Startul este important-copilul supradotat

    Contrar proverbului care spune „fiecare cioară își laudă puiul” se pare că părinții sunt capabili să detecteze mai bine abilitățile avansate ale copiilor, în comparație cu educatorii sau profesorii. Studii comparative au arătat, încă de acum 40 de ani, că părinții unor copii înzestrați au indicat corect în proporție de 76% abilitățile acestora, pe când profesorii au reușit să identifice 22% dintre cazuri  și doar 4.3% în cazul copiilor de vârste mai mici. Profesorii pot detecta mai bine acești copii dacă sunt pregătiți să o facă, cunoscând particularitățile psihologice ale acestor copii. Nu este așadar suficient ca un copil să obțină calificative bune și să fie obedient în timpul orelor, iar erorile educatorilor merg în acest sens (indică ca înzestrați copii cooperanți, atenți, silitori).

De frica să nu pară exagerați sau să nu fie judecați conform proverbului amintit, mulți părinți subestimează abilitățile copiilor, în special în cazul adulților care au chiar ei înșiși abilități peste medie(Roedell,1980).
Profitând de capacitatea părinților de a observa comportamentele diferite ale copiilor, cercetătorii au realizat un studiu comparativ, folosind informațiile provenite de la 77 de părinți(Rogers,1986). În mod evident, comparația a fost realizată între copii cu abilități medii și copii care ulterior au fost evaluați ca înzestrați.
Până la vârsta de 3 ani părinții copiilor înzestrați au observat în proporție de 67% ca aceștia erau foarte alerți, vigilenți, comparativ cu un procent de 40% în rândul celor considerați în medie. Diferențe semnificative apar la nivelul memoriei-67% vs. 27% și pentru rapiditatea în învățare-58% vs 13%. Copiii înzestrați se remarcă prin vocabular avansat-87% vs. 37%, creativitate 66% vs. 8% și imaginație vie 46% vs. 22%.
Părinții au înregistrat și anumite abilități academice manifestate la vârste foarte fragede. Dintre aceste abilități diferențe remarcabile între grupele de copii apar la nivelul recunoașterii primului cuvânt până la vârsta de 2 ani -56% vs. 31%, rezolvarea unui puzzle de 20 de piese până la 3 ani-81% vs 49%, apariția interesului pentru noțiunea de timp până la vârsta de 2 ani-24% vs.5%.
Observațiile au privit interesele copiilor. Copiii înzestrați sunt pasionați de cărți, puzzle-uri, computere, jocuri matematice și sunt dispuși să investească timp în urmărirea acestor interese chiar de la o vârstă atât de mică.
Trăsăturile personalității în formare au fost și ele subiectul chestionarului la care au fost supuși părinții. Copiii înzestrați au manifestat reacții intense la frustrare-51% vs 24%, alegeau prieteni de vârste mai mari-31% vs.12%, preferau să se joace singuri-37% vs. 10% sau se comportau matur pentru vârsta lor-77% vs. 37%.

Un foarte mare procent al copiilor supradotati ramane nedescoperit, de multe ori datorita ignorantei parintilor, dar si pentru ca acestia cred ca nu pot sa fie obiectivi in ceea ce priveste propriul copil. Din fericire exista tot mai multe programe ce doresc identificarea acestor copii, iar in scoli au inceput sa se practice diverse testari, e drept limitate la nivelul disciplinelor ce se regasesc in curriculum. Totusi familiei ii revine un rol critic in descoperirea si cultivarea abilitatilor deosebite ale copilului.

Semne ale deficitului auditiv la copii

   Deficiența de auz este deficitul senzorial cel mai des întâlnit la naștere. Mai mult de 80% din pierderile de auz la copii sunt prezente încă de la naștere, dar nu tot atâtea sunt depistate imediat, chiar dacă se efectuează un examen încă din prima zi de viață. Un copil din 1000 se naște cu un deficit de auz profund. Aceștia reprezintă peste 25% dintre cazurile în care deficiența apare la naștere. La 3 ani prevalența cazurilor cu deficit auditiv profund crește la 3/1000. Până la vârsta de 5 ani, aproximativ 15% dintre copii vor prezenta o otită serioasă, ce le va afecta auzul într-o manieră mai mult sau mai puțin profundă și permanentă.
Ținând cont de aceste informații, de repercursiunile deficienței de auz asupra achiziției limbajului în particular, a comunicării în general și pe termen lung de dificultățile ce apar în procesul integrării sociale, depistarea și intervenția precoce în cazul deficitului auditiv este de mare însemnătate. Cunoașterea câtorva semne ce pot indica un deficit auditiv poate reprezenta un prim pas important în orientarea părintelui către echipa de specialiști ce poate diagnostica deficitul auditiv al copilului.
   Antecedentele familiale reprezintă un factor de risc în apariția deficienței de auz. Dacă un  membru al familiei a avut nevoie de protezare auditivă înainte de vârsta de 50 de ani, atunci riscul apariției deficienței de auz crește.
  Antecedentele personale ale copilului sunt și ele la fel de importante. Antecedentele personale sunt reprezentate de antecedentele de la naștere și din perioada neonatala, dar și de cele din afara perioadei neonatale.
Din prima categoria, a antecedentelor de la naștere, fac parte:
-Nașterea prematură(sub perioada gestațională de 32 de săptămâni) ;
-Greutatea mică la naștere(sub 1500 grame);
-Infirmitate motrică cerebrală;
-Anormalități cromozomiale, în special trisomia 21;
-Expunere în uter la elemente toxice, la alcool sau tutun;
-Craniostenoză;
-Embriofetopatie rubeolica;
-Hiperbilirubinemie(icter) în care este nevoie de o exangvino-transfuzie;
-Infecții grave cu tratament posibil ototoxic.
   Antecedentele din afara perioadei neonatale includ:
-Otite repetate;
-Infecții grave-meningite purulente;
-Traumatisme ale osului temporal.
În funcție de vârsta se pot observa diverse semne ce pot indica un deficit auditiv, dar simpla prezența a acestora nu este suficientă pentru un diagnostic.
În primele luni:
-absența reacției la zgomot sau reacții puternice la vibrații și la atingere;Capture
-somn mult prea liniștit.
De la 3 luni la 12 luni:
-sunetele emise sunt lipsite de melodicitate;
-nu reacționează la propriul nume;
-dispare lalațiunea(ga-ga,ba-ba).
De la 1 an la 2 ani:
-absența cuvintelor;
-comunicare exclusiv gestuală;
-copilul nu este atent la aspectele aflate în câmpul său vizual;
-emisii vocale necontrolate.
De la 2 la 3 ani:
-retardul cuvântului sau limbajului;
-probleme în comportamentul relațional-agitație sau retragere.
După 3 ani:
-retardul limbajului;
-probleme de comportament;
-dificultăți de înțelegere.
În cazul pierderilor de auz dobândite, care apar pe parcursul vieții, semnele sunt diferite:
-regresia comunicării verbale;
-deteriorarea cuvântului articulat;
-modificări de comportament, agresivitate și sperieturi, mai ales pe timpul nopții.
Dacă însa nu ați identificat niciunul dintre aceste semne și nici nu aveți cunoștința de existența unor factori de risc ce pot afecta auzul copilului, puteți totuși acționa preventiv luând în considerare următoarele aspecte:
-Nu expuneți copilul în mod intenționat la zgomote puternice;
-Fiți vigilenți la infecțiile urechii, netratate acestea pot afecta auzul;
-Folosiți cu încredere dopurile pentru urechi dacă participași la evenimente zgomotoase;
-Supravegheați volumul televizorului;
-Explicați copilului că dacă atunci când asculta muzică folosind un MP3 player nu aude persoana aflată în încăpere vorbind, atunci volumul este prea tare;
-În cazul copiilor mai mici, vegheați ca acesta sa nu introducă obiecte în ureche;
-Atenție la traumatismele la nivelul urechii;
-Sfatul specialiștilor este să evitați să curățați urechile copiilor cu bețișoare pentru urechi, iar dacă alegeți să o faceți folosiți bețișoare cu opritor.
Dacă suspectați o problemă, acționați rapid și testați auzul copilului.