Anatomia conflictului conjugal

Stiati ca reactia barbatului de retragere din fata conflictului cu partenera se datoreaza unui dezechilibru biochimic ce apare atunci cand acesta se simte amenintat?

Cercetarile arata ca in timpul conflictului sistemul nervos autonom al barbatului este supus unei tensiuni ridicate si apar manifestari fiziolofice automate(Gottman si Levenson).  Barbatul percepe conflictul ca pe un atac si are doua posibilitati: sa fuga sau sa atace. Ceva asemanator unei scene preistorice. Barbatul in fata animaluilui salbatic, ataca sau fuge pentru a evita sa ajunga prada.

Desi pare exagerata comparatia, personal eu pot sa identific un tipar.  In timpul unei discutii traiesc cu impresia ca nu sunt ascultata, ca nu ii pasa, ca urmare ma enervez si brusc ma trezesc vorbind singura.  Desi nu sunt singura in incapere, el nu mai e prezent.  Identific asadar o reactie de fuga. Acelasi om, claxonat in trafic de un alt reprezentant al sexului masculin, se agita si se enerveaza de parca vine sfarsitul lumii- identific situatia de atac. Iar atacul nu trebuie sa fie fizic, versiunile adaptate includ si atacul verbal.

Jamie Turndorf, in Arena conjugala, dezvolta subiectul si vorbeste despre blocajul cognitiv ce apare in fata unor situatii tensionate. Logica si ratiunea parasesc temporar postul.

Ce ramane de facut?

Sa gasim cai constructive de a ne exprima mania, nemultumirile, dezamagirile.

Sa ne ascultam, intelegem si acceptam partenerul.

Sa fim dispusi sa invatam din esec.

Sa cautam raspunsuri la specialisti.

Sa intelegem ca nu am inventat noi cearta si ca la aceeasi problema au gasit altii raspunsuri.

Sa alegem calea ce ni se potriveste

Sa lasam de la noi≠a renunta la noi.

Muschiul mintii

Cum ii explici unui copil  necesitatea de a exersa si lucra „muschiul mintii”? Cum ii explici ca o carte iti ofera o alta perspectiva, chiar daca rezultatul nu este tangibil? Cum il determini sa ignore exemplele din mass-media? Cum il incurajezi sa lase jocurile pe computer la o parte si sa citeasca o carte?

Propune-i sa faceti un exercitiu impreuna. Intindeti bratele in fata, intr-un unghi de 90 de grade cu propriul corp. Cu degetele bine intinse, bratele ar trebui sa aiba aceeasi lungime. Cu palmele in sus, indoiti bratul drept de la cot, ridicand palma spre fata. Repetati de 10 ori. Reveniti in pozitia initiala cu bratele intinse. Mai sunt bratele la fel? Cam asta se intampla si cu „muschiul mintii”.

tumblr_megonklax01qdo62to1_500

Fii un exemplu demn de urmat pentru copilul tau!

Sursa foto

Consolidarea pozitiva

Ce ma motiveaza pe mine sa scriu aceste cuvinte?  Simplu fapt ca recent m-am intalnit cu urmatoarea situatie: am dorit sa multumesc, mai mult decat  in persoana, unui angajat la firma X si nu am gasit pe site-ul respectivei firme  o rubrica unde sa fac asta. La Reclamatii sau la Sugestii?

Cunosc teoria conform careia trebuie sa faci lucruri pentru tine si nu pentru altii, cunosc si recunosc necesitatea unei motivatii intrinsece in actiunile noastre, dar oare ne putem rupe in totalitate de ceilalti, oare input-ul lor in viata noastra nu este important? „Cum sa nu fie!?” o sa va grabiti sa­-mi raspundeti. Atunci, in mod rational, contributia noastra, directa sau indirecta, in actiunile altora , este la fel de importanta.

1392876_thumbs_up

Teoria consolidarii este o teorie moderna a motivatiei ce evidentiaza faptul ca un comportament rasplatit se va repeta, la fel cum un comportament nedorit si sanctionat, se va stinge.  In functie de persoana si de situatie, vorbim de relatii personale, dar si profesionale.

Cat de des rasplatiti un comportament? Cat de des oferiti un zambet, oferiti ceva fara o ocazie speciala, intrati pe un forum sa oferiti pareri apreciative?

De partea cealalta a baricadei- cat de des va simtiti apreciat, cat de des simtiti ca altora le pasa de eforturile dumneavoastra? Oricat de des se intampla, se poate si mai bine, nu-i asa?

Sursa foto

Intimitatea emotionala in cuplu

1385767_love_4Deseori intr-o relatie femeie-barbat apar neintelegeri cauzate de asteptarile diferite ale acestora de la partenerul de viata. O observatie aparent la indemana oricui.

Nu ma pot hazarda sa vorbesc despre experienta personala, nici prea vasta si  cu siguranta subiectiva, dar pot sa va aduc la cunostinta rezultate concrete ale unor studii realizate incepand cu anii ’80.  Desi aceste cercetari sunt efectuate in SUA, ele analizeaza asteptari ce tin mai degraba de integrarea in categoria barbat sau femeie, asa ca nu se pune problema unor nepotriviri ce tin de mediul socio-cultural.

In cartea sa, The future of marriage, publicata inca din 1972, Jessie Bernard afirma ca in fiecare casnicie exista doua casnicii-a femeii si a barbatului.  Asteptarile acestora sunt diferite in numeroase aspecte, incepand de la intimitatea emotionala, intimitatea sexuala, munca si rolul de parinte.

Intimitatea emotionala se refera la intelegerea, respectarea si acceptarea sentimentelor, gandurilor, dorintelor celuilalt. Am evitat sa folosesc „exprimarea asteptarilor”, deoarece consider ca ii nedreptatesc pe barbati, intrand pe un taram in care acestia nu se simt la fel de confortabil ca o femeie.

Cercetarile arata ca sustinerea partenerului este foarte importanta pentru femei si barbati, cu precadere pentru femei, care considera ca primesc mai putina(Williams, 1988). Considerand ca nu primesc destula sustinere, acestea impartasesc lucruri intime cu alte persoane, parintii cu precadere(Peplau & Gordon 1985).

In mod surprinzator insa, barbatii considera deseori ca partenera de viata este cea mai apropiata persoana din viata lor, un adevarat confident si prieten(Rubin 1984).

In discutiile din cuplu, femeile vorbesc mai mult despre lucruri intime, iar barbatii despre lucruri de interes general(Merton 1978). Femeile exprima o gama larga de emotii-de la tandrete la frica si tristete, in timp ce barbatii exprima doar furie controlata(Gordon, 1988).

In 1984 Rubin a intrebat separat ce reproseaza fiecare partenerului. Femeile s-au plans ca barbatii nu sunt interesati de intimitatea emotionala si ca trebuiesc fortati sa se exprime, barbatii cred ca sunt suficient de deschisi si nu inteleg ce vor femeile de la ei. Blumstein si Schwartz incercasera inca din 1983 sa raspunda barbatilor la aceasta intrebare-femeile vor caldura si deschidere si considera ca daca ele sunt dispuse sa ofere afectiune in mod spontan(o imbratisare, un sarut), barbatii trebuie sa fie capabili de acelasi lucru. Aceasta diferenta le deranjeaza.

Desi conceptia despre casnicie s-a schimbat in timp, catre un parteneriat care permite barbatilor sa se exprime si femeilor sa manifeste furie(Cancian&Gordon), totusi taramul intimitatii emotionale este deseori orchestrat de femei(Markman 1984).

Aceleasi cercetari  arata ca barbatii isi exprima sprijinul prin ajutor practic, economic, apropiere  fizica si in acelasi timp doresc sa primeasca aceleasi lucruri de la partenera.

Iata cum numeroase studii scot in evidenta aspecte ce sunt deseori sursa unor neintelegeri. Probabil multi dintre noi au experiente asemanatoare. Oare nu este mai simplu sa ii oferim celuilalt ce isi doreste si nu mai incercam sa il multumim pe celalalt oferindu-i ceea ce ne place noua?

Cercetari centralizate de Linda Thompson, Alexis Walker-Gender in families.Women and men in marriage, work ans parenthood, 1989

Sursa foto

Anxietatea la copii

Aflata in fata grijilor si responsabilitatilor cotidiene mi-am spus deseori ca as vrea sa fiu iar copil. Sa am o viata linistita, fara urma de griji si responsabilitati adecvate varstei, din categoria sa-mi strang jucariile dupa ce ma joc cu ele.
Totusi lumea interioara a unui copil nu este mereu asa de linistita si orice iesire din rutina poate cauza anxietate, deoarece copiilor le lipseste capacitatea de a  controla si prezice anumite evenimente (doar pentru simplu fact ca nu s-au mai intalnit cu ele). Rutina zilnica are rolul de a le oferi, pe langa obiceiuri sanatoase de viata, siguranta.
Oricat am incerca nu putem sa oferim copiilor o existenta complet rutinata, si nici nu e de dorit. Situatiile noi sunt menite sa ii ofere copilului unelte pentru a se adapta unei lumi complexe. Aici intervine rolul parintelui, al pedagogului, care trebuie sa ii ofere copilului mijloace adecvate pentru a face fata unui mediu nou, altul decat cel familiar.
Anxietatea este o stare de ingrijorare legata de situatii necunoscute, anxietatea nu este frica de un lucru concret. Si imaginati-va cate sunt necunoscute pentru copii! Sunt foarte multe aspecte ce definesc anxietatea, incepand de la faptul ca intr-o anumita masura este utila si poate induce rezultate mai bune atunci cand este canalizata in pregatirea pentru anumite aspecte ale vietii(examene, teste, interviuri). Pana intr-un punct anxietatea este adaptativa. Dar anxietatea este debilitanta atunci cand atinge cote ridicate, iar mecanismele adultului de a face fata acesteia se formeaza inca din copilarie.

Manifestari ale anxietatii la copii

Inainte de a enumera concret cateva manifestari ale anxietatii la copii, vreau sa va reamintesc ca acestora le lipsesc de cele mai multe ori mijloacele de a comunica parintelui sau ingrijitorului nelinistile interioare. Fie nu pot sa o faca (cazul copiilor de varste mici),nu stiu cum sa o faca sau nu sunt ascultati atunci cand le verbalizeaza.
Exista si un procent de circa 15% din copii care se nasc cu un temperament anxios si infruntarea cu orice noutate e o lupta continua.

Manifestari:

-furie, agresivitate, iritabilitate, neliniste, nervozitate, sfidarea adultului si refuzul de a face orice ii cere acesta

-procastinare

-perfectionism

-atasament excesiv de oameni si obiecte

-nu se pot concentra si au o memorie slaba

-pesimism si gandire negativa

-plans excesiv

-comportament evitant-nu doresc sa faca lucruri noi, sa cunoasca persoane noi. Acest comportament devine usor o obisnuinta pentru viitorul adult.

-probleme in obiceiurile alimentare

-acuza dureri acute de stomac sau de cap

-slabe rezultate academice

-nu pot sa doarma, au cosmaruri

Ce poti face?

Ofera-i structura, confort, liniste si rutina. Orice schimbare in mediul familial, orice tranzitie (gradinita, scoala) pot cauza anxietate. Pregatiti copii pentru aceste situatii. Unde vor merge, cine o sa fie acolo, ce se va intampla.

Oferind copilului ocazia sa vorbeasca despre aceste stari prin care trece. Respectati aceste stari. Aratati ca va pasa, nu ca il desconsiderati sau radeti de el. Nu uitati ca un copil nu stie sa identifice aceste stari. Prin joc il puteti invata sa le descopere-exista numeroase figurine cu fete triste, speriate, surprinse. Nu uitati sa ii vorbiti si despre schimbarile ce apar in corpul sau-ii transpira palmele, gol in stomac, nod in gat. Anxietatea se simte puternic in corp, aparitia acestor senzatii poate speria copilul.

Asigurati-l constant ca este in siguranta. Prin cuvinte, gesturi de tandrete si apropiere. Nu presupuneti ca stie deja

Nu il infruntati direct cu situatia cauzatoare de anxietate. Faceti pasi mici, familiarizati-l cu aceasta. Apreciati, laudati si recompensati fiecare pas.

Repatati ca frica/ingrijorarea(e greu sa ii explicati ce este anxietatea) devine din ce in ce mai mica si aduceti in discutie momentele in care a infruntat cu succes alte situatii.

Nu uitati sa ii oferiti un model demn de urmat. Anxietatea parintilor se tranfera foarte usor copiilor.

Antrenati-i in miscare. Aceasta ii relaxeaza. Tot o tehnica de relaxare este sa faca ceva ce ii face deosebita placere.

Literatura pentru copii abunda in carti ce urmaresc aceasta tema. Povesti cu talc, cu personaje in situatii familiare copilului.

Acolo unde varsta copilului va permite analizati cu el problema. Care este cel mai rau lucru ce se poate intampla daca infrunta situatia, posibile solutii.

Incurajati copilul sa evite negatia, cuvintele negative despre propria persoana si cuvantul „niciodata”. Cititi impreuna „De ce spun copii NU” Catherine Dolto. Promit sa postez de cate ori gasesc o carte pentru copii(nu despre ei) tocmai buna de citit impreuna.

Observati ca multe din aceste sfaturi sunt aplicabile si adultilor.

Cateodata nu-i usor sa fii copil! Dar daca ii intelegem si ii respectam, daca ne dezvoltam constant, daca avem mintea si sufletul deschise, putem si noi, adultii, sa invatam multe e la ei si sa ne amintim cu nostalgie de inocenta varstei. Legat de ce am invatat eu de la copilul meu aici.