Tentația de a consola, proteja și ajuta mereu copilul este mare, fiind cumva asimilată conceptului de părinte bun. Când stau acasă cu fiul meu mă simt vinovată că uneori, din diverse motive, nu îi pot acorda mai multă atenție. Aș vrea să ne jucam mai mult, să ii citesc sau să mergem în parc. Dar oare prea multa atenție nu este la fel de nocivă ca prea puțină atenție?

Încă de când avem în casă un nou-născut, simțim mereu nevoia să fim lângă el, să îl îl legănăm, să îi cântăm, să îl întreținem. Tindem să ne considerăm copiii neajutorați, dar ei au o curiozitate intensă și o nevoie uriașa să învețe din experiență. Abuzul de atenție poate să determine un copil să fie nesigur și să adopte constant comportamente menite să atragă atenția de care este deja dependent. Că este printre adulți, că este lăudat sau că este certat, pentru copil orice tip de atenție este important.

Cum identificăm un copil dependent de atenție? Comportamentele acestuia sunt diferite în funcție de adult și de ce anume funcționează cu fiecare:

-se arată neajutorat ca să capete atenția adultului, afirmând deseori că nu poate să facă ceva

-plânge și caută consolare

-este agresiv

-întrerupe constant conversațiile adulților

-preferă compania adulților

-refuză să participe la diferite activități, refuză să mănânce, să se îmbrace

-nu rămâne singur în cameră

Unele dintre recomandările specialiștilor par simple, altele pot părea greu de pus în practică, pentru că inițial copilul va protesta, iar părintele trebuie să fie consecvent în atitudini.

O cât mai bună asigurare a rutinei zilnice. Ore de masă, ore de somn. Nu oferiți opțiuni, nu negociați. Ideal este să folosiți formulări de genul „Hai să ne îmbrăcăm” sau „Acum mâncăm”.

Nu permiteți întreruperea discuțiilor între adulți. Urmăriți trei pași-explicați, avertizați și în final ignorați.

Timp pentru viața în afara copilului-ieșiri între adulți, răsfoirea unei reviste, o carte și orice altceva face plăcere adultului.

Copilul trebuie să învețe să se joace singur, măcar o jumătate de oră zilnic, într-o cameră de preferință fără televizor.

Nu întrerupeți joaca unui copil atunci când se joacă singur.

Ignorați lucrurile mici-dacă îi atrageți atenția pentru orice fleac, copilul percepe asta tot ca atenție oferită lui.

Oferiți atenție pozitivă– când se joacă singur sau cu alți copii fără să vă solicite asistența, când puteți purta o conversație fără să va tragă de haine să îl însoțiți.

În fața unui comportament menit să vă atragă atenția folosiți o strategie clară, time-out, retragerea unor privilegii, părăsirea locului. Nu uitați să fiți consecvent.

Uneori toate aceste sfaturi sunt greu de pus în practică, dar folosirea lor ajută părintele să aibă un copil independent, autonom, plin de inițiativă, fericit, mulțumit, sigur pe sine, ascultător, politicos și creativ.

Sursa foto