Anxietatea la copii

Publicat la de florentinaciuperca

Aflata in fata grijilor si responsabilitatilor cotidiene mi-am spus deseori ca as vrea sa fiu iar copil. Sa am o viata linistita, fara urma de griji si responsabilitati adecvate varstei, din categoria sa-mi strang jucariile dupa ce ma joc cu ele.
Totusi lumea interioara a unui copil nu este mereu asa de linistita si orice iesire din rutina poate cauza anxietate, deoarece copiilor le lipseste capacitatea de a  controla si prezice anumite evenimente (doar pentru simplu fact ca nu s-au mai intalnit cu ele). Rutina zilnica are rolul de a le oferi, pe langa obiceiuri sanatoase de viata, siguranta.
Oricat am incerca nu putem sa oferim copiilor o existenta complet rutinata, si nici nu e de dorit. Situatiile noi sunt menite sa ii ofere copilului unelte pentru a se adapta unei lumi complexe. Aici intervine rolul parintelui, al pedagogului, care trebuie sa ii ofere copilului mijloace adecvate pentru a face fata unui mediu nou, altul decat cel familiar.
Anxietatea este o stare de ingrijorare legata de situatii necunoscute, anxietatea nu este frica de un lucru concret. Si imaginati-va cate sunt necunoscute pentru copii! Sunt foarte multe aspecte ce definesc anxietatea, incepand de la faptul ca intr-o anumita masura este utila si poate induce rezultate mai bune atunci cand este canalizata in pregatirea pentru anumite aspecte ale vietii(examene, teste, interviuri). Pana intr-un punct anxietatea este adaptativa. Dar anxietatea este debilitanta atunci cand atinge cote ridicate, iar mecanismele adultului de a face fata acesteia se formeaza inca din copilarie.

Manifestari ale anxietatii la copii

Inainte de a enumera concret cateva manifestari ale anxietatii la copii, vreau sa va reamintesc ca acestora le lipsesc de cele mai multe ori mijloacele de a comunica parintelui sau ingrijitorului nelinistile interioare. Fie nu pot sa o faca (cazul copiilor de varste mici),nu stiu cum sa o faca sau nu sunt ascultati atunci cand le verbalizeaza.
Exista si un procent de circa 15% din copii care se nasc cu un temperament anxios si infruntarea cu orice noutate e o lupta continua.

Manifestari:

-furie, agresivitate, iritabilitate, neliniste, nervozitate, sfidarea adultului si refuzul de a face orice ii cere acesta

-procastinare

-perfectionism

-atasament excesiv de oameni si obiecte

-nu se pot concentra si au o memorie slaba

-pesimism si gandire negativa

-plans excesiv

-comportament evitant-nu doresc sa faca lucruri noi, sa cunoasca persoane noi. Acest comportament devine usor o obisnuinta pentru viitorul adult.

-probleme in obiceiurile alimentare

-acuza dureri acute de stomac sau de cap

-slabe rezultate academice

-nu pot sa doarma, au cosmaruri

Ce poti face?

Ofera-i structura, confort, liniste si rutina. Orice schimbare in mediul familial, orice tranzitie (gradinita, scoala) pot cauza anxietate. Pregatiti copii pentru aceste situatii. Unde vor merge, cine o sa fie acolo, ce se va intampla.

Oferind copilului ocazia sa vorbeasca despre aceste stari prin care trece. Respectati aceste stari. Aratati ca va pasa, nu ca il desconsiderati sau radeti de el. Nu uitati ca un copil nu stie sa identifice aceste stari. Prin joc il puteti invata sa le descopere-exista numeroase figurine cu fete triste, speriate, surprinse. Nu uitati sa ii vorbiti si despre schimbarile ce apar in corpul sau-ii transpira palmele, gol in stomac, nod in gat. Anxietatea se simte puternic in corp, aparitia acestor senzatii poate speria copilul.

Asigurati-l constant ca este in siguranta. Prin cuvinte, gesturi de tandrete si apropiere. Nu presupuneti ca stie deja

Nu il infruntati direct cu situatia cauzatoare de anxietate. Faceti pasi mici, familiarizati-l cu aceasta. Apreciati, laudati si recompensati fiecare pas.

Repatati ca frica/ingrijorarea(e greu sa ii explicati ce este anxietatea) devine din ce in ce mai mica si aduceti in discutie momentele in care a infruntat cu succes alte situatii.

Nu uitati sa ii oferiti un model demn de urmat. Anxietatea parintilor se tranfera foarte usor copiilor.

Antrenati-i in miscare. Aceasta ii relaxeaza. Tot o tehnica de relaxare este sa faca ceva ce ii face deosebita placere.

Literatura pentru copii abunda in carti ce urmaresc aceasta tema. Povesti cu talc, cu personaje in situatii familiare copilului.

Acolo unde varsta copilului va permite analizati cu el problema. Care este cel mai rau lucru ce se poate intampla daca infrunta situatia, posibile solutii.

Incurajati copilul sa evite negatia, cuvintele negative despre propria persoana si cuvantul „niciodata”. Cititi impreuna „De ce spun copii NU” Catherine Dolto. Promit sa postez de cate ori gasesc o carte pentru copii(nu despre ei) tocmai buna de citit impreuna.

Observati ca multe din aceste sfaturi sunt aplicabile si adultilor.

Cateodata nu-i usor sa fii copil! Dar daca ii intelegem si ii respectam, daca ne dezvoltam constant, daca avem mintea si sufletul deschise, putem si noi, adultii, sa invatam multe e la ei si sa ne amintim cu nostalgie de inocenta varstei. Legat de ce am invatat eu de la copilul meu aici.

Despre stângaci, stângăcie, senestralitate

Publicat la de florentinaciuperca

brainorgBanuiesc ca fiul meu este stângaci. Spun banuiesc pentru ca este prea devreme sa am o certitudine. Dar imi e pe dos. Sa ii arat cum sa tina lingurita, periuta de dinti sau un creion de colorat. Si ma trezesc ca sunt tare stângace, desi sunt dreptace. Am facut si o rima!

Aproximativ 10% din oameni sunt stangaci, 1% folosesc la fel ambele maini, restul sunt dreptaci. Poate asa se explica si definitia din DEX: STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucrează, scrie etc. mai bine cu mâna stângă decât cu cea dreaptă. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranță, de suplețe în mișcări, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează stângăcie.

 De unde vin aceste diferente? Nu e o chestiune de obicei, ceva la care poti sa renunti daca insisti. Dominanta cerebrala este innascuta. Emisferele cerebrale lucreaza ca o echipa, dar exista un lider. Fiecare emisfera controleaza functiile partii opuse ale corpului, asadar un stangaci are ca dominanta emisfera dreapta.

I-am marturisit banuiala mea unei prietene, iar ea la randul ei mi-a marturisit ca nu cunoaste prea multi stangaci. 10% nu e un procent semnificativ, dar nici atat de mic incat sa nu cunosti stangaci. Mai degraba nu ii observam pentru ca sunt falsi-dreptatci. De cele mai multe ori in scoala un copil care scria cu stanga era fortat sa scrie cu dreapta, sa fie ca ceilalti. Dar desi acestia pot sa scrie cu dreapta, toate celalalte activitati ce tin de motricitatea fina si chiar de forta se for efectua tot cu mana dominanta.

Stangacia(senestralitate) este cel mai probabil genetica si afecteaza mai mult sexul masculin, desi nu s-a descoperit gena responsabila. In cazul fiului meu, sotul este un pseudo-dreptaci. Adica un stangaci corectat.

Avand ca dominanta emisfera dreapta, stangaci sunt predispusi sa analizeze informatia ca un intreg. Ei se axeaza pe vizual, pe perceptii spatiale si au abilitati peste medie in recunoasterea fețelor si in muzica.

In ceea ce ma priveste, trebuie sa invat sa ma plasez in fata fiului meu, mai degraba decat langa el, ca sa vada in oglinda ce fac eu. Pot sa ii achizitionez obiecte special lucrate pentru stangaci (foarfece, creioane, unelte) si putem sa sarbatorim impreuna data de 13 august ca Ziua Internationala a Stangacilor.

graphic1
Linkuri utile:
http://www.cemis.ro/Prima-pagina.php
http://desprestangaci.blogspot.ro/2010/04/obiecte-pentru-stangaci.html

http://www.lefthandersday.com/tour2.html

Sursa foto

Preferintele interpersonale

Publicat la de florentinaciuperca

In timp ce sotul sforaia romantic langa mine si fiul meu dormea in camera de alaturi, am luat „la puricat” cateva persoane din viata mea: unele prezente, altele mai putin prezente si m-am gandit ce anume „am preferat” la ele.  Sunt persoane carora ma confesez, persoane care au gusturi comune, interese comune, persoane de care m-am indepartat pentru ca „am crescut” diferit, persoane care mi-au placut, dar acum imi displac si invers. Un prilej bun de introspectie!

Sunt persoane cu care relationezi bine din prima, simti ca ai ce sa vorbesti cu ele si sunt persoane care pur si simplu nu iti plac, te fac sa te simti inconfortabil. Eu am fost mereu convinsa ca si eu cad in ambele categorii atunci cand cineva relationeaza cu mine. Si sunt foarte impacata cu acest gand. Totusi recent am realizat ca daca fiecare ar analiza aceste preferinte interpersonale, poate ne-am putea feri de niste dezamagiri. Poate ne-am alege prietenii mai intelept, ca sa nu mai vorbesc de partenerii de viata. Daca am pune degetul pe ce anume ne place sau nu la alte persoane, le-am repera mai usor.

Exista insa si alte variabile de care trebuie sa tinem cont:

-ca intr-o relatie investim asteptari, care ne apartin noua si numai noua, care pot sa nu fie nici reciproce si nici simetrice. Aceste asteptari pot sa altereze perceptia noastra asupra altei persoane.

– sistemul complex al preferintelor noastre se poate schimba de-a lungul vietii in functie de momentul in care ne aflam

Asadar ce anume influenteaza preferintele noastre interpersonale?

1.Caracteristici psihofizice ale celuilalt cum sunt: trasaturile temperamentale, trasaturile somatice (sex, varsta, starea de sanatate), nivelul de inteligenta, capacitatea de comunicare, capacitatea de implicare afectiva, campul motivational al celuilalt, trasaturi caracteriale dominante, modelul interiorizat al acestuia despre relatiile umane, aptitudini relationale ca sociabilitatea, toleranta sau creativitatea.

2.Anumite caracteristici ale grupului din care face parte: face parte din grupul de la munca, de la scoala, din grupul extins de cunostinte, care este scopul grupului, climatul in cadrul grupului, care sunt obiceiurile grupului, nivelul ierarhic in cadrul grupului (al partenerului), relatiile cu ceilalti membrii

3. Caracteristici ce tin de mediul socio-cultural incepand cu tipul si structurile societatii (apar diferente clare intr-o societate religiasa fata de una laica), continuand cu normele societatii legate de raporturi sociale(in functie de sex, varsta, statut social sau profesie) si terminand cu anumite trasaturi ale acesteia(traditionalism, conformism, flexibilitate)

4.Conjunctura in care se produce intalnirea: situatia(amicala, conflictuala, competitiva), locul si ambianta fizica, prezenta altor persoane si natura relatiei cu acele persoane.

5. Conjunctura personala

Preferintele interpersonale reprezinta o forta subiectiva foarte puternica, aceeasi ce poate lega grupuri mai mari sau mai mici.

Sunt perfectionist, dar ma tratez!

Publicat la de florentinaciuperca

Un perfectionist nu doreste sa fie bun in ce face, doreste sa fie cel mai bun in tot ceea ce face.Perfectionism

Si daca in teorie nu e nimic gresit in o astfel de atitudine, in practica acestia isi impun standarde imposibil de realizat si au o existenta plina de nemultumiri.

Sa stabilim un lucru, nu consider perfectionismul ca o trasatura exclusiv negativa, de multe ori o astfel de atitudine duce la realizari importante, academice sau profesionale. O astfel de persoana este meticuloasa, atenta la detalii si foarte organizata.

Atunci care este scopul acestui articol? Cateva sfaturi practice, pe care le-am gasit sau gandit, pentru gasirea mult cautatului echilibru-atat interior, pentru cei perfectionisti, cat si exterior, in relatia perfectionist si non-perfectionist (in lipsa de alta denumire). Sa nu se inteleaga ca cel de-al doilea este opusul primului.

Perfectionistii sunt perfectionisti cu sine pentru sine, perfectionisti cu sine pentru altii, perfectionisti cu altii. Deseori aceste categorii se suprapun.

Este o atitudine sanatoasa sa faci tot ce poti la locul de munca. In multe profesii nu e loc de greseli si atentia la detalii este necesara. Totusi atentia la orice detaliu este deseori contraproductiva.

Un perfectionist pierde foarte mult timp organizand, aranjand, verificand.

Un perfectionist nu cere ajutorul, nu vrea sa recunosca atunci cand se simte depasit, preia foarte multe sarcini, deleaga cu inima indoita si apoi mai verifica si ce fac altii.

Un perfectionist nu accepta nici o greseala, asa cum o defineste el, nici de la sine, deseori nici de la altii. Un perfectionist cauta greselile, le evidentiaza constant, devine uneori absurd, chiar contradictoriu si ai senzatia ca orice ai face el este nemultumit.

Un perfectionist este un partener de viata dificil, un prieten obositor si un sef imposibil.

Un perfectionist e rigid in gandire si asta impiedica deseori creativitatea. Un perfectionist nu accepta critici. Asta il face imperfect.

Daca inca nu esti convins ca iti scriu tie, acceseaza linkul (in engleza)

   Ce poti face sa iti usurezi viata?

– sa iti stabilesti standarde realizabile, specifice

-sa prioritizezi

-sa imparti sarcinile

– sa treci repede peste greseli

-sa te bucuri de proces, de drumul spre rezultat

-sa accepti critici constructive

-sa te intrebi cum ii afecteaza atitidinea ta pe cei din jur

-sa iti imaginezi cate lucruri poti face in timpul in care acorzi atentie  exagerata ordinii de pe birou, fiecare virgula dintr-un mail intern, fiecarei suvite de par ce nu vrea sa stea perfect

-sa apreciezi oamenii pentru ceea ce sunt nu pentru ceea ce fac, iar daca esti parinte ai si mai multa grija cum relationezi cu familia deoarece copiii percep exagerat nevoia ta de perfectiune si inceteaza sa mai depuna efort daca oricum te arati nemultumit

-sa faci complimente

-sa accepti complimente

-sa folosesti tehnologia pentru a iti pune diverse alarme care sa iti aminteasca atunci cand este timpul sa treci la o alta sarcina

-sa iti faci o lista cu toate lucrurile de care nu te-ai apucat pentru ca ai crezut ca nu le poti face perfect (din nefericire perfectionismul actioneaza deseori ca o frana in actiune)

-sa te bucuri de lucruri marunte, fara sa le cauti defecte

-sa nu mai generalizezi, o greseala nu inseamna un esec total

Daca aceste sfaturi te ajuta, dar inca nu esti convins ca este necesar sa te destinzi, atunci afla ca sanatatea, calitatea si durata vietii tale sunt influentate de aceasta atitudine. Citeste aici.

Sursa foto

Procesul este la fel de important ca rezultatul

Publicat la de florentinaciuperca

De ani de zile fac aproape zilnic acelasi drum cu masina. Stiu drumul, stiu semafoarele, stiu gropile. Stiu de unde plec si unde ajung. In vacanta asta am incercat sa merg pe jos. Magazine noi, cladiri de birouri, farmacii, banci, baruri. Toate erau noi pentru mine. Acum stiu de unde sa iau condimente, unde au fructe frumoase, de unde sa scot niste bani daca am nevoie.

Nu doresc sa elogiez mersul pe jos, desi nu imi strica, vreau doar sa va ganditi cat de focusati suntem pe sarcinile zilnice, repetitive sau nu. La locul de munca ducem la capat sarcini mari ce necesita achizitii mici, dar nu le luam in seama, desi ne vor ajuta in viitor. Copiilor le cerem rezultate bune, dar prea putini suntem interesati cum au ajuns la ele.  De fiecare data cand facem un lucru nou invatam ceva. Sa ne oprim doar o clipa asupra acelui ceva!

Va invit sa faceti un exercitiu: sa va ganditi ce faceati acum 1 an, in jurul acestei perioade. Si incepand de acolo sa treceti pe o foaie ce ati invatat/castigat/construit de atunci. Poate ati si pierdut cate ceva, nu neglijati acest aspect. Si intr-un joc al imaginatiei, inchipuiti-va cum ar fi viata voastra in prezent fara aceste lucruri.

Concepte, termeni si notiuni in psihopedagogia speciala

Publicat la de florentinaciuperca

inclusion

De fiecare data cand scriu pentru blog ma gandesc la o modalitate de a introduce subiectul postarii. Fie un exemplu, fie situatia de la care m-am inspirat. Insa de data aceasta scriu pentru  ca imi doresc sa abordez pe blog cateva aspecte ce tin de psihopedagogia speciala si am sa folosesc termeni specifici acesteia. Consider necesar sa trec in revista cei mai utilizati termeni si voi completa lista pe parcurs.

Psihopedagogia speciala este o disciplina aflata la intersectia dintre psihologie, pedagogie, sociologie, medicina si se ocupa de studiul particularitatilor psihice ale persoanelor cu handicap, cu instruirea si educarea lor, de evolutia pe care acestia o inregistreaza sub influenta procesului corectiv-recuperator(Emil Verza, 1998). Se urmareste cunosterea dezvoltarii psihice pentru a se putea realiza interventia terapeutica necesara.

Exista mai multe ramuri ale psihopedagogiei speciale:

-psihopedagogia deficientilor de intelect

-psihopedagogia deficientilor de auz

-psihopedagogia deficientilor de vaz

-psihopedagogia deficientilor fizic si psihoneuromotor

-logopedia

-psihopedagogia persoanelor cu tulburari psihice

-psihopedagogia persoanelor cu tulburari socio-afective si de comportament

-psihopedagogia persoanelor cu tulburari de invatare

-psihopedagogia supradotatilor

In ultimele decenii aplecarea societatii catre ideea egalitatii la sanse a dus la aparitia unor acte normative de mare importanta pentru psihopedagogia speciala:CIF – Clasificarea internationala a functionarii, dizabilitatii si sanatatii – document elaborat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, Geneva,2001. In legislatia tarii noastre  in octombrie 2005 apare o hotarare de Guvern (Hotarare  nr. 1251 din 13 octombrie 2005)  privind unele masuri de imbunatatire a activitatii de invatare, instruire, compensare, recuperare si protectie speciala a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinte educative speciale din cadrul sistemului de invatamant special si special integrat.

Aceasta aduce in cadrul legislativ cateva delimitari conceptuale foarte importante.

Deficienta – absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei functii (anatomice, fiziologice sau psihice) a individului, rezultand in urma unei maladii, unui accident sau a unei perturbari, care ii impiedica participarea normala la activitate in societate.

Incapacitate – limitari functionale cauzate de disfunctionalitati (deficiente) fizice, intelectuale sau senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu si care reduc posibilitatea individului de a realiza o activitate (motrica sau cognitiva) ori un comportament.

Handicap – dezavantaj social rezultat in urma unei deficiente sau incapacitati si care limiteaza ori impiedica indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de societate.

 Dizabilitate – rezultatul sau efectul unor relatii complexe dintre starea de sanatate a individului, factorii personali si factorii externi care reprezinta circumstantele de viata ale acestui individ. Datorita acestei relatii, impactul diverselor medii asupra aceluiasi individ, cu o stare de sanatate data, poate fi extrem de diferit. Dizabilitate este termenul generic pentru afectari, limitari ale activitatii si restrictii de participare – conform CIF.

Afectare – o pierdere sau o anormalitate a structurii corpului ori a unei functii fiziologice (inclusiv functiile mintale). Prin notiunea de anormalitate intelegem aici variatiile semnificative de la norma stabilita statistic (adica o deviatie de la media populatiei stabilita conform normelor standard masurate) si ea trebuie utilizata exclusiv in acest sens – conform CIF.

Functionare – termen generic pentru functiile organismului, structurile corpului, activitati si participare. Ele denota aspectele pozitive ale interactiunii dintre individ (care are o problema de sanatate) si factorii contextuali in care se regaseste (factori de mediu si personali) – conform CIF.

Activitate – executarea unei sarcini sau actiuni de catre un individ. Ea reprezinta functionarea la nivel individual – conform CIF.

Participare – implicarea unei persoane intr-o situatie de viata. Ea reprezinta functionarea la nivelul societatii – conform CIF.

Cerinte educative speciale (CES) – necesitati educationale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educatiei adaptate particularitatilor individuale si celor caracteristice unei anumite deficiente sau tulburari/dificultati de invatare, precum si o asistenta complexa (medicala, sociala, educationala etc.).

Educatie speciala – forma adaptata de pregatire scolara si asistenta complexa (medicala, educationala, sociala, culturala) destinata persoanelor care nu reusesc sa atinga temporar sau pe toata durata scolarizarii nivelurile instructiv-educative corespunzatoare varstei, cerute de invatamantul obisnuit. Educatia scolara a copiilor cu cerinte educative speciale trebuie sa corespunda nevoilor de dezvoltare a copiilor, prin evaluarea adecvata a potentialului de invatare/dezvoltare si prin asigurarea reabilitarii-recuperarii si compensarii deficientelor ori tulburarilor, dificultatilor de invatare. Integrare scolara – proces de adaptare a copilului la cerintele scolii pe care o urmeaza, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului scolar (clasa) si de desfasurare cu succes a prestatiilor scolare. Asimilarea de catre copil a statusului de elev este rezultatul unor modificari interne in echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinte in planul actiunii sale.

Adaptare curriculara – corelarea continuturilor componentelor curriculumului national cu posibilitatile elevului cu cerinte educative speciale, din perspectiva finalitatilor procesului de adaptare si de integrare scolara si sociala a acestuia. Aceasta se realizeaza de catre cadrele didactice de sprijin/itinerante impreuna cu cadrul didactic de la clasa prin eliminare, substituire sau adaugare de continuturi in concordanta cu obiectivele si finalitatile propuse prin planul de interventie personalizat.

   Incluziune – procesul de pregatire a unitatilor de invatamant pentru a cuprinde in procesul de educatie toti membrii comunitatii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultatile acestora.

Educatie incluziva – proces permanent de imbunatatire a institutiei scolare, avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor persoanelor din cadrul unei comunitati.

Scoala incluziva – unitate de invatamant in care se asigura o educatie pentru toti copiii si reprezinta mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Copiii din aceste unitati de invatamant beneficiaza de toate drepturile si serviciile sociale si educationale conform principiului „resursa urmeaza copilul”.

Un alt termen deseori folosit in psihopedagogia speciala este dezvoltarea compensatorie. Aceasta se refera la o lege in procesul dezvoltarii ce actioneaza pentru reechilibrarea oricarui proces atunci cand intervine un factor perturbator, asa cum este si deficienta. Un exemplu in acest sens este compensatia intersistemica- un nevazator se va folosi de celalalte simturi, in special de cel tactil pentru a percepe forma obiectelor. Fenomenul compensator este in stransa legatura cu natura si gravitatea deficientei.

Psihopedagogia speciala ridica anumite probleme sensibile atat la nivel individual (copii diagnosticati cu autism, ADHD, tulburari de invatare) cat si la nivel colectiv (integrarea sociala si incluziune in invatamantul de masa).

Sursa foto

Comunicarea eficienta=asertivitate

Publicat la de florentinaciuperca

Am auzit de curand un tanar intr-un restaurant care solicita  calm si politicos sa vorbeasca cu bucatarul pentru ca farfuria lui nu arata ca cea din poza de prezentare. Cati dintre voi ati facut acest lucru?

Asertivitatea (comunicarea eficienta) se refera la un mod de a comunica, verbal si non-verbal, care implica sa iti susti opinia si drepturile fara a leza drepturile celuilalt. Asertivitatea se gaseste intre agresivitate si pasivitate.  Asertivitatea inseamna sa refuzi politicos daca nu doresti ceva, sa te faci auzit, sa ai o opinie, sa soliciti si sa oferi respect, sa iti cunosti atat drepturile cat si responsabilitatile, sa iti alegi corect bataliile. Asertivitatea implica un echilibru-poti returna un produs din diverse motive, dar e inutil sa te apuci sa oferi lectii de educatie elementara celor ce nu raspund la un „multumesc”.1093389_balance_3

   La ce serveste asertivitatea? La eliminarea neintelegerilor si la reducerea stresului. Simplu de zis, mai greu de facut!

Poti incepe prin a observa unde mai ai de lucru. Daca spui da cand vrei sa spui nu, daca nu lupti pentru drepturile tale, daca te scuzi inutil, daca ai dificultati in a face complimente si in a accepta criticile constructive, atunci mai ai de lucru.

Incepe cu pasi mici si cu persoanele apropiate, dar tine minte ca asertivitea nu implica insensibilitate si nici agresivitate.  Asertivitate nu inseamna sa spui tot ce iti trece prin cap sub umbrela sinceritatii, sa contreazici orice idee pentru ca nu iti apartine.

Pe de alta parte asertivitatea implica responsabilitatea opiniilor. Daca esti intr-un grup ai putea sa participi la decizii(cum si unde va veti petrece timpul), sa mentionezi daca nu esti de acord cu altcineva(mai bine decat sa razi superior si cu subinteles). Nu trebuie sa fii de acord cu toti, asta nu le castiga respectul, dar invata sa iti argumentezi si asumi opiniile.

   Identifica cat poti de clar situatiile in care crezi ca ai comunicat defectuos. Si repeta ce ai de spus. Mai ales daca e vorba de situatii delicate, sa zicem la locul de munca. Fii mereu politicos si corect, dar nu atat de politicos sa te scuzi mereu, de parca ai deranja.

   Adreseaza-te cui trebuie! Operatorul call-center nu este responsabil de politicile companiei, nu il agresa verbal. Cere sa vorbesti cu o persoana ce te poate ajuta in problema ta si adauga si o cerere scrisa. Scrisul te poate ajuta sa transmiti mesajul concis si fara furie.

Atentie cum transmiti mesajul! Mai intai capteaza atentia, apoi vorbeste rar, clar, suficient de tare sa te faci auzit. Treci repede la subiect si nu fa un discurs lung din orice subiect, lumea isi pierde interesul.

Comunicarea este  verbala  si non-verbala. Ai grija la cateva aspecte. Priveste persoana in ochi cand ii vorbesti.  Limbajul corpului sa fie in echilibru cu ce spui, nici prea incordat, nici foarte relaxat(fara maini in buzunar).

Mai trebuie mentionat stilul vestimentar. Acesta trebuie sa fie adecvat situatiei. Te vei remarca si lumea te va asculta daca esti in ton cu momentul.

Comunicarea eficienta inseamna respectarea granitelor si echilibru.

Sursa foto

Fenomenul gatekeeping in relatiile parentale

Publicat la de florentinaciuperca

Dragi mamici, ati auzit de termenul „gatekeeping„? Se refera la acele mamici care, indirect si neintentionat, limiteaza accesul tatalui la copil, considerand ca ele se pricep mai bine si ca este responsabilitatea lor sa se ingrijeasca de copii. Va suna cunoscut?IMAG0344-1

Aceasta mentalitate isi are radacinile adanc infipte in societatea noastra, dar e timpul sa acceptam ca realitatile sociale s-au schimbat. In trecut mama era casnica, iar tatal muncea si asigura veniturilei casei. In trecut traiam in familii extinse, in gospodarii cu matusi si bunici gata oricand sa ofere o mana de ajutor. In prezent cele mai multe familii sunt compuse din mama, tata si copil. In prezent mama munceste la fel ca si tatal. Iar matusile si bunici locuiesc in alte apartamente, alte cartiere si chiar alte orase.

Fenomenul gatekeeping descrie o mama teritoriala, ce ridica un zid in jurul ei si al copilului. De multe ori ea considera ca poate face unele lucruri mai bine decat tatal. Unele mamici o sa ridice aici problema instinctului matern. Cum ramane cu practica, cu obisnuinta si chiar cu instinctul patern? Daca ai petrecut mai mult timp cu copilul nu e normal sa il cunosti mai bine?Daca ai facut un lucru de 10 de ori nu e normal sa te pricepi? Modul in care ai tu grija de copil este oare unicul eficient? Tatal nu este si el parintele acelui copil, nu il simte si el?

Pentru un tata, desi nu o spune(dar sa fim sincere, barbatii nu sunt cele mai verbale fiinte), feedbackul primit de la mama in ceea ce priveste calitatiile lui de parinte este foarte important. Si nu ma refer la feedback de tipul „bravo!”, in care mama este profesorul si tatal elevul, ma refer la acela prin care ii acordati mai multa incredere.

Am spus la inceput ca fenomenul de gatekeeping apare de cele mai multe ori indirect si neintentionat. Iata cateva forme de manifestare ale acestui fenomen: mama isi sacrifica posibila cariera, mama isi sacrifica somnul ca tatal sa se poata odihni, mama considera ca tatal se poate juca impreuna cu cel mic in timp ce ea se ocupa de alte aspecte ale ingrijirii copilului, mama sugereaza diverse activitatii pentru tata si copil. Primele doua nu necesita prea multa aprofundare. In schimb a treia refuza implicarea tatalui in tot ceea ce tine de lumea unui copil-masa, somn, baie. Iar in cea de-a patra mama este arbitrul, tatal si copilul sunt niste jucatori. Tatal trebuie sa faca tot ceea ce face mama si este liber sa aleaga in ce fel petrece timpul cu acesta.

Ca  mama este  foarte greu sa stai deoparte, sa ii oferi tatalui spatiu si timp pentru a construi o relatie sanatoasa cu copilul sau, dar beneficiile sunt multiple. Sunt beneficii pentru copil, despre care am vorbit aici, pentru tati, pe acelea le gasiti aici, sunt benefici chiar si pentru mame. Va puteti odihni, puteti sa aveti un hobby, puteti sa va ocupati de cariera, sa va vopsiti parul, sa cititi o carte, sa beti o cafea cu o prietena, sa urmariti un film, sa faceti o baie lunga, sa iesiti la cumparaturi. Sau sa va faceti un blog 🙂

O definitie personala a curajului

Publicat la de florentinaciuperca

Am asistat de curand la un discurs motivational ce dorea  sa indemne la perseverenta in urmarirea visurilor. Am perceput ca se punea mare valoare pe ideea de a merge inainte indiferent ce se intampla.  Si atunci mi-am pus intrebarea: e oare un act de curaj sa mergi pana in panzele albe? Chiar daca aspiratiile tale sunt nerealiste, chiar daca pe parcurs se schimba prioritatile? Ce este in fapt un act de curaj, sau mai bine zis curajul.

711356_firefighter

Sa iti risti propria viata pare la prima strigare un act de curaj. Dar exista o mare diferenta intre a intra intr-un incendiu cu scopul de a salva viata altcuiva, stiind ca iti pui in pericol propria viata, si a sparge o banca pentru a fura bani, stiind ca poti sa sfarsesti impuscat de oamenii legii. Cu alte cuvinte nu este suficient sa intelegi consecintele si sa iti depasesti frica, este important si scopul.

Mutand discutia intr-o sfera abstracta, in care lasam deoparte componenta integritatii fizice, care este scopul unui act de curaj moral? Pentru mine acesta este reprezentat de valorile fiecaruia. Este un act de curaj sa renunti atunci cand realizezi ca nu mai vrei sau ca nu iti mai este necesara o aspiratie a trecutului. Asta ca sa revin la discursul motivational de mai sus, dar sunt convinsa ca in functie de valorile fiecaruia privim lucrurile diferit.

Care sunt acele actiuni ce denota curaj moral? In ochii mei un act de curaj sa sesizezi o nedreptate atunci cand altii s-au facut ca nu o vad, e un act de curaj sa iti asumi responsabilitatea actiunilor tale cand acestea nu au cele mai bune consecinte, e un act de curaj sa refuzi o persoana draga atunci cand iti cere ceva imposibil, sa iesi dintr-o relatie care te face nefericit, sa iti dai demisia cand nu ai alt job in asteptare, sa iti aperi integritatea si demnitatea in fata unui superior abuziv, sa incerci lucruri noi fara sa astepti beneficii imediate. Lista e lunga si va invit sa o faceti pe a voastra.

Nu-i asa ca unele elemente din lista mea nu vi se par acte de curaj? Dar astea sunt standardele mele. Si judecand dupa ele am fost de multe ori o lasa…

Sursa foto

Principiul actiune-reactiune in relatia tata-copil

Publicat la de florentinaciuperca

Relatiile  de durata si calitate cu cei din jur provoaca schimbare de ambele parti. Invatam de la altii lucruri despre propria persoana. Acelasi mecanism functioneaza si in relatia dintre tata si copil.

action_reaction_2-300x186

Despre beneficiile implicarii tatalui  in viata copilului am vorbit aici. Acelasi studiu abordeaza aceasta relatie si din perspectiva avantajelor pentru tata.

Barbatii care sunt tati dedicati reusesc sa inteleaga mai bine nevoile copilului deoarece pot observa mai eficient dezvoltarea copilului. Acest lucru ii face sa se simta parinti mai buni si sa fie mai increzatori. Implicarea ii face sa se simta mai importanti pentru copil si sa doreasca si mai multa interactiune cu acesta.

Tatii implicati se maturizeaza din punct de vedere psihosocial si devin mai multumiti de propria viata. Nivelul stresului se reduce considerabil, in mare parte deoarece se pot inteleg mai bine pe sine dar si pe altii. Relatia cu un copil exerseaza activ empatia si rabdarea.

Tatal devine mai implicat in viata comunitatii, mai sociabil si se angajeaza  mai mult in relatii cu familia extinsa.

Din punct de vedere profesional devin mai implicati, dorindu-si sa aduca venituri cat mai mari pentru familie.

Exista cercetari ce evidentiaza chiar o corelatie intre implicarea tatalui si nivelul de satisfactie maritala. Faptul ca se implica activ ii face sa se simta mai conectati la viata de familie, mai apropiati de copil si de sotie.

Aud in jurul meu discutii despre tati care nu participa la viata de familie, care nu se descurca sa stea cu copilul cateva ore, sa ii schimbe un scutec. Am realizat recent ca de cele mai multe ori nu lipsa timpului sau credinta ca femeia are grija de copii este motivul neimplicarii tatalui. De multe ori chiar mama ingradeste accesul tatalui la copil, considerand ca acesta nu se poate descurca la fel de bine ca ea. Dar asta este o alta discutie si imi asum sa o abordez in curand.

Sursa foto