani, că părinții unor copii înzestrați au indicat corect în proporție de 76% abilitățile acestora, pe când profesorii au reușit să identifice 22% dintre cazuri  și doar 4.3% în cazul copiilor de vârste mai mici. Profesorii pot detecta mai bine acești copii dacă sunt pregătiți să o facă, cunoscând particularitățile psihologice ale acestor copii. Nu este așadar suficient ca un copil să obțină calificative bune și să fie obedient în timpul orelor, iar erorile educatorilor merg în acest sens (indică ca înzestrați copii cooperanți, atenți, silitori).

De frica să nu pară exagerați sau să nu fie judecați conform proverbului amintit, mulți părinți subestimează abilitățile copiilor, în special în cazul adulților care au chiar ei înșiși abilități peste medie(Roedell,1980).
Profitând de capacitatea părinților de a observa comportamentele diferite ale copiilor, cercetătorii au realizat un studiu comparativ, folosind informațiile provenite de la 77 de părinți(Rogers,1986). În mod evident, comparația a fost realizată între copii cu abilități medii și copii care ulterior au fost evaluați ca înzestrați.
Până la vârsta de 3 ani părinții copiilor înzestrați au observat în proporție de 67% ca aceștia erau foarte alerți, vigilenți, comparativ cu un procent de 40% în rândul celor considerați în medie. Diferențe semnificative apar la nivelul memoriei-67% vs. 27% și pentru rapiditatea în învățare-58% vs 13%. Copiii înzestrați se remarcă prin vocabular avansat-87% vs. 37%, creativitate 66% vs. 8% și imaginație vie 46% vs. 22%.
Părinții au înregistrat și anumite abilități academice manifestate la vârste foarte fragede. Dintre aceste abilități diferențe remarcabile între grupele de copii apar la nivelul recunoașterii primului cuvânt până la vârsta de 2 ani -56% vs. 31%, rezolvarea unui puzzle de 20 de piese până la 3 ani-81% vs 49%, apariția interesului pentru noțiunea de timp până la vârsta de 2 ani-24% vs.5%.
Observațiile au privit interesele copiilor. Copiii înzestrați sunt pasionați de cărți, puzzle-uri, computere, jocuri matematice și sunt dispuși să investească timp în urmărirea acestor interese chiar de la o vârstă atât de mică.
Trăsăturile personalității în formare au fost și ele subiectul chestionarului la care au fost supuși părinții. Copiii înzestrați au manifestat reacții intense la frustrare-51% vs 24%, alegeau prieteni de vârste mai mari-31% vs.12%, preferau să se joace singuri-37% vs. 10% sau se comportau matur pentru vârsta lor-77% vs. 37%.

Un foarte mare procent al copiilor supradotati ramane nedescoperit, de multe ori datorita ignorantei parintilor, dar si pentru ca acestia cred ca nu pot sa fie obiectivi in ceea ce priveste propriul copil. Din fericire exista tot mai multe programe ce doresc identificarea acestor copii, iar in scoli au inceput sa se practice diverse testari, e drept limitate la nivelul disciplinelor ce se regasesc in curriculum. Totusi familiei ii revine un rol critic in descoperirea si cultivarea abilitatilor deosebite ale copilului.

Semne ale deficitului auditiv la copii

   Deficiența de auz este deficitul senzorial cel mai des întâlnit la naștere. Mai mult de 80% din pierderile de auz la copii sunt prezente încă de la naștere, dar nu tot atâtea sunt depistate imediat, chiar dacă se efectuează un examen încă din prima zi de viață. Un copil din 1000 se naște cu un deficit de auz profund. Aceștia reprezintă peste 25% dintre cazurile în care deficiența apare la naștere. La 3 ani prevalența cazurilor cu deficit auditiv profund crește la 3/1000. Până la vârsta de 5 ani, aproximativ 15% dintre copii vor prezenta o otită serioasă, ce le va afecta auzul într-o manieră mai mult sau mai puțin profundă și permanentă.
Ținând cont de aceste informații, de repercursiunile deficienței de auz asupra achiziției limbajului în particular, a comunicării în general și pe termen lung de dificultățile ce apar în procesul integrării sociale, depistarea și intervenția precoce în cazul deficitului auditiv este de mare însemnătate. Cunoașterea câtorva semne ce pot indica un deficit auditiv poate reprezenta un prim pas important în orientarea părintelui către echipa de specialiști ce poate diagnostica deficitul auditiv al copilului.
   Antecedentele familiale reprezintă un factor de risc în apariția deficienței de auz. Dacă un  membru al familiei a avut nevoie de protezare auditivă înainte de vârsta de 50 de ani, atunci riscul apariției deficienței de auz crește.
  Antecedentele personale ale copilului sunt și ele la fel de importante. Antecedentele personale sunt reprezentate de antecedentele de la naștere și din perioada neonatala, dar și de cele din afara perioadei neonatale.
Din prima categoria, a antecedentelor de la naștere, fac parte:
-Nașterea prematură(sub perioada gestațională de 32 de săptămâni) ;
-Greutatea mică la naștere(sub 1500 grame);
-Infirmitate motrică cerebrală;
-Anormalități cromozomiale, în special trisomia 21;
-Expunere în uter la elemente toxice, la alcool sau tutun;
-Craniostenoză;
-Embriofetopatie rubeolica;
-Hiperbilirubinemie(icter) în care este nevoie de o exangvino-transfuzie;
-Infecții grave cu tratament posibil ototoxic.
   Antecedentele din afara perioadei neonatale includ:
-Otite repetate;
-Infecții grave-meningite purulente;
-Traumatisme ale osului temporal.
În funcție de vârsta se pot observa diverse semne ce pot indica un deficit auditiv, dar simpla prezența a acestora nu este suficientă pentru un diagnostic.
În primele luni:
-absența reacției la zgomot sau reacții puternice la vibrații și la atingere;Capture
-somn mult prea liniștit.
De la 3 luni la 12 luni:
-sunetele emise sunt lipsite de melodicitate;
-nu reacționează la propriul nume;
-dispare lalațiunea(ga-ga,ba-ba).
De la 1 an la 2 ani:
-absența cuvintelor;
-comunicare exclusiv gestuală;
-copilul nu este atent la aspectele aflate în câmpul său vizual;
-emisii vocale necontrolate.
De la 2 la 3 ani:
-retardul cuvântului sau limbajului;
-probleme în comportamentul relațional-agitație sau retragere.
După 3 ani:
-retardul limbajului;
-probleme de comportament;
-dificultăți de înțelegere.
În cazul pierderilor de auz dobândite, care apar pe parcursul vieții, semnele sunt diferite:
-regresia comunicării verbale;
-deteriorarea cuvântului articulat;
-modificări de comportament, agresivitate și sperieturi, mai ales pe timpul nopții.
Dacă însa nu ați identificat niciunul dintre aceste semne și nici nu aveți cunoștința de existența unor factori de risc ce pot afecta auzul copilului, puteți totuși acționa preventiv luând în considerare următoarele aspecte:
-Nu expuneți copilul în mod intenționat la zgomote puternice;
-Fiți vigilenți la infecțiile urechii, netratate acestea pot afecta auzul;
-Folosiți cu încredere dopurile pentru urechi dacă participași la evenimente zgomotoase;
-Supravegheați volumul televizorului;
-Explicați copilului că dacă atunci când asculta muzică folosind un MP3 player nu aude persoana aflată în încăpere vorbind, atunci volumul este prea tare;
-În cazul copiilor mai mici, vegheați ca acesta sa nu introducă obiecte în ureche;
-Atenție la traumatismele la nivelul urechii;
-Sfatul specialiștilor este să evitați să curățați urechile copiilor cu bețișoare pentru urechi, iar dacă alegeți să o faceți folosiți bețișoare cu opritor.
Dacă suspectați o problemă, acționați rapid și testați auzul copilului.

Semne ale deficitului vizual la copii

Ca în cazul oricărei deficiențe, depistarea precoce a deficitului vizual al copiilor, precum și intervenția timpurie, diferențiată  și individualizată, sunt aspecte esențiale.

Părintele poate face observații simple și poate să solicite și educatorului, bunicilor, bonelor sau învățătoarei să îi ofere câteva informații în acest sens.

Iată câteva semne care pot indica un deficit vizual:

-Aspectul ochilor diferit de cel al restul copiilor. Ochii sunt înlăcrimați, înroșiți și par sa fie mereu umflați;

-Mișcări necontrolate ale ochilor, ochi ce se uită în direcții diferite(după 8 luni), privirea încrucișată sau clipitul foarte des;

-Poziția neobișnuită a capului în tipul unor activități comune ca jocul sau masa;

-Distanța de la care privește anumite obiecte;

-Mers cu prudență și teamă;

-Evitarea luminii puternice;

-Frecarea repetată a ochilor cu mâna;

-Acoperirea unui ochi cu mâna;

-Reținerea în a participa la diverse activități;

-Coordonarea defectuoasă ochi-mana.

La vârsta școlară aceste semne devin ușor observabile datorită dificultăților apărute în scris-citit. În categoria acestor dificultăți intră manifestări precum apropierea de pagină pentru a putea citi, nevoia de a urmări scrisul cu degetul, dureri de cap și amețeli datorită acestor activități. Performanța școlară este și ea afectată deoarece copilul face eforturi să urmărească activitățile, are nevoie de mai mult timp în înțelegerea și realizarea sarcinilor, așadar nu ține ritmul în clasă sau este superficial deoarece se grăbește tocmai ca să țină ritmul.

Semnele pot indica diverse dificultăți ce afectează capacitatea vizuală și se pot grupa urmărind 8 parametri fundamentali: răspunsul la stimuli luminoși, atenția vizuală, urmărirea stimulilor vizuali mobili, convergența(privirea în aceiași direcție), coordonarea ochi mâna, discriminarea culorilor, formelor și mărimilor, mobilitatea și coordonarea audio-motrică.

Aceste indicii sunt importante nu numai pentru că pot determina părintele să se adreseze unui specialist, dar și pentru că îl pot ajuta pe acesta să înțeleagă anumite comportamente ale copilului, să nu îl mai compare cu alți copii și să se informeze asupra măsurilor pe care el, ca părinte, le poate lua pentru a diminua consecințele secundare negative ale deficienței de vedere.

Copilul poate sa fie încurajat sa își dezvolte celelalte simțuri pe care le va putea folosi cu succes în explorarea și cunoașterea mediului ambiant.

Pentru copilul mic, jucăriile pot să se miște mult, să fie preponderent muzicale, puternic colorate și să atragă lumina.

I se pot oferi și anumite exerciții de educație vizuală(fișe de lucru în care trebuiesc potrivite umbrele obiectelor, găsite diferențe sau eliminate obiecte diferite dintr-un grup).5

Copilului i se va vorbi cu foarte multe detalii, pentru a îl ajuta să localizeze obiectele sau să își formeze o percepție corectă asupra lor.

Orice schimbare a poziției obiectelor se poate anunța, la fel cum îi putem descrie copilului o cameră nouă.

La școală puteți ruga profesorul să îl așeze în față, departe de sursele de lumina puternice, chiar de fereastră.

Cerințele activităților educative pot sa fie oferite pentru el pe cale orală, nu în scris.

Anumite lecții  se pot înregistra, cu acordul profesorului.

Dacă copilul are vârsta potrivită i se poate vorbi despre propria deficiența, pentru ca acesta sa își poată mobiliza conștient resursele și poate chiar să fie îndreptat către psihoterapie.

Fericirea este virală

Dacă astăzi ai petrecut timp cu o persoană fericită, atunci șansele tale să fii mai fericit cresc cu 15%. Dacă ai dăruit din fericirea ta unei terțe persoane, aceasta are șanse sa devina cu 10% mai fericită. O a patra persoană poate beneficia și ea de o creștere a nivelului de fericire cu circa 6%. Nu o spun eu. O spun studiile specialiștilor de Harvard Medical School și de la Universitatea din California, San Diego (James H. Fowler&Nicholas Christakis). La prima vedere procentele nu par impresionante, dar specialiștii le pun în legătura cu un studiu din 1984 care arăta că o persoană ce devine cu 5000 $ mai bogată, înregistrează o creștere a nivelului fericirii cu doar 2%. Când pui așa problema, procentele inițiale devin semnificative, nu-i așa?

Înțeleg de aici că îmi pot crește șansele sa fiu fericită dacă aleg să mă înconjor de oameni pozitivi. Am evitat să spun fericiți căci nimeni nu  e 100% din timp fericit….

Le oferim copiilor prea mult?

Granița dintre ceea ce este necesar pentru ca un copil să se dezvolte armonios, să își valorifice potențialul și tendința părinților de a oferi în exces este una foarte fină.

Nu există o rețetă perfectă, așa cum nu există părinți perfecți. Doar simplul fapt că un copil de 1 an se poate juca cu o sticlă de plastic nu este un motiv să nu îi oferim o jucărie educativă potrivită vârstei, la fel cum nu îi poți împiedica total unui copil accesul la tehnologie, chiar dacă îți dorești să petreacă mai mult timp în compania altor copii.

Unde apare excesul?

-prea multe jucării, prea multe haine, prea multe gadgeturi-acestea iau locul persoanelor;

-prea multa atenție- aceștia nu mai învață să se bucure de propria companie;

-prea multă interferență în viața personală a acestora-copiii nu vor învăța să își rezolve problemele singuri;

– prea multe sfaturi și prea multe informații pe care copiii nu le mai descoperă singuri;

-prea multa indulgență pentru comportamente inacceptabile;

Atunci când ne canalizăm toată energia și atenția asupra celor din categoria „prea multe” trecem cu vederea aspecte ce intră automat în categoria prea putin/puține:

-prea puține limite;

-prea puține experiențe;

-prea puține responsabilități;

-prea putină independență;

-prea puțin timp pentru a crea amintiri ce țin o viață.

Totuși, cum știm când este prea mult? Să fim sinceri, uneori știm dar alegem să ignorăm pentru că nu dorim să ne vedem copilul dezamăgit, mai ales din cauza noastră. Există însă câteva semne în comportamentul copilului ce ne pot da de gândit în acest sens: când copiii nu spun mulțumesc din proprie inițiativă, când nu arată recunoștință de niciun fel indiferent de efortul depus de o altă persoană, când nu respectă cadourile și nu au grijă de ele, când își pierd interesul rapid pentru orice obiect sau activitate și doresc să treacă la următorul/următoarea, când doresc doar să primească nu să și ofere, când ajungi să iți motivezi refuzul sau chiar să te scuzi pentru el.

Oricât de greu este să îți vezi copilul dezamăgit sau să îi refuzi o dorință, repetă-ți întrebarea: Vreau un copil fericit în acest moment sau doresc să îi ofer o educație menită să formeze un adult ce va avea o viață fericită?

Copiii dependenți de atenție

Tentația de a consola, proteja și ajuta mereu copilul este mare, fiind cumva asimilată conceptului de părinte bun. Când stau acasă cu fiul meu mă simt vinovată că uneori, din diverse motive, nu îi pot acorda mai multă atenție. Aș vrea să ne jucam mai mult, să ii citesc sau să mergem în parc. Dar oare prea multa atenție nu este la fel de nocivă ca prea puțină atenție?

Încă de când avem în casă un nou-născut, simțim mereu nevoia să fim lângă el, să îl îl legănăm, să îi cântăm, să îl întreținem. Tindem să ne considerăm copiii neajutorați, dar ei au o curiozitate intensă și o nevoie uriașa să învețe din experiență. Abuzul de atenție poate să determine un copil să fie nesigur și să adopte constant comportamente menite să atragă atenția de care este deja dependent. Că este printre adulți, că este lăudat sau că este certat, pentru copil orice tip de atenție este important.toddler_pestering

Cum identificăm un copil dependent de atenție? Comportamentele acestuia sunt diferite în funcție de adult și de ce anume funcționează cu fiecare:

-se arată neajutorat ca să capete atenția adultului, afirmând deseori că nu poate să facă ceva

-plânge și caută consolare

-este agresiv

-întrerupe constant conversațiile adulților

-preferă compania adulților

-refuză să participe la diferite activități, refuză să mănânce, să se îmbrace

-nu rămâne singur în cameră

Unele dintre recomandările specialiștilor par simple, altele pot părea greu de pus în practică, pentru că inițial copilul va protesta, iar părintele trebuie să fie consecvent în atitudini.

O cât mai bună asigurare a rutinei zilnice. Ore de masă, ore de somn. Nu oferiți opțiuni, nu negociați. Ideal este să folosiți formulări de genul „Hai să ne îmbrăcăm” sau „Acum mâncăm”.

Nu permiteți întreruperea discuțiilor între adulți. Urmăriți trei pași-explicați, avertizați și în final ignorați.

Timp pentru viața în afara copilului-ieșiri între adulți, răsfoirea unei reviste, o carte și orice altceva face plăcere adultului.

Copilul trebuie să învețe să se joace singur, măcar o jumătate de oră zilnic, într-o cameră de preferință fără televizor.

Nu întrerupeți joaca unui copil atunci când se joacă singur.

Ignorați lucrurile mici-dacă îi atrageți atenția pentru orice fleac, copilul percepe asta tot ca atenție oferită lui.

Oferiți atenție pozitivă– când se joacă singur sau cu alți copii fără să vă solicite asistența, când puteți purta o conversație fără să va tragă de haine să îl însoțiți.

În fața unui comportament menit să vă atragă atenția folosiți o strategie clară, time-out, retragerea unor privilegii, părăsirea locului. Nu uitați să fiți consecvent.

Uneori toate aceste sfaturi sunt greu de pus în practică, dar folosirea lor ajută părintele să aibă un copil independent, autonom, plin de inițiativă, fericit, mulțumit, sigur pe sine, ascultător, politicos și creativ.

Sursa foto

Sănătatea mintală a lumii

Fără alte introduceri:

-peste 450 de milione de oameni din întreaga lume suferă de diverse suferințe mintale;

– în ultimii 40 de ani numărul sinuciderilor a crescut cu peste 40%- peste 90% dintre persoanele care se sinucid au o suferință mintală diagnosticabilă;

-în unele țări sinuciderea reprezintă a doua cauză a pierderilor de vieți omenești în grupa de vârstă 10-24;

-în țările dezvoltate peste 50% din persoanele cu diferite suferințe mintale nu primesc ajutorul necesar, procentul crescând la 90% în țările în curs de dezvoltare;

– dizabilitatea mintală și psihologică este asociată cu rate ale șomajului de până la 90%;

-pâna în anul 2030 depresia va reprezenta a doua cauză a împovărării ( impactul bolii asupra mai multor indicatori-financiar, mortalitate, morbiditate) legate de o boală în țările în curs de dezvoltate și a treia în țările subdezvoltate;

-suferințele mintale reprezintă 13% din totalul împovărării legate de boală în plan mondial;

-o persoană din patru este afectată în timpul vieții de o suferință mintala;

-în România (conform unui studiu asupra sănătății mintale realizat în 2007) prevalența tulburărilor mintale pe durata vieții a fost de 13,4%, în timp ce 4,5% dintre respondenți au prezentat două sau mai multe tulburări în cursul vieții, iar 1,4% au prezentat trei sau mai multe tulburări mintale.

Statisticile sunt sumbre, însă le putem modifica dacă scăpăm de prejudecățile legate de sănătatea mintală și dacă suntem mai atenți la cei din jur. Nu te mulțumi cu rolul de simplu observator și nu uita că depresia, anxietatea sunt afecțiuni frecvente ce pot afecta pe oricine.

Sursa  http://blog.ted.com/2012/09/11/some-stats-on-the-devastating-impact-of-mental-illness-worldwide-followed-by-some-reasons-for-hope/

Limbajul trupului influenteaza mintea

Comunicarea non-verbala determina in mare masura modul in care suntem perceputi. Ce ziceti de ipoteza conform careia limbajul trupului determina modul in care ne percepem propria persoana, aducand reale modificari la nivel hormonal?

http://www.ted.com/talks/lang/ro/amy_cuddy_your_body_language_shapes_who_you_are.html

Diferente intre barbați si femei II

Femeile vorbesc mai mult ca bărbații. Diferența vehiculată este de circa 13000 de cuvinte pe zi. Această diferență a fost contestată de oamenii de știință, pe motiv ca nu este susținută de cercetări valide.

Recent, în  The Journal of Neuroscience, într-un articol ce vorbea despre gena FOXP2, esențială în achiziționarea limbajului la oameni și a producțiilor vocale la păsări și mamifere,  menționa că în creierul unui băiat de 4 ani regăsim o cantitate mai mică de proteină FOXP2 decât în cel al unei fete ce are aceiași vârstă. Deși cercetarea nu se extinde asupra adulților și în mod cert există bărbați vorbăreți și femei tăcute, pot să afirm că femeile sunt mai vocale în exprimarea emoțiilor și ca preferă comunicarea verbală.

Comunicarea verbală

Comunicarea verbală la femei diferă față de bărbații atât în ceea ce privește stilul, cât și în ceea ce privește conținutul.

-femeile vorbesc mai repede;

– femeile atașează emoții  cuvintelor- la întrebarea „Cum a fost azi la munca?” bărbatul răspunde cu „Bine” sau cel mult atașează fapte, femeia îți povestește despre conflictul cu un coleg, despre faptul că este supărată că nu a finalizat un proiect sau bucuroasă de feedback-ul pozitiv primit;

-barierele în comunicare apar în momente diferite, la el când are senzația ca i se spune ce să facă, la ea când se simte neascultată sau când are impresia că problemele ei sunt minimalizate;

-scopul comunicării verbale este diferit, observă Deborah Tannen, autoarea cărții You just don’t understand: women and men in conversation, femeile comunică pentru senzația de intimitate și apropiere, bărbații comunică ca să-și negocieze status-ul în grup și ca să rezolve o problemă. Dacă doresc apropiere, bărbații prefera activitățile cuvintelor;

-bărbații comunică o problemă ca să descopere o soluție, femeile doresc suport moral;

-comunicarea unei probleme poate semnifica vulnerabilitate pentru un bărbat și va evita să o exprime, femeile nu se feresc să se expună în acest fel și își vor împărtăși cu mai multă ușurință dilema;

-bărbații abordează subiectele pe rând, femeile sar de la un subiect la altul deoarece ele fac o legătură între acestea pe care bărbații o ratează deseori datorită gândirii lor lineare;

-bărbaților le place să vorbească în public, pentru a obține recunoaștere, femeilor le plac relațiile de la persoană la persoană;

– conversațiile femeilor includ multe detalii ce provin din amintiri și din emoții, conversațiile bărbaților sunt mai simple, mai clare, mai scurte;

Comunicarea non-verbală

Comunicarea non-verbală și percepția asupra acesteia diferă semnificativ între bărbați și femei.

-femeile sunt mai expresive facial și interpretează cu mai multa ușurința expresia facială a altei persoane,inclusiv a celor ce mint,așa cum evidențiază o cercetare întreprinsă în anul 2006 de Asmodt și Custer ;

-femeile își folosesc mai mult corpul atunci când vorbesc;

-femeile se ating mai mult când vorbesc, gesturi asociate deseori cu stresul și anxietatea;

-femeile își controlează mai greu emoțiile;

-bărbații preferă comunicarea față în față, femeile se simt la fel de confortabil și dacă se află lângă interlocutor;

-bărbații interpretează apropierea interlocutorului ca semn de agresivitate și confruntare;

-bărbații interpretează atingerea ca având conotații sexuale, de aceea evită să își atingă partenerul de conversație, cu excepția cazului în care exista o relație de apropiere intima, femeile nu ezita să atingă alte femei, deoarece văd în asta un semn de prietenie;

Diferențele există, indiferent dacă ele variază de la generație la generație sau de la cultură la cultură. Identificarea și înțelegerea acestora ne ajută sa lucrăm cu ele și sa prevenim ca ele să lucreze împotriva noastră.

Diferente intre barbati si femei I

Ințelegerea diferențelor dintre bărbați și femei este de un real ajutor în păstrarea armoniei conjugale și chiar în aplanarea conflictelor. Țineți insa cont că diferit nu înseamnă deficitar, că din punct de vedere al inteligenței diferențele sunt individuale, fără să  țină cont de sex și că numarul similarităților este mai mare decât cel al diferențelor.

Diferențele fizice, deși aparent evidente, sunt mai multe decât ne putem închipui. Dr. Paul Popenoe, fondatorul American Institute of Family a studiat aceste diferențe.

  • metabolismul femeii este mai lent decât cel al barbatului
  • structura scheletelui este foarte diferită: femeile au fața mai îngustă, bărbia mai mică, picioare mai scurte, trunchi mai lung
  • rinichii, ficatul și stomacul femeii sunt mai mari, iar plămanii mai mici decât  ai bărbatului
  • în general femeile trăiesc mai mult decat bărbații
  • femeile au câteva funcții importante: menstruație, sarcină, lactație
  • glanda tiroidă a femeii este mai mare și mai activă. Ea crește în timpul sarcinii și menstruației, fiind responsabilă pentru pielea fină, pilozitatea redusă și grăsimea subcutanată crescută
  • sângele femeii are mai multă apă și 20% mai puține celule roșii, motiv pentru care femeile obosesc mai ușor
  • bărbații au  cu aproximație 50% mai multă forța brută decât femeile, 40% din greutatea corporală fiind reprezentată la bărbați de mușchi, iar la femei doar 23%
  • inima femeii bate mai repede, iar tensiunea diferă de la minut la minut. Femeia are mai puține șanse să dezvolte hipertensiune
  • femeile suportă temperaturile crescute mai bine ca bărbații, deoarece acestea nu încetinesc foarte mult metabolismul
  • bărbații au craniul mai gros, probabil asta explică jocurile violente din copilarie dar și atracția către sporturi mai violente la maturitate

Diferențele în plan cognitiv sunt la fel de numeroase

  • femeile sunt mai sensibile la stimuli exteriori, mai ales când aceștia le semnalizeaza un potențial pericol;
  • femeile rețin aspecte cu un impact emoțional, îsi pot chiar împarți amintirile în funcție de emoțiile pe care le trezesc
  • femeile rețin detalii
  • bărbații rețin acțiuni și reconstruiesc un eveniment pornind de la ce se intamplă
  • modul în care bărbații și femeile primesc și proceseaza informații este diferit, observa psihologul american M.Conner. Femeile gandesc global, intuitiv, luând în considerare mai multe surse pentru a sustrage informații, pe care le prelucrează simultan și interconectat. Câteodată complexitatea elementelor luate în considerare este apăsătoare
  • bărbații se focusează pe o singură problemă sau un număr redus de sarcini, separându-se ca persoană de acestea. Gândesc linear, în secvențe independente, pas cu pas. Sarcina devine astfel mai clară, dar pot pierde din vedere anumite subtilități
  • femeile se axează mai mult pe procesul soluționării unei probleme, bucurându-se și profitând dacă aceasta soluționare implică o comunicare directă cu o altă persoană. Împărtășirea unei probleme cu o altă persoană înseamnă pentru femei posibilitatea de a explora și a adânci relația cu acea persoană, observa acelasi psiholog
  • bărbații  abordează problema altfel, ca pe o oportunitate de a își demonstra competențele. Într-un grup de femei problema se va rezolva pe metoda brainstorming, într-un grup de bărbați se va alege un lider ce va decide pașii de urmat
  • femeile implică emoții în luarea decizilor, bărbații se axează pe logică
  • bărbații își pot concentra mai bine atenția asupra elementelor vizuale, sunt mai orientați și vederea în spațiu este superioară fața de cea a femeilor
  • femeile vad nuanțele culorilormen_women_colours

Diferențele nu sunt numai la nivelul acestor doua paliere, la fel de importante sunt si diferențele din plan emoțional sau din planul comunicarii. In demersul meu am ajuns la concluzia ca este foarte greu sa desparți cele două planuri, caci toți avem emoții și sentimente, diferențele sunt mai degrabă în modul în care le comunicăm și dacă alegem să le exprimăm.

Iată ce am aflat:

  •  femeile și bărbații au nevoi afective diferite-bărbații au nevoie de apreciere și acceptare, femeile de atenție și siguranță;
  • femeile implică emoții în orice plan, fie el personal sau profesional-imaginați-vă un colectiv de femei, o dispută între acestea la locul de muncă, emoții intense, durabile;
  • bărbații sunt orientați spre acțiuni, nu spre emoții-acțiunea are ca scop rezultatul, interacțiunile emoționale de pe drum sunt doar necesare, nu și importante;
  • bărbații au nevoie să se simtă utili, importanți;
  •  bărbații au nevoie să se simtă independenți și caută apropiere emoțională într-o manieră sinusoidală. Comparația ce imi vine în minte este o mașină fără combustibil ce merge la pompă când nu mai are combustibil, își face plinul și nu mai revine decât atunci când rezervorul este iar gol. Femeile sunt constante, au nevoie de atenție și sunt cliente fidele ale pompei de alimentare cu apropiere emoțională;
  • bărbații sunt mai selectivi în împărtașirea emoțiilor, pe care le controleaza mai bine și le exprimă mai puțin intens, femeile împartășesc emoțiile cu ușurință, aproape oricând, oricui și cu intensitate;
  • bărbații raționalizează emoțiile, căutându-le explicații logice, femeile caută explicații emoționale în aspecte concrete ale vieții;
  • emoții ca furia și frustrarea sunt considerate de către bărbați ca emoții masculine, pe cand dezamăgirea, tristețea sunt considerate emoții feminine;
  • aparenta lipsă de empatie a bărbaților față de emoțiile femeilor este cauzată de aceste diferențe, bărbații manifestându-se diferit. Deseori aceștia se simt încercând să descifreze emoțiile femeilor ca și cum citesc o carte într-o limbă pe care nu o cunosc.

Barton Goldsmith, psiholog american, afirma că femeile gândesc și simt, bărbații gândesc sau simt. Aș zice că afirmația este ușor hazardată și mi-aș întoarce atenția către stereotipurile sociale de masculinitate ce limitează accesul bărbatului la o gamă largă de emoții. Exprimarea acestora este considerată de către civilizația occidentală ca un semn de slăbiciune. Bărbații rămân deseori descoperiți în fața unor evenimente iminente în viața, deoarece nu știu cum să își înțeleagă și exteriorizeze emoțiile.

În 1995, Wagstaff și Rowledge au măsurat nivelul de stoicism al bărbaților, comparativ cu cel al femeilor. Au definit stoicismul ca: lipsa implicării emotionale, lipsa exprimării emoțiilor și exercitarea controlului asupra emoțiilor. Bărbații au obținut scoruri mai mari, diferențele fiind semnificative.

Există și câteva studii ce analizează apariția plânsului, ca manifestare emoțională, la femei și la bărbați. Cercetari întreprinse de Lombardo &Mathis în 1983 și Williams &Morris în 1996, au relevat că femeile sunt mai predispuse să plângă. Că tot ele plâng mai des arată și cercetări din 1983, Frey și 1996 , Williams &Morris. Aceleași cercetari au relevat că  femeile experimentează un plâns mai intens. S-au vehiculat multe explicații pentru aceste rezultate, începand de la faptul că glandele lacrimale ale unei femei sunt mai mici decât cele ale unui bărbat și ca din cauza asta lacrimile apar mai repede pe obraji, că bărbătii se arată vulnerabili în fața altor bărbați dacă plâng, că testosteronul inhibă plânsul și că femeile oferă prin plâns un semn de încredere celor în fața cărora se manifestă astfel.

Indiferent de aceste explicații, diferențele între bărbați și femei determină ca în interiorul unui cuplu aceștia să se contrabalanseze- dacă el are nevoie de acțiune, adrenalină și competiție, ea are nevoie de stabilitate și siguranță.

wise-mind

Sunt multe aspecte interesante de menționat, prea multe pentru o singură postare, motiv pentru care va invit sa cititi si Diferențe între bărbați și femei II.

Nu cred că există persoană care să nu fi auzit de cartea Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Un extras interesant din această carte pe tema diferențelor in plan emoțional aici.

Lectură individuală :))

Sursa foto