Ca în cazul oricărei deficiențe, depistarea precoce a deficitului vizual al copiilor, precum și intervenția timpurie, diferențiată  și individualizată, sunt aspecte esențiale.

Părintele poate face observații simple și poate să solicite și educatorului, bunicilor, bonelor sau învățătoarei să îi ofere câteva informații în acest sens.

Iată câteva semne care pot indica un deficit vizual:

-Aspectul ochilor diferit de cel al restul copiilor. Ochii sunt înlăcrimați, înroșiți și par sa fie mereu umflați;

-Mișcări necontrolate ale ochilor, ochi ce se uită în direcții diferite(după 8 luni), privirea încrucișată sau clipitul foarte des;

-Poziția neobișnuită a capului în tipul unor activități comune ca jocul sau masa;

-Distanța de la care privește anumite obiecte;

-Mers cu prudență și teamă;

-Evitarea luminii puternice;

-Frecarea repetată a ochilor cu mâna;

-Acoperirea unui ochi cu mâna;

-Reținerea în a participa la diverse activități;

-Coordonarea defectuoasă ochi-mana.

La vârsta școlară aceste semne devin ușor observabile datorită dificultăților apărute în scris-citit. În categoria acestor dificultăți intră manifestări precum apropierea de pagină pentru a putea citi, nevoia de a urmări scrisul cu degetul, dureri de cap și amețeli datorită acestor activități. Performanța școlară este și ea afectată deoarece copilul face eforturi să urmărească activitățile, are nevoie de mai mult timp în înțelegerea și realizarea sarcinilor, așadar nu ține ritmul în clasă sau este superficial deoarece se grăbește tocmai ca să țină ritmul.

Semnele pot indica diverse dificultăți ce afectează capacitatea vizuală și se pot grupa urmărind 8 parametri fundamentali: răspunsul la stimuli luminoși, atenția vizuală, urmărirea stimulilor vizuali mobili, convergența(privirea în aceiași direcție), coordonarea ochi mâna, discriminarea culorilor, formelor și mărimilor, mobilitatea și coordonarea audio-motrică.

Aceste indicii sunt importante nu numai pentru că pot determina părintele să se adreseze unui specialist, dar și pentru că îl pot ajuta pe acesta să înțeleagă anumite comportamente ale copilului, să nu îl mai compare cu alți copii și să se informeze asupra măsurilor pe care el, ca părinte, le poate lua pentru a diminua consecințele secundare negative ale deficienței de vedere.

Copilul poate sa fie încurajat sa își dezvolte celelalte simțuri pe care le va putea folosi cu succes în explorarea și cunoașterea mediului ambiant.

Pentru copilul mic, jucăriile pot să se miște mult, să fie preponderent muzicale, puternic colorate și să atragă lumina.

I se pot oferi și anumite exerciții de educație vizuală(fișe de lucru în care trebuiesc potrivite umbrele obiectelor, găsite diferențe sau eliminate obiecte diferite dintr-un grup).

Copilului i se va vorbi cu foarte multe detalii, pentru a îl ajuta să localizeze obiectele sau să își formeze o percepție corectă asupra lor.

Orice schimbare a poziției obiectelor se poate anunța, la fel cum îi putem descrie copilului o cameră nouă.

La școală puteți ruga profesorul să îl așeze în față, departe de sursele de lumina puternice, chiar de fereastră.

Cerințele activităților educative pot sa fie oferite pentru el pe cale orală, nu în scris.

Anumite lecții  se pot înregistra, cu acordul profesorului.

Dacă copilul are vârsta potrivită i se poate vorbi despre propria deficiența, pentru ca acesta sa își poată mobiliza conștient resursele și poate chiar să fie îndreptat către psihoterapie.