Deficiența de auz este deficitul senzorial cel mai des întâlnit la naștere. Mai mult de 80% din pierderile de auz la copii sunt prezente încă de la naștere, dar nu tot atâtea sunt depistate imediat, chiar dacă se efectuează un examen încă din prima zi de viață. Un copil din 1000 se naște cu un deficit de auz profund. Aceștia reprezintă peste 25% dintre cazurile în care deficiența apare la naștere. La 3 ani prevalența cazurilor cu deficit auditiv profund crește la 3/1000. Până la vârsta de 5 ani, aproximativ 15% dintre copii vor prezenta o otită serioasă, ce le va afecta auzul într-o manieră mai mult sau mai puțin profundă și permanentă.
Ținând cont de aceste informații, de repercursiunile deficienței de auz asupra achiziției limbajului în particular, a comunicării în general și pe termen lung de dificultățile ce apar în procesul integrării sociale, depistarea și intervenția precoce în cazul deficitului auditiv este de mare însemnătate. Cunoașterea câtorva semne ce pot indica un deficit auditiv poate reprezenta un prim pas important în orientarea părintelui către echipa de specialiști ce poate diagnostica deficitul auditiv al copilului.
   Antecedentele familiale reprezintă un factor de risc în apariția deficienței de auz. Dacă un  membru al familiei a avut nevoie de protezare auditivă înainte de vârsta de 50 de ani, atunci riscul apariției deficienței de auz crește.
  Antecedentele personale ale copilului sunt și ele la fel de importante. Antecedentele personale sunt reprezentate de antecedentele de la naștere și din perioada neonatala, dar și de cele din afara perioadei neonatale.
Din prima categoria, a antecedentelor de la naștere, fac parte:
-Nașterea prematură(sub perioada gestațională de 32 de săptămâni) ;
-Greutatea mică la naștere(sub 1500 grame);
-Infirmitate motrică cerebrală;
-Anormalități cromozomiale, în special trisomia 21;
-Expunere în uter la elemente toxice, la alcool sau tutun;
-Craniostenoză;
-Embriofetopatie rubeolica;
-Hiperbilirubinemie(icter) în care este nevoie de o exangvino-transfuzie;
-Infecții grave cu tratament posibil ototoxic.
   Antecedentele din afara perioadei neonatale includ:
-Otite repetate;
-Infecții grave-meningite purulente;
-Traumatisme ale osului temporal.
În funcție de vârsta se pot observa diverse semne ce pot indica un deficit auditiv, dar simpla prezența a acestora nu este suficientă pentru un diagnostic.
În primele luni:
-absența reacției la zgomot sau reacții puternice la vibrații și la atingere;
-somn mult prea liniștit.
De la 3 luni la 12 luni:
-sunetele emise sunt lipsite de melodicitate;
-nu reacționează la propriul nume;
-dispare lalațiunea(ga-ga,ba-ba).
De la 1 an la 2 ani:
-absența cuvintelor;
-comunicare exclusiv gestuală;
-copilul nu este atent la aspectele aflate în câmpul său vizual;
-emisii vocale necontrolate.
De la 2 la 3 ani:
-retardul cuvântului sau limbajului;
-probleme în comportamentul relațional-agitație sau retragere.
După 3 ani:
-retardul limbajului;
-probleme de comportament;
-dificultăți de înțelegere.
În cazul pierderilor de auz dobândite, care apar pe parcursul vieții, semnele sunt diferite:
-regresia comunicării verbale;
-deteriorarea cuvântului articulat;
-modificări de comportament, agresivitate și sperieturi, mai ales pe timpul nopții.
Dacă însa nu ați identificat niciunul dintre aceste semne și nici nu aveți cunoștința de existența unor factori de risc ce pot afecta auzul copilului, puteți totuși acționa preventiv luând în considerare următoarele aspecte:
-Nu expuneți copilul în mod intenționat la zgomote puternice;
-Fiți vigilenți la infecțiile urechii, netratate acestea pot afecta auzul;
-Folosiți cu încredere dopurile pentru urechi dacă participași la evenimente zgomotoase;
-Supravegheați volumul televizorului;
-Explicați copilului că dacă atunci când asculta muzică folosind un MP3 player nu aude persoana aflată în încăpere vorbind, atunci volumul este prea tare;
-În cazul copiilor mai mici, vegheați ca acesta sa nu introducă obiecte în ureche;
-Atenție la traumatismele la nivelul urechii;
-Sfatul specialiștilor este să evitați să curățați urechile copiilor cu bețișoare pentru urechi, iar dacă alegeți să o faceți folosiți bețișoare cu opritor.
Dacă suspectați o problemă, acționați rapid și testați auzul copilului.